Absentele nemotivate lasă elevii fără bani

Copii care provin din familii beneficiare ale alocaţiei de susţinere care lipsesc de la şcoală,  fie nu mai beneficiază de acest ajutor timp de jumătate de an, fie cuantumul acestuia este redus.

Potrivit lui Sebastian Tocariu, directorul Agenţiei Judeţene pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Botoşani, în baza datelor primite de la Inspectoratul Şcolar Judeţean privind situaţia absenţelor pe cel de-al doilea semestru din anul şcolar anterior, nu mai puţin de 257 de dosare au fost suspendate la plată.

“Alocaţia se suspendă pentru o perioadă de şase luni, dacă numărul absenţelor este mai mare de 20, sau se reduce cuantumul pentru trei luni, dacă sunt sub 20 de absenţe. În timpul suspendării familia poate depune o nouă cerere, să primească alocaţia diminuată fără a fi luat în calcul copilul care a înregistrat absenţe. Nu este obligatoriu ca suspendarea să fie pe perioada celor şase luni, dacă familia mai are şi alţi copii care merg la şcoală. Familia poate solicita repunerea în plată, dar cu un cuantum mai mic”, a precizat Sebastian Tocariu.

Alocaţía de susţinere a familiei, care se acordă persoanelor cu venituri modeste, poate ajunge până la 400 de lei pe lună.

NU RATA

PE ACELASI SUBIECT