Home | Politica | Consilierii locali trădători riscă să-şi piardă mandatul

Consilierii locali trădători riscă să-şi piardă mandatul

Consilieri locali din Dorohoi laolaltă cu primari sau viceprimari ar urma să rămână fără mandate întrucât s-au acoperit de Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 55 cunoscută ca fiind a traseiștilor, pentru a trece la partidul de guvernământ. Curtea Constituțională a României a declarat ordonanța ca fiind neconstituțională și a publicat motivarea în Monitorul Oficial. Judecătorii CCR susţin că toţi cei care au trecut la alt partid în cele 45 de zile de ”prostituție” politică trebuie să-şi piardă mandatul. Iar acest lucru reiese din motivarea deciziei CCR, potrivit căreia legea care aprobă ordonanţa privind migrația aleşilor locali este neconstituţională. Magistrații motivează că ordonanţa încalcă o serie de articole din Constituție întrucât nu exista nici o situaţie extraordinară şi de urgenţă a cărei reglementare să nu poată fi amânată, afectează funcţionarea administraţiei publice locală și are caracter discriminatoriu. Mai mult, OUG este neconstituţională, deci nu poate fi transformată în lege în Parlament, căci şi legea ar fi neconstituţională. În motivare, CCR nu precizează clar ce se va întâmpla cu aleșii locali care au trecut la alt partid iar Parlamentul trebuie să reglementeze efectele juridice produse pe perioada de aplicare.

Comentarii

comentarii postate

---
Regulament comentarii
Pentru a instaura un cadru civilizat de discuţii, de eliminare a "postacilor" de partid sau a celor plătiţi ca să blocheze un articol civilizat, am adoptat următoarele soluţii, în privinţa comentariilor:

1) Moderarea comentariilor lăsate în formularul de la finalul articolelor o dată la patru ore – în acest caz, comentariile nu vor apărea instant.
2) Postarea instant a comentariilor lăsate prin intermediul contului de facebook – în acest caz comentariile vor fi postate imediat. Puteţi să vă faceţi cont de Facebook aici.

Orice critică este acceptată pe site-ul opiniadedorohoi.ro, cu condiţia păstrării unui limbaj civilizat, toate aceste măsuri fiind şi în sprijinul celor interesaţi să-şi expună punctele de vedere fără a mai fi hărţuiţi.
Sperăm că veţi înţelege adevărata valoare a demersului opiniadedorohoi.ro şi vă veţi asuma responsabilitatea alături de noi.
----

gene false
jucarii ieftine
afterschool sector 2 bucuresti
tractari auto nadlac avocat ploiesti pizzerie oradea
bijuterii argint Pandora
cazare pensiune Sinaia
gradinita sector 1
creer site web Paris
web design Abu Dhabi
transport auto pe platforma
creare magazin online
promovare site
creare site web
Imobiliare Iasi
servicii contabilitate Iasi
traduceri autorizate Iasi
creare magazin online
promovare Google Adwords
dezvoltare aplicatii web
promovare site web
Campanii de link building
Promovare Google
creare portal imobiliar
creare portal stiri
pelerinaj israel
stiri botosani
miere de albine
avocat ploiesti
pelerinaj israel
vacante exotice
Haine Botosani
Garsoniera Berceni
- Vila Popesti Leordeni
- Apartament 2 camere Berceni