Home | Stiri locale | Document de identitate fals, descoperit la controlul de frontieră

Document de identitate fals, descoperit la controlul de frontieră

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Sculeni – I.T.P.F. Iaşi au descoperit în buzunarul hainei unui cetățean moldovean, o carte de identitate românească falsă, pe care bărbatul intenţiona să o folosească pentru a-și găsi un loc de muncă în Franţa.

La sfârșitul săptămânii s-a prezentat în Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni – I.T.P.F. Iaşi pentru a intra în ţară, cetățeanul moldovean Dorin U., în vârstă de 20 de ani, pasager într-un autoturism înmatriculat în Republica Moldova.

În baza unei analize de risc, polițiștii de frontieră au solicitat lucrătorilor vamali efectuarea unui control amănunțit asupra bărbatului, în urma căruia a fost descoperită, în unul dintre buzunarele hainei cu care bărbatul era îmbrăcat, o carte de identitate cu însemnele autorităților românești. Cu ocazia verificărilor specifice efectuate, polițiștii de frontieră au stabilit că documentul nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic.

Cu privire la cele constatate, bărbatul a declarat că intenţiona să ajungă în Franţa, în vederea găsirii unui loc de muncă, cu forme legale, și urma să se folosească de cartea de identitate românească falsă. Pentru atingerea scopului propus Dorin U. a procurat documentul de la un cetățean ale cărui date nu le cunoaște, plătind suma de 100 euro.

În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale.

Cercetările continuă pentru stabilirea întregii arii infracționale.

Comentarii

comentarii postate

---
Regulament comentarii
Pentru a instaura un cadru civilizat de discuţii, de eliminare a "postacilor" de partid sau a celor plătiţi ca să blocheze un articol civilizat, am adoptat următoarele soluţii, în privinţa comentariilor:

1) Moderarea comentariilor lăsate în formularul de la finalul articolelor o dată la patru ore – în acest caz, comentariile nu vor apărea instant.
2) Postarea instant a comentariilor lăsate prin intermediul contului de facebook – în acest caz comentariile vor fi postate imediat. Puteţi să vă faceţi cont de Facebook aici.

Orice critică este acceptată pe site-ul opiniadedorohoi.ro, cu condiţia păstrării unui limbaj civilizat, toate aceste măsuri fiind şi în sprijinul celor interesaţi să-şi expună punctele de vedere fără a mai fi hărţuiţi.
Sperăm că veţi înţelege adevărata valoare a demersului opiniadedorohoi.ro şi vă veţi asuma responsabilitatea alături de noi.
----

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Sculeni - I.T.P.F. Iaşi au descoperit în buzunarul hainei unui cetățean moldovean, o carte de identitate românească falsă, pe care bărbatul intenţiona să o folosească pentru a-și găsi un loc de muncă în Franţa. La sfârșitul săptămânii s-a prezentat în Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni - I.T.P.F. Iaşi pentru a intra în ţară, cetățeanul moldovean Dorin U., în vârstă de 20 de ani, pasager într-un autoturism înmatriculat în Republica Moldova. În baza unei analize de risc, polițiștii de frontieră au solicitat lucrătorilor vamali efectuarea unui control amănunțit asupra bărbatului, în urma căruia…

Calificativ

User Rating: 4.8 ( 1 voturi)
0
detergenti rufe
jucarii ieftine
Photo booth nunta Iasi beton amprentat apartamente in regim hotelier Iasi
afterschool sector 2 bucuresti
tractari auto nadlac avocat ploiesti pizzerie oradea
bijuterii argint Pandora
cazare pensiune Sinaia
gradinita sector 1
creer site web Paris
web design Abu Dhabi
transport auto pe platforma
creare magazin online
promovare site
creare site web
Imobiliare Iasi
- mutari internationale
servicii contabilitate Iasi
traduceri autorizate Iasi
creare magazin online
promovare Google Adwords
dezvoltare aplicatii web
promovare site web
Campanii de link building
Promovare Google
creare portal imobiliar
creare portal stiri
pelerinaj israel
stiri botosani
miere de albine
avocat ploiesti
pelerinaj israel
vacante exotice
Haine Botosani
Garsoniera Berceni
- Vila Popesti Leordeni
- Apartament 2 camere Berceni