Home | Investigatii | Pachete cu tutun confiscate la frontieră

Pachete cu tutun confiscate la frontieră

Polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Iași au descoperit și confiscat 13.500 grame tutun de proveniență Duty-Free, pe care şase persoane le transportau în municipiul Iaşi, unde urmau să le predea unor prieteni.

În data de 04 octombrie, în jurul orei 16.00, polițişti de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Bivolari şi a Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi au organizat o acţiune comună pe linia combaterii contrabandei cu produse accizabile, pe timpul căreia au oprit în trafic pentru control, pe raza localităţii de frontieră Cîrlig, un autoturism marca Volkswagen Sharan, înmatriculat în România.

Polițiștii de frontieră au procedat la legitimarea conducătorului autoturismului şi au stabilit că acesta este Teodor C., cu cetățenie română şi Republica Moldova, în vârstă de 28 de ani, domiciliat pe raza județului Iași. În autoturism mai erau şase persoane cu vârste cuprinse între 29 şi 61 ani, cetăţeni din R. Moldova.

Totodată, polițiștii de frontieră au observat, în interiorul autoturismului, o cutie de carton şi cinci pungi de plastic ce conţineau 54 cutii cu tutun, în care erau 270 pachete a câte 50 grame fiecare, fără timbru de acciză, de provenienţă Duty-Free şi nouă pachete de ţigări cu timbru de acciză Republica Moldova, marca Rothmans. Mijlocul de transport şi persoanele au fost duse la sediul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi, în vederea continuării cercetărilor.

Cu privire la cele constatate persoanele au declarat că pachetele cu tutun le aparţin, urmând să le predea unor prieteni din municipiul Iaşi.

În cauză, bunurile, în valoare de 3.269 lei, au fost ridicate în vederea confiscării, iar polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de colectarea, deținerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea şi vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând ca acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârșirii acesteia, urmând ca la final să fie luate măsurile legale ce se impun.

 

Comentarii

comentarii postate

---
Regulament comentarii
Pentru a instaura un cadru civilizat de discuţii, de eliminare a "postacilor" de partid sau a celor plătiţi ca să blocheze un articol civilizat, am adoptat următoarele soluţii, în privinţa comentariilor:

1) Moderarea comentariilor lăsate în formularul de la finalul articolelor o dată la patru ore – în acest caz, comentariile nu vor apărea instant.
2) Postarea instant a comentariilor lăsate prin intermediul contului de facebook – în acest caz comentariile vor fi postate imediat. Puteţi să vă faceţi cont de Facebook aici.

Orice critică este acceptată pe site-ul opiniadedorohoi.ro, cu condiţia păstrării unui limbaj civilizat, toate aceste măsuri fiind şi în sprijinul celor interesaţi să-şi expună punctele de vedere fără a mai fi hărţuiţi.
Sperăm că veţi înţelege adevărata valoare a demersului opiniadedorohoi.ro şi vă veţi asuma responsabilitatea alături de noi.
----

Polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Iași au descoperit și confiscat 13.500 grame tutun de proveniență Duty-Free, pe care şase persoane le transportau în municipiul Iaşi, unde urmau să le predea unor prieteni. În data de 04 octombrie, în jurul orei 16.00, polițişti de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Bivolari şi a Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi au organizat o acţiune comună pe linia combaterii contrabandei cu produse accizabile, pe timpul căreia au oprit în trafic pentru control, pe raza localităţii de frontieră Cîrlig, un autoturism marca Volkswagen Sharan, înmatriculat în România.…

Calificativ

User Rating: 4.75 ( 1 voturi)
0
detergenti rufe
jucarii ieftine
Photo booth nunta Iasi beton amprentat apartamente in regim hotelier Iasi
afterschool sector 2 bucuresti
tractari auto nadlac avocat ploiesti pizzerie oradea
bijuterii argint Pandora
cazare pensiune Sinaia
gradinita sector 1
creer site web Paris
web design Abu Dhabi
transport auto pe platforma
creare magazin online
promovare site
creare site web
Imobiliare Iasi
- mutari internationale
servicii contabilitate Iasi
traduceri autorizate Iasi
creare magazin online
promovare Google Adwords
dezvoltare aplicatii web
promovare site web
Campanii de link building
Promovare Google
creare portal imobiliar
creare portal stiri
pelerinaj israel
stiri botosani
miere de albine
avocat ploiesti
pelerinaj israel
vacante exotice
Haine Botosani
Garsoniera Berceni
- Vila Popesti Leordeni
- Apartament 2 camere Berceni