Home | Stiri locale | OPINIA se implică: Un mărţişor = o donaţie pentru copii cu nevoi speciale

OPINIA se implică: Un mărţişor = o donaţie pentru copii cu nevoi speciale

Copiii de la Centrul Strar of Hope din Dorohoi alături de elevii voluntari de la liceele din Dorohoi au lucrat la confecţionarea mărţişoarelor, pe care le donează celor care vor să ajute centrul.

Până acum echipa a realizat aproximativ 500 de mărţişoare pe care încearcă să le distribuie. Anul trecut, centrul a avut parteneriate cu librăriile din oraş prin intermediul cărora au reuşit să strângă nişte bani, dar anul acesta, încă nu au apărut doritori. Tot voluntarii de la Liceul „Regina Maria”, Seminarul teologic, Colegiul „Grigore Ghica” sunt cei care ajută şi la împărţirea mărţişoarelor şi poate centrul va colecta câţiva bani, care vor fi folosiţi tot în interesul copiilor.

Materialele folosite la realizarea mărţişoarelor sunt din hârtie colorată, flori colorate, sclipici, materiale trimise de un partener din străinătate. Copii e pregătesc şi pentru Ziua mamei şi au pictat, aşa cum cred ei chipul mamei. Alţi doi băieţi au decupat desene pentru a realiza măşti pentru părinţi, care le vor folosi la o activitate viitoare. Părinţii au sprijinit şi ei, acţiunea copiilor, mamele au legat firul de mărţişor, gata pentru figurină.

Cautăm partenerii care să distribuie mărţişoarele, acum încercăm cu ajutorul voluntarilor în licee. Fiecare donează cât vrea şi cu banii care se vor strânge vor fi organizate două manifestări pentru copiii centrului, ziua de 21 martie- Ziua mondială a Sindromului Down şi 2 aprilie Ziua internaţională a conştienţizării autismului. Cine vrea să achiziţioneze mărţişoare are ocazia să ajute copiii cu nevoi speciale” a spus Camelia Topală, coordonatoarea centrului.

Celelalte centre din ţară care aparţin de această fundaţie fac şi ele aceste activităţi, de exemplu centrul din Iaşi le va distribui în mall.

Comentarii

comentarii postate

---
Regulament comentarii
Pentru a instaura un cadru civilizat de discuţii, de eliminare a "postacilor" de partid sau a celor plătiţi ca să blocheze un articol civilizat, am adoptat următoarele soluţii, în privinţa comentariilor:

1) Moderarea comentariilor lăsate în formularul de la finalul articolelor o dată la patru ore – în acest caz, comentariile nu vor apărea instant.
2) Postarea instant a comentariilor lăsate prin intermediul contului de facebook – în acest caz comentariile vor fi postate imediat. Puteţi să vă faceţi cont de Facebook aici.

Orice critică este acceptată pe site-ul opiniadedorohoi.ro, cu condiţia păstrării unui limbaj civilizat, toate aceste măsuri fiind şi în sprijinul celor interesaţi să-şi expună punctele de vedere fără a mai fi hărţuiţi.
Sperăm că veţi înţelege adevărata valoare a demersului opiniadedorohoi.ro şi vă veţi asuma responsabilitatea alături de noi.
----

Copiii de la Centrul Strar of Hope din Dorohoi alături de elevii voluntari de la liceele din Dorohoi au lucrat la confecţionarea mărţişoarelor, pe care le donează celor care vor să ajute centrul. Până acum echipa a realizat aproximativ 500 de mărţişoare pe care încearcă să le distribuie. Anul trecut, centrul a avut parteneriate cu librăriile din oraş prin intermediul cărora au reuşit să strângă nişte bani, dar anul acesta, încă nu au apărut doritori. Tot voluntarii de la Liceul „Regina Maria”, Seminarul teologic, Colegiul „Grigore Ghica” sunt cei care ajută şi la împărţirea mărţişoarelor şi poate centrul va colecta…

Calificativ

User Rating: 4.29 ( 7 voturi)
0
gene false
jucarii ieftine
apartamente in regim hotelier Iasi
afterschool sector 2 bucuresti
tractari auto nadlac avocat ploiesti pizzerie oradea
bijuterii argint Pandora
cazare pensiune Sinaia
gradinita sector 1
creer site web Paris
web design Abu Dhabi
transport auto pe platforma
creare magazin online
promovare site
creare site web
Imobiliare Iasi
- mutari internationale
servicii contabilitate Iasi
traduceri autorizate Iasi
creare magazin online
promovare Google Adwords
dezvoltare aplicatii web
promovare site web
Campanii de link building
Promovare Google
creare portal imobiliar
creare portal stiri
pelerinaj israel
stiri botosani
miere de albine
avocat ploiesti
pelerinaj israel
vacante exotice
Haine Botosani
Garsoniera Berceni
- Vila Popesti Leordeni
- Apartament 2 camere Berceni