Home | Stiri locale | Peste 5.000 de țigarete și alcool de contrabandă, în piața din Dorohoi!

Peste 5.000 de țigarete și alcool de contrabandă, în piața din Dorohoi!

Administratorul societăţii a fost sancţionat contravenţional cu amendă în cuantum de 20.000 lei, iar țigările și alcoolul au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.

Poliţiştii dorohoieni au depistat marți seara, în piaţa centrală din municipiul Dorohoi, o femeie de 27 de ani, din comuna Cristineşti, administrator al unei societăţi, care deţinea, în vederea comercializării, cantitatea de 5.200 de ţigarete de diferite mărci, de provenienţă Republica Ucraina şi  Duty Free, fără documente legale.
De asemenea, în incinta punctului de lucru al societăţii a fost identificată şi cantitatea de 15,5 litri de lichid incolor cu miros specific de alcool, fără documente justificative de provienienţă.
Administratorul societăţii a fost sancţionat contravenţional, conform prevederilor Legii nr. 12/1990, cu amendă în cuantum de 20.000 lei, iar bunurile identificate au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor. „În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de colectarea, deţinerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea şi vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia”, a precizat inspector de poliţie Maria Carp, purtător de cuvânt al Inspectoratului. de Poliție Județean Botoșani.

Comentarii

comentarii postate

---
Regulament comentarii
Pentru a instaura un cadru civilizat de discuţii, de eliminare a "postacilor" de partid sau a celor plătiţi ca să blocheze un articol civilizat, am adoptat următoarele soluţii, în privinţa comentariilor:

1) Moderarea comentariilor lăsate în formularul de la finalul articolelor o dată la patru ore – în acest caz, comentariile nu vor apărea instant.
2) Postarea instant a comentariilor lăsate prin intermediul contului de facebook – în acest caz comentariile vor fi postate imediat. Puteţi să vă faceţi cont de Facebook aici.

Orice critică este acceptată pe site-ul opiniadedorohoi.ro, cu condiţia păstrării unui limbaj civilizat, toate aceste măsuri fiind şi în sprijinul celor interesaţi să-şi expună punctele de vedere fără a mai fi hărţuiţi.
Sperăm că veţi înţelege adevărata valoare a demersului opiniadedorohoi.ro şi vă veţi asuma responsabilitatea alături de noi.
----

Administratorul societăţii a fost sancţionat contravenţional cu amendă în cuantum de 20.000 lei, iar țigările și alcoolul au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor. Poliţiştii dorohoieni au depistat marți seara, în piaţa centrală din municipiul Dorohoi, o femeie de 27 de ani, din comuna Cristineşti, administrator al unei societăţi, care deţinea, în vederea comercializării, cantitatea de 5.200 de ţigarete de diferite mărci, de provenienţă Republica Ucraina şi  Duty Free, fără documente legale. De asemenea, în incinta punctului de lucru al societăţii a fost identificată şi cantitatea de 15,5 litri de lichid incolor cu miros specific de alcool, fără documente justificative de provienienţă.…

Calificativ

User Rating: 4.68 ( 2 voturi)
0
detergenti rufe
cabinet kinetoterapie Bucuresti beton amprentat beton amprentat afterschool sector 2 bucuresti
tractari auto nadlac web design Abu Dhabi
creare magazin online
promovare site
creare site web
all night escort amsterdam inchiriere cabina foto inchiriere apartamente Iasi contabilitate pentru firme Bucuresti body-uri bumbac copii cazare eforie nord transport auto germania romania- pahar carton
- hormigon impreso alicante
- cursuri contabilitate Bucuresti
expert contabil bucuresti
inchirieri apartamente iasi
- realizare site web
servicii contabilitate Iasi
traduceri autorizate Iasi
creare magazin online
promovare site web
creare portal imobiliar
creare portal stiri
stiri botosani
videochat constanta pelerinaj israel
vacante exotice