Home | Stiri locale | Jandarmii au controlat pieţele şi târgurile

Jandarmii au controlat pieţele şi târgurile

Acțiunile organizate de Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani, pe linia combaterii comerțului ilegal cu produse accizabile și pentru prevenirea faptelor de încălcare a legislației în vigoare privind actele de comerț în piețele agroalimentare și târgurile din județul Botoșani, au continuat săptămâna trecută în localitățile Botoșani, Dorohoi, Ștefănești, Hlipiceni și PodeniÎn urma verificărilor efectuate, jandarmii au aplicat 25 de sancțiuni contravenționale în valoare de 7500 de lei și au ridicat în vederea confiscării 150 de pachete de țigări, cinci litri de alcool, șapte telefoane mobile și o tabletă, bunuri care erau oferite spre comercializare fără a fi îndeplinite condițiile legale. De asemenea, i-au întocmit actele de sesizare sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ,,vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal, cunoscând că acestea provin din contrabandă” unui bărbat în vârstă de 47 de ani , care a fost depistat în dimineața zilei de 17 februarie a.c. în localitatea Hlipiceni, în timp ce avea asupra sa 137 de pachete de țigări, a căror proveniență nu a putut-o justifica. Actele de sesizare vor fi înaintate către Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul I.P.J. Botoşani, pentru continuarea verificărilor.

Comentarii

comentarii postate

---
Regulament comentarii
Pentru a instaura un cadru civilizat de discuţii, de eliminare a "postacilor" de partid sau a celor plătiţi ca să blocheze un articol civilizat, am adoptat următoarele soluţii, în privinţa comentariilor:

1) Moderarea comentariilor lăsate în formularul de la finalul articolelor o dată la patru ore – în acest caz, comentariile nu vor apărea instant.
2) Postarea instant a comentariilor lăsate prin intermediul contului de facebook – în acest caz comentariile vor fi postate imediat. Puteţi să vă faceţi cont de Facebook aici.

Orice critică este acceptată pe site-ul opiniadedorohoi.ro, cu condiţia păstrării unui limbaj civilizat, toate aceste măsuri fiind şi în sprijinul celor interesaţi să-şi expună punctele de vedere fără a mai fi hărţuiţi.
Sperăm că veţi înţelege adevărata valoare a demersului opiniadedorohoi.ro şi vă veţi asuma responsabilitatea alături de noi.
----

Acțiunile organizate de Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani, pe linia combaterii comerțului ilegal cu produse accizabile și pentru prevenirea faptelor de încălcare a legislației în vigoare privind actele de comerț în piețele agroalimentare și târgurile din județul Botoșani, au continuat săptămâna trecută în localitățile Botoșani, Dorohoi, Ștefănești, Hlipiceni și Podeni. În urma verificărilor efectuate, jandarmii au aplicat 25 de sancțiuni contravenționale în valoare de 7500 de lei și au ridicat în vederea confiscării 150 de pachete de țigări, cinci litri de alcool, șapte telefoane mobile și o tabletă, bunuri care erau oferite spre comercializare fără a fi îndeplinite condițiile legale. De asemenea,…

Calificativ

User Rating: Be the first one !
0
gene false
jucarii ieftine
afterschool sector 2 bucuresti
tractari auto nadlac avocat ploiesti pizzerie oradea
bijuterii argint Pandora
cazare pensiune Sinaia
gradinita sector 1
creer site web Paris
web design Abu Dhabi
transport auto pe platforma
creare magazin online
promovare site
creare site web
Imobiliare Iasi
servicii contabilitate Iasi
traduceri autorizate Iasi
creare magazin online
promovare Google Adwords
dezvoltare aplicatii web
promovare site web
Campanii de link building
Promovare Google
creare portal imobiliar
creare portal stiri
pelerinaj israel
stiri botosani
miere de albine
avocat ploiesti
pelerinaj israel
vacante exotice
Haine Botosani
Garsoniera Berceni
- Vila Popesti Leordeni
- Apartament 2 camere Berceni