Home | Stiri locale | COMUNICAT Lucian Trufin: „Ajutor de Stat pentru dezvoltarea sectorului avicol din România”

COMUNICAT Lucian Trufin: „Ajutor de Stat pentru dezvoltarea sectorului avicol din România”

Senatorul PSD Lucian Trufin în calitate de inițiator, a susținut și votat în forul Senatului propunerea legislativă de aprobare a Programului de susținere pentru activitatea de reproducție, incubație și de creștere în sectorul avicol, care instituie o schemă de ajutor de Stat menită să stimuleze dezvoltarea fermelor de reproducție și creștere a păsărilor și să crească nivelul de performanță al acestora.

Proiectul legislativ se adresează persoanelor juridice și fizice autorizate, întreprinderilor individuale și familiale, cooperativelor precum și tinerilor până în 40 de ani care doresc să acceseze fonduri pentru investiții în acest sector.

“Țara noastră a acumulat de-a lungul timpului o experiență importantă în domeniul avicol,fiind apreciată în trecut ca având unul dintre cele mai performante sectoarede creștere a păsărilor pentru carne și producție de ouă din lume. În prezent, după declinul financiar care a afectat marile unități agricole recunoscute pentru performanțele lor economice, acest domeniu face eforturi deosebite pentru a reintra în normalitate. Din păcate, piața românească este invadată de produse de import ieftine, de o calitate inferioară, comercializate prin lanțurile de supermarketuri la un preț de dumping, sub prețul de producție din țările de proveniență, producătorii români înregistrând pierderi de venit considerabile, ca urmare a dezechilibrării raportului dintre cerere și ofertă”, a declarat parlamentarul PSD.

Importanța acestui proiect de lege este conferită de datele economice referitoare la acest domeniu.  Piata produselor avicole din Romania este de aproximativ 4 miliarde de lei,  iar din punct de vedere al balantei import –  export,  în anul 2016 importul acoperă, pentru consumul intern de carne de pasăre 34% din necesar, pentru consumul intern de ouă  10% din necesar și pentru necesarul anual de ouă de incubație un procent de 23%.

Programul de susținere a activității de reproducție, incubație și de creștere în sectorul avicol se va desfășura în perioada 2018 – 2020, valoarea totală a ajutorului de stat fiind de 300 milioane de euro, sumă ce va fi asigurată de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

“În județul nostru, activitatea de creștere a păsărilor este una importantă și de aceea mă simt dator să-i informez din timp pe fermierii din acest domeniu, pentru ca, în momentul în care schema de ajutor de stat în valoare de 300 milioane de euro va fi funcțională, aceștia să fie printre beneficiarii acestui program” a mai declarat  secretarul Comisiei pentru Agricultură din Senatul României.

Comunicat

Incoming search terms:

  • senatorul lucian trufin

Comentarii

comentarii postate

---
Regulament comentarii
Pentru a instaura un cadru civilizat de discuţii, de eliminare a "postacilor" de partid sau a celor plătiţi ca să blocheze un articol civilizat, am adoptat următoarele soluţii, în privinţa comentariilor:

1) Moderarea comentariilor lăsate în formularul de la finalul articolelor o dată la patru ore – în acest caz, comentariile nu vor apărea instant.
2) Postarea instant a comentariilor lăsate prin intermediul contului de facebook – în acest caz comentariile vor fi postate imediat. Puteţi să vă faceţi cont de Facebook aici.

Orice critică este acceptată pe site-ul opiniadedorohoi.ro, cu condiţia păstrării unui limbaj civilizat, toate aceste măsuri fiind şi în sprijinul celor interesaţi să-şi expună punctele de vedere fără a mai fi hărţuiţi.
Sperăm că veţi înţelege adevărata valoare a demersului opiniadedorohoi.ro şi vă veţi asuma responsabilitatea alături de noi.
----

Senatorul PSD Lucian Trufin în calitate de inițiator, a susținut și votat în forul Senatului propunerea legislativă de aprobare a Programului de susținere pentru activitatea de reproducție, incubație și de creștere în sectorul avicol, care instituie o schemă de ajutor de Stat menită să stimuleze dezvoltarea fermelor de reproducție și creștere a păsărilor și să crească nivelul de performanță al acestora. Proiectul legislativ se adresează persoanelor juridice și fizice autorizate, întreprinderilor individuale și familiale, cooperativelor precum și tinerilor până în 40 de ani care doresc să acceseze fonduri pentru investiții în acest sector. “Țara noastră a acumulat de-a lungul timpului…

Calificativ

User Rating: Be the first one !
0
detergenti rufe
jucarii ieftine
Photo booth nunta Iasi beton amprentat apartamente in regim hotelier Iasi
afterschool sector 2 bucuresti
tractari auto nadlac avocat ploiesti pizzerie oradea
bijuterii argint Pandora
cazare pensiune Sinaia
gradinita sector 1
creer site web Paris
web design Abu Dhabi
transport auto pe platforma
creare magazin online
promovare site
creare site web
Imobiliare Iasi
- mutari internationale
servicii contabilitate Iasi
traduceri autorizate Iasi
creare magazin online
promovare Google Adwords
dezvoltare aplicatii web
promovare site web
Campanii de link building
Promovare Google
creare portal imobiliar
creare portal stiri
pelerinaj israel
stiri botosani
miere de albine
avocat ploiesti
pelerinaj israel
vacante exotice
Haine Botosani
Garsoniera Berceni
- Vila Popesti Leordeni
- Apartament 2 camere Berceni