Home | home | Încă un buletin românesc fals depistat în vamă

Încă un buletin românesc fals depistat în vamă

În ziua de 28 iunie a.c., în jurul orei 23.50 în Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni I.T.P.F. Iaşi, s-a prezentat pentru a intra în ţară, Chiril B., cetățean R. Moldova, în vârstă de 26 de ani,călătorind ca pasager într-un autocar, ce efectua o cursă pe relaţia Chișinău– Franţa.

În baza unei analize de risc, polițiștii de frontieră au solicitat lucrătorilor vamali efectuarea unui control amănunțit asupra bărbatului, în urma căruia a fost descoperită, în borseta acestuia, o carte de identitate cu însemnele autorităților  românești. Cu ocazia verificărilor specifice efectuate lucrătorii noștri au stabilit că documentul românesc este fals.

Bărbatul a declarat că a intenţiona să ajungă la Paris, unde o cunoştinţă îi găsise un loc de muncă si urma să se folosească de cartea de identitate românească falsă. Pentru atingerea scopului propus Chiril B. a procurat documentul de la un cetățean ale cărui date nu le cunoaște, plătind suma de 300 euro.

În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale.

Comentarii

comentarii postate

---
Regulament comentarii
Pentru a instaura un cadru civilizat de discuţii, de eliminare a "postacilor" de partid sau a celor plătiţi ca să blocheze un articol civilizat, am adoptat următoarele soluţii, în privinţa comentariilor:

1) Moderarea comentariilor lăsate în formularul de la finalul articolelor o dată la patru ore – în acest caz, comentariile nu vor apărea instant.
2) Postarea instant a comentariilor lăsate prin intermediul contului de facebook – în acest caz comentariile vor fi postate imediat. Puteţi să vă faceţi cont de Facebook aici.

Orice critică este acceptată pe site-ul opiniadedorohoi.ro, cu condiţia păstrării unui limbaj civilizat, toate aceste măsuri fiind şi în sprijinul celor interesaţi să-şi expună punctele de vedere fără a mai fi hărţuiţi.
Sperăm că veţi înţelege adevărata valoare a demersului opiniadedorohoi.ro şi vă veţi asuma responsabilitatea alături de noi.
----

În ziua de 28 iunie a.c., în jurul orei 23.50 în Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni - I.T.P.F. Iaşi, s-a prezentat pentru a intra în ţară, Chiril B., cetățean R. Moldova, în vârstă de 26 de ani,călătorind ca pasager într-un autocar, ce efectua o cursă pe relaţia Chișinău– Franţa. În baza unei analize de risc, polițiștii de frontieră au solicitat lucrătorilor vamali efectuarea unui control amănunțit asupra bărbatului, în urma căruia a fost descoperită, în borseta acestuia, o carte de identitate cu însemnele autorităților  românești. Cu ocazia verificărilor specifice efectuate lucrătorii noștri au stabilit că documentul românesc este fals.…

Calificativ

User Rating: 4.9 ( 1 voturi)
0
Jordie Benn Authentic Jersey 
Béton Imprimé Montpellier Laminina premium wordpress themes Beton amprentat Inchirieri atv Bran Epilare cu ceara Iasicabinet kinetoterapie Bucuresti beton amprentat laminina
case in rate iasi
montaj tapet
hotel barlad
beton amprentat afterschool sector 2 bucuresti
web design Abu Dhabi
creare magazin online
promovare site
creare site web
all night escort amsterdam inchiriere cabina foto inchiriere apartamente Iasi contabilitate pentru firme Bucuresti body-uri bumbac copii cazare eforie nord transport auto germania romania- pahar carton
- hormigon impreso alicante
- cursuri contabilitate Bucuresti
expert contabil bucuresti
inchirieri apartamente iasi
- realizare site web
servicii contabilitate Iasi
traduceri autorizate Iasi
creare magazin online
promovare site web
creare portal imobiliar
creare portal stiri
videochat constanta