Home | Stiri externe | Grupare infracţională cu români anihilată în Italia

Grupare infracţională cu români anihilată în Italia

Poliţia financiară italiană a arestat miercuri opt persoane, în regiunile Campania şi Lombardia, membre ale unei grupări infracţionale suspectate că a comis fraude cu TVA şi alte impozite în valoare totală de 300 de milioane de euro prin firme din patru ţări, inclusiv România, relatează Ansa. Şapte firme cu sediul în Italia, patru cu sediul în Ungaria şi câte una cu sediul în România şi Elveţia sunt suspectate că au emis facturi false pentru a evita să plătească taxe. Opt persoane, între care un om de afaceri şi un contabil, au fost arestaţi în cadrul investigaţiei efectuate de către procurori şi poliţia financiară în Perugia (centru), potrivit Ansa, care nu oferă alte precizări. În total, 42 de milioane de euro au fost confiscate de la suspecţi, iar peste 31 de milioane de la comapniile implicate.

Potrivit site-ului 20min.ch, ancheta a durat peste doi ani şi s-a desfăşurat în regiunile Napoli şi Milano, iar autorităţile italiene au fost ajutate de către cele elveţiene. Cifrele, actualizate, sunt importante, comentează site-ul elveţian, care precizează că este vorba, între altele, despre facturi false pentru suma de 160 de milioane de euro, peste 40 de milioane de euro TVA neplătită, 85 de milioane de euro impozabili sustraşi de la plată către fisc. Trei persoane au fost plasate în arest preventiv, iar alte cinci sub arest la domiciliu.

Comentarii

comentarii postate

---
Regulament comentarii
Pentru a instaura un cadru civilizat de discuţii, de eliminare a "postacilor" de partid sau a celor plătiţi ca să blocheze un articol civilizat, am adoptat următoarele soluţii, în privinţa comentariilor:

1) Moderarea comentariilor lăsate în formularul de la finalul articolelor o dată la patru ore – în acest caz, comentariile nu vor apărea instant.
2) Postarea instant a comentariilor lăsate prin intermediul contului de facebook – în acest caz comentariile vor fi postate imediat. Puteţi să vă faceţi cont de Facebook aici.

Orice critică este acceptată pe site-ul opiniadedorohoi.ro, cu condiţia păstrării unui limbaj civilizat, toate aceste măsuri fiind şi în sprijinul celor interesaţi să-şi expună punctele de vedere fără a mai fi hărţuiţi.
Sperăm că veţi înţelege adevărata valoare a demersului opiniadedorohoi.ro şi vă veţi asuma responsabilitatea alături de noi.
----

Poliţia financiară italiană a arestat miercuri opt persoane, în regiunile Campania şi Lombardia, membre ale unei grupări infracţionale suspectate că a comis fraude cu TVA şi alte impozite în valoare totală de 300 de milioane de euro prin firme din patru ţări, inclusiv România, relatează Ansa. Şapte firme cu sediul în Italia, patru cu sediul în Ungaria şi câte una cu sediul în România şi Elveţia sunt suspectate că au emis facturi false pentru a evita să plătească taxe. Opt persoane, între care un om de afaceri şi un contabil, au fost arestaţi în cadrul investigaţiei efectuate de către procurori şi poliţia…

Calificativ

User Rating: 4.75 ( 1 voturi)
0
detergenti rufe
jucarii ieftine
Photo booth nunta Iasi beton amprentat apartamente in regim hotelier Iasi
afterschool sector 2 bucuresti
tractari auto nadlac avocat ploiesti pizzerie oradea
bijuterii argint Pandora
cazare pensiune Sinaia
gradinita sector 1
creer site web Paris
web design Abu Dhabi
transport auto pe platforma
creare magazin online
promovare site
creare site web
Imobiliare Iasi
- mutari internationale
servicii contabilitate Iasi
traduceri autorizate Iasi
creare magazin online
promovare Google Adwords
dezvoltare aplicatii web
promovare site web
Campanii de link building
Promovare Google
creare portal imobiliar
creare portal stiri
pelerinaj israel
stiri botosani
miere de albine
avocat ploiesti
pelerinaj israel
vacante exotice
Haine Botosani
Garsoniera Berceni
- Vila Popesti Leordeni
- Apartament 2 camere Berceni