Home | Stiri locale | Preşcolarii şi şcolarii vor primi, pe lângă lapte şi corn, şi măr şi biscuiţi

Preşcolarii şi şcolarii vor primi, pe lângă lapte şi corn, şi măr şi biscuiţi

Comisia privind Programul pentru şcoli a României, a cărei componenţă a fost aprobată prin ordinul prefectului Dan Şlincu, a avut astăzi o primă întâlnire în care s-au stabilit modalităţile de implementare a prevederilor acestuia.

Astfel, pe lângă componenta de lapte şi corn, s-a decis alocarea către preşcolarii şi elevii din învăţământul primar de mere la care se adaugă un supliment de biscuiţi fără aditivi alimentari.
Cât priveşte partea educativă a Programului, pentru care Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA) asigură finanţare, aceasta va fi realizată prin organizarea de vizite în unităţi de procesare a laptelui şi a produselor de brutărie, în ferme pomicole şi ferme de bovine, în colaborare cu Inspectoratul Şcolar Judeţean.

Spre deosebire de anul trecut, în HG 640/2017 se arată că este necesară cel puţin o măsură educativă pentru promovarea consumului de fructe şi cel puţin o măsură pentru promovarea consumului de lapte. Pentru activităţile educative pentru promovarea consumului de lapte, Consiliul Judeţean are un buget de 415.000 lei pentru anul 2017 şi de 550.000 de lei pentru anul 2018, iar pentru fructe, în acest an este alocat un buget de 502.000 de lei la care se adaugă încă 463.000 de lei- bugetul pe 2018.

În anii anteriori, pe componenta de promovare a consumului de fructe, s-au organizat, în colaborare cu Inspectoratul Şcolar, concursuri în urma cărora au fost dotate laboratoarele de biologie ale şcolilor câştigătoare.

Info Plus:

  1. I) Pentru anul școlar 2017-2018, ajutorul financiar FEGA al României este de 6.866.848 euro pentru acordarea gratuită de fructe și legume și derularea măsurilor educative aferente și de 10.865.578 euro pentru acordarea gratuită de lapte și produse lactate și derularea măsurilor educative aferente. Pentru anul școlar 2017-2018 se alocă suma de 377.088 mii lei pentru Programul pentru școli al României. Această sumă se utilizează după cum urmează:
    A) 70.483 mii lei pentru acordarea gratuită de fructe și legume
    B) 317 mii lei pentru acordarea gratuită de lapte de consum și produse lactate fără adaos de lapte praf și 41.408 mii lei pentru derularea măsurilor educative.
    C) 114.472 mii lei pentru acordarea gratuită de produse de panificație.
    Pentru distribuţia de lapte de consum şi produse lactate fără adaos de lapte praf, judeţului Botoşani i-au fost alocate 2.549.000 de lei.
    Pentru fructe, Judeţului Botoşani i-au fost alocate 833.000 de lei pentru anul 2017 şi 811.000 în anul 2018.

  2. II) Comisia pentru Programul pentru şcoli al României este formată din prefectul Dan Şlincu şi preşedintele Consiliului Judeţean, Costică Macaleţi, precum şi de reprezentanţi ai Direcţiei de Sănătate Publică, Inspectoratului Şcolar Judeţean, Direcţiei Sanitar- Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice, ai Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorului, ai Direcţiei Agricole şi ai Oficiului Fito- Sanitar

Comentarii

comentarii postate

---
Regulament comentarii
Pentru a instaura un cadru civilizat de discuţii, de eliminare a "postacilor" de partid sau a celor plătiţi ca să blocheze un articol civilizat, am adoptat următoarele soluţii, în privinţa comentariilor:

1) Moderarea comentariilor lăsate în formularul de la finalul articolelor o dată la patru ore – în acest caz, comentariile nu vor apărea instant.
2) Postarea instant a comentariilor lăsate prin intermediul contului de facebook – în acest caz comentariile vor fi postate imediat. Puteţi să vă faceţi cont de Facebook aici.

Orice critică este acceptată pe site-ul opiniadedorohoi.ro, cu condiţia păstrării unui limbaj civilizat, toate aceste măsuri fiind şi în sprijinul celor interesaţi să-şi expună punctele de vedere fără a mai fi hărţuiţi.
Sperăm că veţi înţelege adevărata valoare a demersului opiniadedorohoi.ro şi vă veţi asuma responsabilitatea alături de noi.
----

Comisia privind Programul pentru şcoli a României, a cărei componenţă a fost aprobată prin ordinul prefectului Dan Şlincu, a avut astăzi o primă întâlnire în care s-au stabilit modalităţile de implementare a prevederilor acestuia. Astfel, pe lângă componenta de lapte şi corn, s-a decis alocarea către preşcolarii şi elevii din învăţământul primar de mere la care se adaugă un supliment de biscuiţi fără aditivi alimentari. Cât priveşte partea educativă a Programului, pentru care Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA) asigură finanţare, aceasta va fi realizată prin organizarea de vizite în unităţi de procesare a laptelui şi a produselor de brutărie,…

Calificativ

User Rating: 4.9 ( 1 voturi)
0
detergenti rufe
cabinet kinetoterapie Bucuresti beton amprentat beton amprentat afterschool sector 2 bucuresti
tractari auto nadlac web design Abu Dhabi
creare magazin online
promovare site
creare site web
all night escort amsterdam inchiriere cabina foto inchiriere apartamente Iasi contabilitate pentru firme Bucuresti body-uri bumbac copii cazare eforie nord transport auto germania romania- pahar carton
- hormigon impreso alicante
- cursuri contabilitate Bucuresti
expert contabil bucuresti
inchirieri apartamente iasi
- realizare site web
servicii contabilitate Iasi
traduceri autorizate Iasi
creare magazin online
promovare site web
creare portal imobiliar
creare portal stiri
stiri botosani
videochat constanta pelerinaj israel
vacante exotice