Centre de Excelenţă în Tehnologia Informaţiei în liceele botoşănene

Ministerul Educației Naționale derulează proiectul „Promovarea și susținerea excelenței în educație prin dezvoltarea competențelor în disciplina tehnologia informației”.

Potrivit reprezentanților Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) Botoșani proiectul are ca obiectiv asigurarea condițiilor de pregătire și dezvoltare a elevilor din clasele IX-XII cu profil matematică/informatică, elevi capabili de performanțe înalte prin înființarea și operaționalizarea a 60 de centre de excelență în tehnologia informației.

 „Fiecare centru va beneficia de un laborator IT dotat cu 26 de calculatoare performante și o tablă interactivă. Selecția liceelor care pot deveni centre de excelență în cadrul acestui proiect se va derula în două faze, în prima fază fiind realizată de către Inspectoratul Școlar Botoșani, iar în faza a doua selecția se va realiza de către o comisie națională de evaluare stabilită de către Ministerul Educației Naționale. La selecție vor participa unitățile școlare din sistemul public de învățământ care pot asigura condiții de funcționare pentru astfel de centre”, a precizat Ciprian Manolache, purtătorul de cuvânt al IȘJ Botoșani.

Dosarele de candidatură ale unităților de învățământ ce doresc să participe în acest proiect vor fi depuse la secretariatul IȘJ până la data de 16 ianuarie ora 12.00.

NU RATA

PE ACELASI SUBIECT