Home | Stiri locale | Microbuz cu muncitori avariat de o căprioară la Cândești

Microbuz cu muncitori avariat de o căprioară la Cândești

Un microbuz care transporta muncitori la lucru într-o comună din judeţul Suceava a suferit avarii minore duminică noaptea după ce maşina a luat în plin o căprioară care a ieşit din pădure direct pe carosabil. Şoferul maşinii a fost inspirat şi a frânat brusc încă nu a putut evita impactul. Din accident nu au rezultat victime omeneşti ci doar pagube materiale. Cărpioara ucidă a fost preluată de reprezentanţii Asociaţiei Judeţene a Vânătorilor şi Pescarilor.

La sfârşitul anului trecut, un porc mistreţ de peste 100 de kilograme a tăiat într-o noapte calea unui şofer, provocând daune majore autoturismului pe care-l conducea. Din câte se pare, maşina care circula pedrumul Dorohoi- Botoşani, în zona de trecere dintre Brăeşti şi Văculeşti, nu a mai putut fi a controlată când a surprins animalul pe şosea, iar în urma impactului a aterizat pe marginea drumului. Animalul a fost sfârtecat, iar bărbatul care trebuia să ajungă la Suharău, la părinţi a făcut un ocol la Spitalul Municipal Dorohoi pentru îngrijiri medicale. Cât priveşte autovehiculul, necesită reparaţii complexe. Organele de poliţie din Municipiu Dorohoi au fost prezente la faţa locului pentru cercetări.

Comentarii

comentarii postate

---
Regulament comentarii
Pentru a instaura un cadru civilizat de discuţii, de eliminare a "postacilor" de partid sau a celor plătiţi ca să blocheze un articol civilizat, am adoptat următoarele soluţii, în privinţa comentariilor:

1) Moderarea comentariilor lăsate în formularul de la finalul articolelor o dată la patru ore – în acest caz, comentariile nu vor apărea instant.
2) Postarea instant a comentariilor lăsate prin intermediul contului de facebook – în acest caz comentariile vor fi postate imediat. Puteţi să vă faceţi cont de Facebook aici.

Orice critică este acceptată pe site-ul opiniadedorohoi.ro, cu condiţia păstrării unui limbaj civilizat, toate aceste măsuri fiind şi în sprijinul celor interesaţi să-şi expună punctele de vedere fără a mai fi hărţuiţi.
Sperăm că veţi înţelege adevărata valoare a demersului opiniadedorohoi.ro şi vă veţi asuma responsabilitatea alături de noi.
----

Un microbuz care transporta muncitori la lucru într-o comună din judeţul Suceava a suferit avarii minore duminică noaptea după ce maşina a luat în plin o căprioară care a ieşit din pădure direct pe carosabil. Şoferul maşinii a fost inspirat şi a frânat brusc încă nu a putut evita impactul. Din accident nu au rezultat victime omeneşti ci doar pagube materiale. Cărpioara ucidă a fost preluată de reprezentanţii Asociaţiei Judeţene a Vânătorilor şi Pescarilor. La sfârşitul anului trecut, un porc mistreţ de peste 100 de kilograme a tăiat într-o noapte calea unui şofer, provocând daune majore autoturismului pe care-l conducea.…

Calificativ

User Rating: Be the first one !
0
detergenti rufe
jucarii ieftine
Photo booth nunta Iasi beton amprentat apartamente in regim hotelier Iasi
afterschool sector 2 bucuresti
tractari auto nadlac avocat ploiesti pizzerie oradea
bijuterii argint Pandora
cazare pensiune Sinaia
gradinita sector 1
creer site web Paris
web design Abu Dhabi
transport auto pe platforma
creare magazin online
promovare site
creare site web
Imobiliare Iasi
- mutari internationale
servicii contabilitate Iasi
traduceri autorizate Iasi
creare magazin online
promovare Google Adwords
dezvoltare aplicatii web
promovare site web
Campanii de link building
Promovare Google
creare portal imobiliar
creare portal stiri
pelerinaj israel
stiri botosani
miere de albine
avocat ploiesti
pelerinaj israel
vacante exotice
Haine Botosani
Garsoniera Berceni
- Vila Popesti Leordeni
- Apartament 2 camere Berceni