Home | Sport | Medalii obținute de atleții români la Campionatele Europene de sală

Medalii obținute de atleții români la Campionatele Europene de sală

Atleta Florentina Marincu a cucerit, sâmbătă, medalia de bronz în proba de săritură în lungime, iar Alina Rotaru s-a clasat pe locul 4, la Campionatele Europene de sală de la Praga. Bronz a luat şi Marian Oprea, la triplusalt, scrie adevarul.ro.  Cea mai bună săritură a Florentinei Marincu a măsurat 6,79 metri, performanţă cu care a cucerit medalia de bronz a probei, după încercări la 6,59 metri, 6,60 metri, 6,70 metri, şi două ratări. La rândul său, Alina Rotaru a avut cea mai bună performanţă de 6,74 metri, celelalte încercări măsurând 6,50 metri, 6,53 metri şi 6,69 metri. Ea s-a clasat pe locul 4. Proba a fost câştigată de Ivana Spanovici (6,98 metri, nou record naţional al Serbiei), urmată pe podium de Taroum Moguenara (Germania, 6,83 metri, cea mai bună performanţă personală a sezonului). Atleta Florentina Marincu, a declarat după premiere că a început să plângă în timpul concursului, când a fost sigură de câştigarea medaliei, „ca şi mama în faţa televizorului”. Marian Oprea a cucerit, sâmbătă, medalia de bronz la triplusalt, la Campionatele Europene de sală de la Praga, la patru ani de la ultima sa performanţă similară. Marian Oprea a debutat în finală cu o săritură de 16,74 metri, cea mai bună performanţă personală a sezonului, îmbunătăţită din a doua încercare la 16,91 metri, pentru ca următoarele sărituri reuşite să măsoare 16,80 şi 16,73 metri. Medalia de aur a probei a fost câştigată de portughezul Nelson Evora (17,21 metri, cea mai bună performanţă personală a sezonului), iar cea de argint de Pablo Torrijos (17,04 , nou record naţional al Spaniei). Potrivit anunţului FR Atletism, obiectivul delegaţiei României la CE de la Praga, care se încheie duminică, este obţinerea a 1-2 medalii şi 6-8 calificări în finale. Ultima medalie obţinută de România la CE de sală a fost la ediţia din 2011 (Paris), bronz, prin Marian Oprea, la triplusalt (17,62 metri).

Comentarii

comentarii postate

---
Regulament comentarii
Pentru a instaura un cadru civilizat de discuţii, de eliminare a "postacilor" de partid sau a celor plătiţi ca să blocheze un articol civilizat, am adoptat următoarele soluţii, în privinţa comentariilor:

1) Moderarea comentariilor lăsate în formularul de la finalul articolelor o dată la patru ore – în acest caz, comentariile nu vor apărea instant.
2) Postarea instant a comentariilor lăsate prin intermediul contului de facebook – în acest caz comentariile vor fi postate imediat. Puteţi să vă faceţi cont de Facebook aici.

Orice critică este acceptată pe site-ul opiniadedorohoi.ro, cu condiţia păstrării unui limbaj civilizat, toate aceste măsuri fiind şi în sprijinul celor interesaţi să-şi expună punctele de vedere fără a mai fi hărţuiţi.
Sperăm că veţi înţelege adevărata valoare a demersului opiniadedorohoi.ro şi vă veţi asuma responsabilitatea alături de noi.
----

Atleta Florentina Marincu a cucerit, sâmbătă, medalia de bronz în proba de săritură în lungime, iar Alina Rotaru s-a clasat pe locul 4, la Campionatele Europene de sală de la Praga. Bronz a luat şi Marian Oprea, la triplusalt, scrie adevarul.ro.  Cea mai bună săritură a Florentinei Marincu a măsurat 6,79 metri, performanţă cu care a cucerit medalia de bronz a probei, după încercări la 6,59 metri, 6,60 metri, 6,70 metri, şi două ratări. La rândul său, Alina Rotaru a avut cea mai bună performanţă de 6,74 metri, celelalte încercări măsurând 6,50 metri, 6,53 metri şi 6,69 metri. Ea s-a…

Calificativ

User Rating: 4.7 ( 1 voturi)
0
gene false
jucarii ieftine
afterschool sector 2 bucuresti
tractari auto nadlac avocat ploiesti pizzerie oradea
bijuterii argint Pandora
cazare pensiune Sinaia
gradinita sector 1
creer site web Paris
web design Abu Dhabi
transport auto pe platforma
creare magazin online
promovare site
creare site web
Imobiliare Iasi
servicii contabilitate Iasi
traduceri autorizate Iasi
creare magazin online
promovare Google Adwords
dezvoltare aplicatii web
promovare site web
Campanii de link building
Promovare Google
creare portal imobiliar
creare portal stiri
pelerinaj israel
stiri botosani
miere de albine
avocat ploiesti
pelerinaj israel
vacante exotice
Haine Botosani
Garsoniera Berceni
- Vila Popesti Leordeni
- Apartament 2 camere Berceni