Home | home | Incendiu de Paşte la Coţuşca
incendiu

Incendiu de Paşte la Coţuşca

În Noaptea de Înviere nu a fost înregistrat niciun incendiu, iar duminică, în prima zi de Paşte, singurii care au intervenit au fost pompierii de la Garda de Intervenţia Săveni, în urma unui incendiu izbucnit într-o anexă dintr-o gospodărie din comuna Coţuşca. Aici, din cauza unei lumânări aprinse, un şifonier a fost cuprins de flăcări, însă focul a afectat doar anexa, fără să fie înregistrate pagube considerabile. În schimb, în Vinerea Mare, o bătrână de 92 de ani, din Dorohoi, şi-a pierdut viaţa, după ce hainele i-au fost cuprinse de flăcări, în timp ce făcea de mâncare. Femeia a fost preluată de o ambulanţă şi transportată la spital. Din cauza stătii grave în care se afla, medicii au decis să o transfere la Spitalul de Arşi din Bucureşti. În timp ce era transportată către Aeroportul Salcea, de unde urma să fie preluată de elicopterul SMURD, bătrâna a decedat.

 

Comentarii

comentarii postate

---
Regulament comentarii
Pentru a instaura un cadru civilizat de discuţii, de eliminare a "postacilor" de partid sau a celor plătiţi ca să blocheze un articol civilizat, am adoptat următoarele soluţii, în privinţa comentariilor:

1) Moderarea comentariilor lăsate în formularul de la finalul articolelor o dată la patru ore – în acest caz, comentariile nu vor apărea instant.
2) Postarea instant a comentariilor lăsate prin intermediul contului de facebook – în acest caz comentariile vor fi postate imediat. Puteţi să vă faceţi cont de Facebook aici.

Orice critică este acceptată pe site-ul opiniadedorohoi.ro, cu condiţia păstrării unui limbaj civilizat, toate aceste măsuri fiind şi în sprijinul celor interesaţi să-şi expună punctele de vedere fără a mai fi hărţuiţi.
Sperăm că veţi înţelege adevărata valoare a demersului opiniadedorohoi.ro şi vă veţi asuma responsabilitatea alături de noi.
----

În Noaptea de Înviere nu a fost înregistrat niciun incendiu, iar duminică, în prima zi de Paşte, singurii care au intervenit au fost pompierii de la Garda de Intervenţia Săveni, în urma unui incendiu izbucnit într-o anexă dintr-o gospodărie din comuna Coţuşca. Aici, din cauza unei lumânări aprinse, un şifonier a fost cuprins de flăcări, însă focul a afectat doar anexa, fără să fie înregistrate pagube considerabile. În schimb, în Vinerea Mare, o bătrână de 92 de ani, din Dorohoi, şi-a pierdut viaţa, după ce hainele i-au fost cuprinse de flăcări, în timp ce făcea de mâncare. Femeia a fost preluată…

Calificativ

User Rating: 4.63 ( 2 voturi)
0
realizare site web hidroizolatii tulcea hidroizolatii cauciuc lichid Béton Imprimé Montpellier Laminina premium wordpress themes Beton amprentat Inchirieri atv Bran Epilare cu ceara Iasicabinet kinetoterapie Bucuresti beton amprentat medicina muncii sector 1
montaj tapet
beton amprentat afterschool sector 2 bucuresti
web design Abu Dhabi
creare magazin online
promovare site
creare site web
all night escort amsterdam inchiriere cabina foto hormigon impreso madrid editura gunivas contabilitate pentru firme Bucuresti mobilier scolar tractari auto nadlac cazare eforie nord pahar carton
- hormigon impreso alicante
- cursuri contabilitate Bucuresti
expert contabil bucuresti
inchirieri apartamente iasi
- realizare site web
servicii contabilitate Iasi
traduceri autorizate Iasi
creare magazin online
promovare site web
creare portal imobiliar
creare portal stiri
videochat constanta