Home | Sanatate | Măsuri anti-caniculă pentru persoanele vârstnice

Măsuri anti-caniculă pentru persoanele vârstnice

Gabriel Ciochină, şeful Direcţiei de Sănătate Publică, a avertizat reprezentanţii persoanelor vârstnice prezenţi miercuri dimineaţă la Prefectură asupra valului de caniculă deja ajuns la Botoşani, cu rugămintea să transmită mai departe măsurile ce trebuiesc luate pentru evitarea momentelor nedorite ce ar putea să apară ca reacţie a organismului. Astfel, recomandările particularizate pentru această categorie de vârstă cuprind evitarea plimbărilor la orele amiezii, setarea aerului condiţionat din interior la cel mult 5 grade Celsius sub temperatura ambiebtului, evitarea totală a suprasolicitării organismului, a băuturilor dulci şi a celor care conţin conservanţi, a băuturilor alcoolice, respectarea medicaţiei prescrise de medic, efectuarea a 3,4 duşuri pe zi pentru răcorire, evitarea ventilatoarelor dacă temperatura exterioară este de peste 32 de grade, hidratarea cu 1,5 – 2 litri de apă pe zi şi consumul de fructe şi legume. „Aceste măsuri au fost postate şi pe site-ul Direcţiei de Sănătate Publică şi vă rog să ţineţi cont de ele. Canicula vine cu regulile ei, de aceea se transmit aceste recomandări generale, pentru întreaga populaţie, dar şi particulare, pentru persoane vârstnice, cele care trebuie să aibă mai multă grijă de sănătatea proprie.”, a subliniat Gabriel Ciochină.

Comentarii

comentarii postate

---
Regulament comentarii
Pentru a instaura un cadru civilizat de discuţii, de eliminare a "postacilor" de partid sau a celor plătiţi ca să blocheze un articol civilizat, am adoptat următoarele soluţii, în privinţa comentariilor:

1) Moderarea comentariilor lăsate în formularul de la finalul articolelor o dată la patru ore – în acest caz, comentariile nu vor apărea instant.
2) Postarea instant a comentariilor lăsate prin intermediul contului de facebook – în acest caz comentariile vor fi postate imediat. Puteţi să vă faceţi cont de Facebook aici.

Orice critică este acceptată pe site-ul opiniadedorohoi.ro, cu condiţia păstrării unui limbaj civilizat, toate aceste măsuri fiind şi în sprijinul celor interesaţi să-şi expună punctele de vedere fără a mai fi hărţuiţi.
Sperăm că veţi înţelege adevărata valoare a demersului opiniadedorohoi.ro şi vă veţi asuma responsabilitatea alături de noi.
----

Gabriel Ciochină, şeful Direcţiei de Sănătate Publică, a avertizat reprezentanţii persoanelor vârstnice prezenţi miercuri dimineaţă la Prefectură asupra valului de caniculă deja ajuns la Botoşani, cu rugămintea să transmită mai departe măsurile ce trebuiesc luate pentru evitarea momentelor nedorite ce ar putea să apară ca reacţie a organismului. Astfel, recomandările particularizate pentru această categorie de vârstă cuprind evitarea plimbărilor la orele amiezii, setarea aerului condiţionat din interior la cel mult 5 grade Celsius sub temperatura ambiebtului, evitarea totală a suprasolicitării organismului, a băuturilor dulci şi a celor care conţin conservanţi, a băuturilor alcoolice, respectarea medicaţiei prescrise de medic, efectuarea a…

Calificativ

User Rating: 4.88 ( 2 voturi)
0
detergenti rufe
jucarii ieftine
Photo booth nunta Iasi beton amprentat apartamente in regim hotelier Iasi
afterschool sector 2 bucuresti
tractari auto nadlac avocat ploiesti pizzerie oradea
bijuterii argint Pandora
cazare pensiune Sinaia
gradinita sector 1
creer site web Paris
web design Abu Dhabi
transport auto pe platforma
creare magazin online
promovare site
creare site web
Imobiliare Iasi
- mutari internationale
servicii contabilitate Iasi
traduceri autorizate Iasi
creare magazin online
promovare Google Adwords
dezvoltare aplicatii web
promovare site web
Campanii de link building
Promovare Google
creare portal imobiliar
creare portal stiri
pelerinaj israel
stiri botosani
miere de albine
avocat ploiesti
pelerinaj israel
vacante exotice
Haine Botosani
Garsoniera Berceni
- Vila Popesti Leordeni
- Apartament 2 camere Berceni