Home | Investigatii | Anchetele OPINIEI: Blestemele morţilor şi sinistraţilor din 2010 încă mai bântuie administraţia locală

Anchetele OPINIEI: Blestemele morţilor şi sinistraţilor din 2010 încă mai bântuie administraţia locală

După patru ani de procese la Tribunalul Botoşani, Curtea de Apel Suceava sau chiar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie administraţia dorohoiană este departe de a câştiga lupta împotriva unui raport al Curţii de Conturi pentru anul 2011. În consecinţă, municipalitatea va trebui să accepte, măcar în parte, că banii pentru sinistraţi au fost utilizaţi fără un control riguros. Inspectorii au descoperit atunci grave nereguli financiare la Primăria Dorohoi, nereguli ce vizau printre altele şi lucrările de reabilitare a caselor sinistraţilor din 2010. La începutul lunii februarie, când războiul părea a fi câştigat de municipalitate, magistraţii Curţii de Apel Suceava au luat o decizie suprinzătoare. Ei au admis recursul înaintat de Curtea de Conturi a României împotriva primarului Dorin Alexandrescu şi au decis modificarea în parte a sentinţei din 2014 a Tribunalului Botoşani. Astfel magistraţii suceveni au respins ca nefondată acţiunea în ceea ce priveşte anularea punctului II.6 din Decizia nr. 26/12.07.2011, însă au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei. Irevocabilă. Pronunţată în şedinţă publică.Document: Hotarâre: 632/2015, 04.02.2015 .

În 2014 Tribunalul Botoşani a admis în parte contestaţia înaintată de Alexandrescu prin juriştii primăriei şi au anulat în parte Încheierea nr. VI 369/12.10.2011 a Curţii de Conturi a României şi Decizia nr. 26/12.07.2011 emisă de Curtea de Conturi – Camera de Conturi Botoşani, respectiv anulează măsurile dispuse în decizie la punctul II.5; parţial măsurile de la punctul II.4, cu excepţia celor dispuse în privinţa cotei de dezvoltare de 2%; şi parţial măsurile dispuse la punctul II.6, cu excepţia celor dispuse în privinţa inventarierii lucrărilor executate şi stabilirii rezultatelor acestei operaţiuni. Menţine celelalte măsuri dispuse prin Decizie. Tribunalul a luat act că reclamantul a renunţat la judecarea contestaţiei în privinţa cotei de dezvoltare de 2% şi că nu a solicitat în cauză cheltuieli de judecată. Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 26.02.2014.Document: Hotarâre: 504/2014, 26.02.2014

Cum a început avalanşa proceselor în instanţă

Curtea de Conturi a descoperit în 2011, la ultimul control efectuat grave nereguli financiare la Primăria Dorohoi, verificări efectuate în carul Auditul financiar asupra conturilor anuale de execuţie bugetară ale municipiului pentru exerciţiul financiar al anului 2011. Valoare totală estimată a abaterilor constatate depăşea 1.500.000 de lei. Grav este însă că, controlorii au constatat printre altele că, responsabilii au supraevaluat o serie din lucrările de reabilitare a caselor sinistraţilor, în special lucrări de finisaje, pentru care s-a plătit cu peste 120.000 de lei mai mult decât valoare reală a lucrărilor efectuate. În raportul publicat se arată că seria neregulilor a început cu elaborarea şi fundamentarea proiectului de buget pe anul 2011, când au fost angajate şi executate lucrări de reparaţii la străzile interioare, fără întocmirea şi aprobarea de către consiliul local a documentaţiei tehnico-economice.

Situaţiile financiare nu reflectau realitatea

În plus situaţiile financiare existente nu reflectă realitatea. Astfel inspectorii au descoperit că nu s-a realizat o evidenţă corectă a împrumuturilor externe contractate de autoritatea publică locală, nu au fost înregistrate în contabilitate elemente patrimoniale ale municipiului, nu a fost organizată şi condusă contabilitatea analitică a activelor fixe pe fiecare obiect în parte iar ordonatorul de credite nu a stabilit prin norme proprii documentele, circuitul acestora şi persoanele împuternicite să efectueze operaţiunile legate de angajarea, lichidarea, ordonanţarea şi plata cheltuielilor, precum şi organizarea, evidenţa şi raportarea angajamentelor bugetare şi legale. Nici la modul de stabilire, evidenţiere şi urmărire a încasării veniturilor bugetare, în cuantumul şi la termenele stabilite de lege responsabilii dorohoieni nu stau foarte bine. Curtea de Conturi a descoperit în timpul controlului că nu s-a stabilit, nu s-a înregistrat şi nu s-a încasat unele venituri din concesiuni. Astfel municipiul Dorohoi nu a încasat peste 50.000 de lei reprezentând taxa pe clădiri şi teren concesionate, închiriate, date în administrare ori în folosinţă persoanelor juridice. Până la această dată, cel mai probabil municipalitatea a remediat o serie din problemele depistate atunci.

