Home | Sanatate | Canicula face victime în judeţ

Canicula face victime în judeţ

Căldura începe să îşi spună cuvântul. În ultimele zile, cadrele medicale de urgenţă au fost tot mai solicitate pentru a interveni la persoane cu infarct sau leşinate în locuri publice.

Cel mai grav caz a fost ieri dimineaţă, când un bărbat de 60 de ani a fost găsit căzut inconştient în parcarea unui bloc de pe Strada Sucevei. Trecătorii au sunat imediat la 112, la faţa locului ajungând echipajul de terapie intensivă al SMURD, care a realizat că bărbatul era în stop cardio-respirator.

„S-au început imediat manevrele de resuscitare, continuate în stradă timp de 45 de minute, au fost administrate şapte şocuri electrice, apoi pacientul a fost dus în curs de resuscitare şi predat colegilor din UPU, fiind resuscitat încă 30 de minute. Din păcate, nu s-a mai putut face nimic”, a precizat un medic din cadrul UUP-SMURD.

Căldura a afectat-o şi pe o femeie care se afla la un restaurant din afara oraşului. Aceasta a simţit o stare de leşin, fiind nevoie de intervenţia unei ambulanţe, cadrele medicale transportând-o la Urgenţe, după ce au stabilizat-o.

Ambulanţele au adus la spital alte câteva cazuri în acest sfârşit de săptămână, fie persoane care au acuzat stări de leşin în locuri publice, dar şi cazuri mai grave, pacienţi cu accidente vasculare, suferite după expunerea prelungită la soarele din timpul amiezii.

Comentarii

comentarii postate

---
Regulament comentarii
Pentru a instaura un cadru civilizat de discuţii, de eliminare a "postacilor" de partid sau a celor plătiţi ca să blocheze un articol civilizat, am adoptat următoarele soluţii, în privinţa comentariilor:

1) Moderarea comentariilor lăsate în formularul de la finalul articolelor o dată la patru ore – în acest caz, comentariile nu vor apărea instant.
2) Postarea instant a comentariilor lăsate prin intermediul contului de facebook – în acest caz comentariile vor fi postate imediat. Puteţi să vă faceţi cont de Facebook aici.

Orice critică este acceptată pe site-ul opiniadedorohoi.ro, cu condiţia păstrării unui limbaj civilizat, toate aceste măsuri fiind şi în sprijinul celor interesaţi să-şi expună punctele de vedere fără a mai fi hărţuiţi.
Sperăm că veţi înţelege adevărata valoare a demersului opiniadedorohoi.ro şi vă veţi asuma responsabilitatea alături de noi.
----

Căldura începe să îşi spună cuvântul. În ultimele zile, cadrele medicale de urgenţă au fost tot mai solicitate pentru a interveni la persoane cu infarct sau leşinate în locuri publice. Cel mai grav caz a fost ieri dimineaţă, când un bărbat de 60 de ani a fost găsit căzut inconştient în parcarea unui bloc de pe Strada Sucevei. Trecătorii au sunat imediat la 112, la faţa locului ajungând echipajul de terapie intensivă al SMURD, care a realizat că bărbatul era în stop cardio-respirator. „S-au început imediat manevrele de resuscitare, continuate în stradă timp de 45 de minute, au fost administrate…

Calificativ

User Rating: 4.5 ( 1 voturi)
0
detergenti rufe
jucarii ieftine
Photo booth nunta Iasi beton amprentat apartamente in regim hotelier Iasi
afterschool sector 2 bucuresti
tractari auto nadlac avocat ploiesti pizzerie oradea
bijuterii argint Pandora
cazare pensiune Sinaia
gradinita sector 1
creer site web Paris
web design Abu Dhabi
transport auto pe platforma
creare magazin online
promovare site
creare site web
Imobiliare Iasi
- mutari internationale
servicii contabilitate Iasi
traduceri autorizate Iasi
creare magazin online
promovare Google Adwords
dezvoltare aplicatii web
promovare site web
Campanii de link building
Promovare Google
creare portal imobiliar
creare portal stiri
pelerinaj israel
stiri botosani
miere de albine
avocat ploiesti
pelerinaj israel
vacante exotice
Haine Botosani
Garsoniera Berceni
- Vila Popesti Leordeni
- Apartament 2 camere Berceni