Home | Stiri locale | Populaţia oraşului capătă „greutate” din cauza stilului de viaţă

Populaţia oraşului capătă „greutate” din cauza stilului de viaţă

Din ce în ce mai mulţi dintre locuitorii Dorohoiului şi din zonele învecinate au probleme cu kilogramele în plus. Cum era de aşteptat, nici cei din această zonă nu sunt feriţi de fenomenul care se acutizează la nivel global. Medicii dorohoieni spun că tot mai multe persoane supraponderale, sau chiar obeze au ajuns să le calce pragul cabinetelor şi, ce este mai grav, din ce în ce mai mulţi tineri au probleme cu greutatea. „Nu este o problemă nouă, dar în ultima vreme o pondere tot mai mare din populaţia din zona Dorohoiului este supraponderală sau obeză, iar aceste persoane au predispoziţie spre o serie de alte afecţiuni, cum sunt diabetul, sau hipertensiunea” este opinia medicilor specialişti în nutriţie. Statisticile întocmite la Spitalul Municipal Dorohoi arată o creştere cu până la 20 de procente anual a numărului de diabetici şi de hipertensivi, iar rezultatele programului naţional de evaluare a sănătăţii sunt şi mai elocvente. Stilul de viaţă al oamenilor s-a schimbat mult în ultimii ani şi acest lucru se vede şi pe cântar. Tot mai mulţi copii, sau tineri sunt predispuşi către obezitate, în principal datorită unei alimentaţii dezechilibrate, din care nu lipsesc produsele de tip junk-food. „Chipsuri, snacksuri, covrigei şi toată această gamă de produse au un conţinut nutriţional dezechilibrat, fiind bogate caloric. La fel şi băuturile carbogazoase, care sunt extrem de periculoase, chiar şi pentru indivizii cu o sănătate bună. Această alimentaţie dezechilibrată, combinată cu sedentarismul nu poate avea decât un singur rezultat” a mai spus un cadru medical dorohoian. Potrivit opiniei medicilor, o mai bună informare în acest sens, ar putea avea ca rezultat schimbarea pe cât posibil a modului de viaţă, ştiut fiind că totuşi în zona noastră se trăieşte chiar mai prost decât în majoritatea celorlalte zone ale ţării. Până şi în farmaciile dorohoiene cererea de medicamente pentru slăbit, care se eliberează fără reţetă, a fost practic inexistentă în ultimele luni. La nivel naţional sunt peste 4 milioane de români cu probleme de greutate, iar potrivit statisticilor aproximativ 40% din populaţia ţării este predispusă spre obezitate, capitol care ne situează pe locul trei în Europa.

Comentarii

comentarii postate

---
Regulament comentarii
Pentru a instaura un cadru civilizat de discuţii, de eliminare a "postacilor" de partid sau a celor plătiţi ca să blocheze un articol civilizat, am adoptat următoarele soluţii, în privinţa comentariilor:

1) Moderarea comentariilor lăsate în formularul de la finalul articolelor o dată la patru ore – în acest caz, comentariile nu vor apărea instant.
2) Postarea instant a comentariilor lăsate prin intermediul contului de facebook – în acest caz comentariile vor fi postate imediat. Puteţi să vă faceţi cont de Facebook aici.

Orice critică este acceptată pe site-ul opiniadedorohoi.ro, cu condiţia păstrării unui limbaj civilizat, toate aceste măsuri fiind şi în sprijinul celor interesaţi să-şi expună punctele de vedere fără a mai fi hărţuiţi.
Sperăm că veţi înţelege adevărata valoare a demersului opiniadedorohoi.ro şi vă veţi asuma responsabilitatea alături de noi.
----

Din ce în ce mai mulţi dintre locuitorii Dorohoiului şi din zonele învecinate au probleme cu kilogramele în plus. Cum era de aşteptat, nici cei din această zonă nu sunt feriţi de fenomenul care se acutizează la nivel global. Medicii dorohoieni spun că tot mai multe persoane supraponderale, sau chiar obeze au ajuns să le calce pragul cabinetelor şi, ce este mai grav, din ce în ce mai mulţi tineri au probleme cu greutatea. „Nu este o problemă nouă, dar în ultima vreme o pondere tot mai mare din populaţia din zona Dorohoiului este supraponderală sau obeză, iar aceste persoane…

Calificativ

User Rating: 4.73 ( 3 voturi)
0
detergenti rufe
jucarii ieftine
apartamente in regim hotelier Iasi
afterschool sector 2 bucuresti
tractari auto nadlac avocat ploiesti pizzerie oradea
bijuterii argint Pandora
cazare pensiune Sinaia
gradinita sector 1
creer site web Paris
web design Abu Dhabi
transport auto pe platforma
creare magazin online
promovare site
creare site web
Imobiliare Iasi
- mutari internationale
servicii contabilitate Iasi
traduceri autorizate Iasi
creare magazin online
promovare Google Adwords
dezvoltare aplicatii web
promovare site web
Campanii de link building
Promovare Google
creare portal imobiliar
creare portal stiri
pelerinaj israel
stiri botosani
miere de albine
avocat ploiesti
pelerinaj israel
vacante exotice
Haine Botosani
Garsoniera Berceni
- Vila Popesti Leordeni
- Apartament 2 camere Berceni