Probleme grave depistate şi la capitolul investiţii

Probleme au fost depistate şi în domeniul achiziţiilor publice efectuate unde controlorii consideră că, cheltuielile la obiectivul de investiţii „Case de locuit în zonele defavorizate afectate de calamităţile naturale în anul 2010, etapa a II-a Finisaje interioare, exterioare şi instalaţii – locuinţe sociale str. Dumbrava Roşie PC 499 precum şi cartier Drochia, municipiul Dorohoi”au fost supraevaluate sau majorate nejustificat cu 126 mii lei. Totodată, controlorii spuneau atunci, au fost făcute plăţi în valoare de 81 mii de lei pentru pentru produse, servicii sau lucrări neprimite sau neexecutate, efectuate pe baza de documente justificative care nu reflecta realitatea la obiectivelede investiţii „Utilităţi locuinţe pentru sinistraţi strada Dumbrava Roşie”, „Manoperă pentru efectuarea lucrărilor de reconstrucţie a 22 case distruse de inundaţii”„Reparaţii capitale la pavilion chirurgie Spitalul municipal” şi de „Reparaţii capitale la pavilionul interne Spitalul municipal”. Autorităţile locale au mai plătit alţi 26.000 de lei în avans la lucrările de reparaţii curente străzi, contravaloare seturi semnalizare sector lucru pe timpul executării lucrărilor. Responsabilii locali nu au dorit să comenteze atunci situaţia şi au precizat doar că se încearcă remedierea deficienţelor constatate prin respectarea deciziilor Curţii de Conturi. În aceste condiţii ce s-a putut remedia s-a remediat iar pentru restul abaterilor primăria a atacat raportul în instanţă.

Marius PRELIPCEANU

Comentarii

comentarii postate

---
Regulament comentarii
Pentru a instaura un cadru civilizat de discuţii, de eliminare a "postacilor" de partid sau a celor plătiţi ca să blocheze un articol civilizat, am adoptat următoarele soluţii, în privinţa comentariilor:

1) Moderarea comentariilor lăsate în formularul de la finalul articolelor o dată la patru ore – în acest caz, comentariile nu vor apărea instant.
2) Postarea instant a comentariilor lăsate prin intermediul contului de facebook – în acest caz comentariile vor fi postate imediat. Puteţi să vă faceţi cont de Facebook aici.

Orice critică este acceptată pe site-ul opiniadedorohoi.ro, cu condiţia păstrării unui limbaj civilizat, toate aceste măsuri fiind şi în sprijinul celor interesaţi să-şi expună punctele de vedere fără a mai fi hărţuiţi.
Sperăm că veţi înţelege adevărata valoare a demersului opiniadedorohoi.ro şi vă veţi asuma responsabilitatea alături de noi.
----

După patru ani de procese la Tribunalul Botoşani, Curtea de Apel Suceava sau chiar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie administraţia dorohoiană este departe de a câştiga lupta împotriva unui raport al Curţii de Conturi pentru anul 2011. În consecinţă, municipalitatea va trebui să accepte, măcar în parte, că banii pentru sinistraţi au fost utilizaţi fără un control riguros. Inspectorii au descoperit atunci grave nereguli financiare la Primăria Dorohoi, nereguli ce vizau printre altele şi lucrările de reabilitare a caselor sinistraţilor din 2010. La începutul lunii februarie, când războiul părea a fi câştigat de municipalitate, magistraţii Curţii de Apel Suceava au luat…

Calificativ

User Rating: 4.83 ( 7 voturi)
0
detergenti rufe
jucarii ieftine
Photo booth nunta Iasi beton amprentat apartamente in regim hotelier Iasi
afterschool sector 2 bucuresti
tractari auto nadlac avocat ploiesti pizzerie oradea
bijuterii argint Pandora
cazare pensiune Sinaia
gradinita sector 1
creer site web Paris
web design Abu Dhabi
transport auto pe platforma
creare magazin online
promovare site
creare site web
Imobiliare Iasi
- mutari internationale
servicii contabilitate Iasi
traduceri autorizate Iasi
creare magazin online
promovare Google Adwords
dezvoltare aplicatii web
promovare site web
Campanii de link building
Promovare Google
creare portal imobiliar
creare portal stiri
pelerinaj israel
stiri botosani
miere de albine
avocat ploiesti
pelerinaj israel
vacante exotice
Haine Botosani
Garsoniera Berceni
- Vila Popesti Leordeni
- Apartament 2 camere Berceni