Home | Stiri externe | Război sau pace?

Război sau pace?

Oficiali din Rusia, Ucraina şi OSCE şi reprezentanţi ai separatiştilor ucraineni proruşi care au sosit marţi seara în capitala belarusă Minsk, înaintea unei reuniuni cruciale cu privire la criza din Ucraina, s-au întâlnit în noaptea de marţi spre miercuri, relatează CNN, citat de Mediafax. Temerile cu privire la un boicot al separatiştilor au trecut, după ce liderii „republicilor populare” Doneţk Denis Puşilin şi Lugansk Vladislav Deinego au apărut într-o înregistrare video stând de vorbă cu reporteri. Reprezentanţi ai Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) au participat, de asemenea, la întâlnirea preliminară. În cazul în care se va ajunge la o înţelegere, liderii implicaţi în negocieri au totuşi de parcurs un drum lung până la obţinerea unui acord pe termen lung, apreciază reporterul CNN la Minsk. Preşedintele Franţei Francois Hollande şi cancelarul german Angela Merkel şi-au exprimat, marţi seara, speranţa de a-i aduce pe liderii rus Vladimir Putin şi ucrainean Petro Poroşenko la masa negocierilor, miercuri, în capitala belarusă, scrie adevarul.ro.

Comentarii

comentarii postate

---
Regulament comentarii
Pentru a instaura un cadru civilizat de discuţii, de eliminare a "postacilor" de partid sau a celor plătiţi ca să blocheze un articol civilizat, am adoptat următoarele soluţii, în privinţa comentariilor:

1) Moderarea comentariilor lăsate în formularul de la finalul articolelor o dată la patru ore – în acest caz, comentariile nu vor apărea instant.
2) Postarea instant a comentariilor lăsate prin intermediul contului de facebook – în acest caz comentariile vor fi postate imediat. Puteţi să vă faceţi cont de Facebook aici.

Orice critică este acceptată pe site-ul opiniadedorohoi.ro, cu condiţia păstrării unui limbaj civilizat, toate aceste măsuri fiind şi în sprijinul celor interesaţi să-şi expună punctele de vedere fără a mai fi hărţuiţi.
Sperăm că veţi înţelege adevărata valoare a demersului opiniadedorohoi.ro şi vă veţi asuma responsabilitatea alături de noi.
----

Oficiali din Rusia, Ucraina şi OSCE şi reprezentanţi ai separatiştilor ucraineni proruşi care au sosit marţi seara în capitala belarusă Minsk, înaintea unei reuniuni cruciale cu privire la criza din Ucraina, s-au întâlnit în noaptea de marţi spre miercuri, relatează CNN, citat de Mediafax. Temerile cu privire la un boicot al separatiştilor au trecut, după ce liderii "republicilor populare" Doneţk Denis Puşilin şi Lugansk Vladislav Deinego au apărut într-o înregistrare video stând de vorbă cu reporteri. Reprezentanţi ai Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) au participat, de asemenea, la întâlnirea preliminară. În cazul în care se va ajunge…

Calificativ

User Rating: 4.9 ( 1 voturi)
0
detergenti rufe
jucarii ieftine
apartamente in regim hotelier Iasi
afterschool sector 2 bucuresti
tractari auto nadlac avocat ploiesti pizzerie oradea
bijuterii argint Pandora
cazare pensiune Sinaia
gradinita sector 1
creer site web Paris
web design Abu Dhabi
transport auto pe platforma
creare magazin online
promovare site
creare site web
Imobiliare Iasi
- mutari internationale
servicii contabilitate Iasi
traduceri autorizate Iasi
creare magazin online
promovare Google Adwords
dezvoltare aplicatii web
promovare site web
Campanii de link building
Promovare Google
creare portal imobiliar
creare portal stiri
pelerinaj israel
stiri botosani
miere de albine
avocat ploiesti
pelerinaj israel
vacante exotice
Haine Botosani
Garsoniera Berceni
- Vila Popesti Leordeni
- Apartament 2 camere Berceni