Home | Stiri locale | Amenzi uriașe pentru șoferii ce circula cu ITP-ul expirat

Amenzi uriașe pentru șoferii ce circula cu ITP-ul expirat

În situația în care inspecția tehnică periodică (ITP) a unei mașini va expira, înmatricularea acesteia va fi suspendată automat, potrivit unui act normativ apărut recent în Monitorul Oficial. Astfel, șoferii care vor circula în continuare cu respectivul automobil vor risca atât o amendă pentru lipsa ITP-ului valabil, cât și una pentru condusul în timpul suspendării înmatriculării, totalul putând să ajungă la 5.800 de lei.Ordonanța Guvernului nr. 14/2017 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice a apărut miercuri în Monitor, însă prevederile referitoare la suspendarea înmatriculării se vor aplica efectiv abia de la data de 20 mai 2018.Documentul introduce ideea de suspendare a înmatriculării mașinilor, adică, în esență, interzicerea temporară de a le mai folosi pe drumurile publice. În principal, suspendarea înmatriculării va interveni atunci când nu se notifică autorităților schimbarea de proprietar, însă măsura se va aplica automat și la expirarea ITP-ului.„Suspendarea de drept a înmatriculării vehiculului intervine și la data expirării sau, după caz, a anulării inspecției tehnice periodice și încetează la data la care vehiculul trece o nouă inspecție tehnică periodică”, scrie în actul normativ.În momentul de față, conducerea pe drumurile publice a unui automobil care are ITP-ul expirat poate aduce sancționarea cu cel puțin nouă și cel mult 20 de puncte-amendă, adică o amendă între 1.305 și 2.900 de lei.Totuși, ordonanța Executivului prevede și introducerea aceleiași sancțiuni pentru circularea cu mașinile a căror înmatriculare a fost suspendată. Prin urmare, în cazul expirării ITP-ului, un șofer care va folosi în continuare autoturismul va risca nu una, ci două amenzi între 1.305 și 2.900 de lei. Amenda cumulată va fi, practic, de minimum 2.610 și de maximum 5.800 de lei.Atenție! Bine de știut este că măsura suspendării înmatriculării unei mașini va putea fi luată abia din 20 mai 2018 (și la fel și amendarea pentru circularea în timpul suspendării).

sursa:stiri.botosani.ro

Comentarii

comentarii postate

---
Regulament comentarii
Pentru a instaura un cadru civilizat de discuţii, de eliminare a "postacilor" de partid sau a celor plătiţi ca să blocheze un articol civilizat, am adoptat următoarele soluţii, în privinţa comentariilor:

1) Moderarea comentariilor lăsate în formularul de la finalul articolelor o dată la patru ore – în acest caz, comentariile nu vor apărea instant.
2) Postarea instant a comentariilor lăsate prin intermediul contului de facebook – în acest caz comentariile vor fi postate imediat. Puteţi să vă faceţi cont de Facebook aici.

Orice critică este acceptată pe site-ul opiniadedorohoi.ro, cu condiţia păstrării unui limbaj civilizat, toate aceste măsuri fiind şi în sprijinul celor interesaţi să-şi expună punctele de vedere fără a mai fi hărţuiţi.
Sperăm că veţi înţelege adevărata valoare a demersului opiniadedorohoi.ro şi vă veţi asuma responsabilitatea alături de noi.
----

În situația în care inspecția tehnică periodică (ITP) a unei mașini va expira, înmatricularea acesteia va fi suspendată automat, potrivit unui act normativ apărut recent în Monitorul Oficial. Astfel, șoferii care vor circula în continuare cu respectivul automobil vor risca atât o amendă pentru lipsa ITP-ului valabil, cât și una pentru condusul în timpul suspendării înmatriculării, totalul putând să ajungă la 5.800 de lei.Ordonanța Guvernului nr. 14/2017 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice a apărut miercuri în Monitor, însă prevederile referitoare la suspendarea înmatriculării se vor aplica efectiv abia de…

Calificativ

User Rating: 4.75 ( 1 voturi)
0
detergenti rufe
jucarii ieftine
Photo booth nunta Iasi beton amprentat apartamente in regim hotelier Iasi
afterschool sector 2 bucuresti
tractari auto nadlac avocat ploiesti pizzerie oradea
bijuterii argint Pandora
cazare pensiune Sinaia
gradinita sector 1
creer site web Paris
web design Abu Dhabi
transport auto pe platforma
creare magazin online
promovare site
creare site web
Imobiliare Iasi
- mutari internationale
servicii contabilitate Iasi
traduceri autorizate Iasi
creare magazin online
promovare Google Adwords
dezvoltare aplicatii web
promovare site web
Campanii de link building
Promovare Google
creare portal imobiliar
creare portal stiri
pelerinaj israel
stiri botosani
miere de albine
avocat ploiesti
pelerinaj israel
vacante exotice
Haine Botosani
Garsoniera Berceni
- Vila Popesti Leordeni
- Apartament 2 camere Berceni