Home | Stiri locale | „Peste Prut, la răsărit” – melodie manifest pentru Unirea cu Basarabia

„Peste Prut, la răsărit” – melodie manifest pentru Unirea cu Basarabia

„Peste Prut, la răsărit” este titlul celei mai noi piese ce a fost lansată săptămâna trecută de tinerii artiști Paul Ananie, Nicu Mâță și Gabriel Dumitru. Versurile cântecului descriu durerea pe care au trăit-o basarabenii la despărțirea forțată de România.

La nici o săptămână de la lansare, „Peste Prut, la răsărit” a adunat mii de vionări pe YouTube.

„Acest cântec reprezintă dorința noastră de a crea măcar o punte muzicală între două pământuri, care sunt de fapt unul și același. Ideea s-a născut de la noi, de la prietenia noastră, așa ne-am dat seama că vrem să facem un proiect împreună”, a declarat Paul Ananie, autorul proiectului.

Veniți din colțuri îndepărtate ale țării, Maramureș, Argeș și Basarabia, vechea prietenie ce îi leagă pe cei trei artiști a reușit să nască refrenul acestei melodii manifest, care întârește dorința tinerilor de peste Prut de unire cu patria mamă: Doamne, Doamne, fă dreptate /  Ține frate lângă frate! / Dă-ne minte și credință / Stinge orice rea-voință!

„Până la acest cântec, nu am înțeles pe deplin această durere. Abia după ce am interpretat versurile am simțit ce au avut în suflete acei români frumoși, care au fost despărțiți de țara mamă. Prin acest cântec am învățat și experimentat și noi multe trăiri sufletești și sperăm ca și publicul să fie în asentimentul nostru”, a adăugat Paul Ananie.

Cântecul „Peste Prut, la răsărit” acompaniat de Orchestra Națională de muzică populară „Lăutarii”, dirijată de maestrul Nicolae Botgros, se bucură de un videoclip realizat în ținuturile frumoase ale Argeșului și este un dar pentru românii de pretutindeni.

Incoming search terms:

  • peste prut la rasarit

Comentarii

comentarii postate

---
Regulament comentarii
Pentru a instaura un cadru civilizat de discuţii, de eliminare a "postacilor" de partid sau a celor plătiţi ca să blocheze un articol civilizat, am adoptat următoarele soluţii, în privinţa comentariilor:

1) Moderarea comentariilor lăsate în formularul de la finalul articolelor o dată la patru ore – în acest caz, comentariile nu vor apărea instant.
2) Postarea instant a comentariilor lăsate prin intermediul contului de facebook – în acest caz comentariile vor fi postate imediat. Puteţi să vă faceţi cont de Facebook aici.

Orice critică este acceptată pe site-ul opiniadedorohoi.ro, cu condiţia păstrării unui limbaj civilizat, toate aceste măsuri fiind şi în sprijinul celor interesaţi să-şi expună punctele de vedere fără a mai fi hărţuiţi.
Sperăm că veţi înţelege adevărata valoare a demersului opiniadedorohoi.ro şi vă veţi asuma responsabilitatea alături de noi.
----

„Peste Prut, la răsărit" este titlul celei mai noi piese ce a fost lansată săptămâna trecută de tinerii artiști Paul Ananie, Nicu Mâță și Gabriel Dumitru. Versurile cântecului descriu durerea pe care au trăit-o basarabenii la despărțirea forțată de România. La nici o săptămână de la lansare, „Peste Prut, la răsărit" a adunat mii de vionări pe YouTube. „Acest cântec reprezintă dorința noastră de a crea măcar o punte muzicală între două pământuri, care sunt de fapt unul și același. Ideea s-a născut de la noi, de la prietenia noastră, așa ne-am dat seama că vrem să facem un proiect împreună",…

Calificativ

User Rating: 4.85 ( 1 voturi)
0
detergenti rufe
jucarii ieftine
Photo booth nunta Iasi beton amprentat apartamente in regim hotelier Iasi
afterschool sector 2 bucuresti
tractari auto nadlac avocat ploiesti pizzerie oradea
bijuterii argint Pandora
cazare pensiune Sinaia
gradinita sector 1
creer site web Paris
web design Abu Dhabi
transport auto pe platforma
creare magazin online
promovare site
creare site web
Imobiliare Iasi
- mutari internationale
servicii contabilitate Iasi
traduceri autorizate Iasi
creare magazin online
promovare Google Adwords
dezvoltare aplicatii web
promovare site web
Campanii de link building
Promovare Google
creare portal imobiliar
creare portal stiri
pelerinaj israel
stiri botosani
miere de albine
avocat ploiesti
pelerinaj israel
vacante exotice
Haine Botosani
Garsoniera Berceni
- Vila Popesti Leordeni
- Apartament 2 camere Berceni