Home | Sanatate | Scandal imens în Sănătate

Scandal imens în Sănătate

Fondurile Casei de Asigurări de Sănătate a Municipiului Bucureşti (CASMB) ar fi fost fraudate prin decontarea unor servicii medicale fictive pe baza a sute de dosare medicale întocmite în fals, au declarat ieri, pentru Agerpres, surse judiciare.

Sursele citate au explicat că acest lucru ar fi fost posibil cu ajutorul mai multor funcţionari din CASMB, protejaţi de persoane aflate la conducerea instituţiei şi a Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), existând situaţii când dosarele pacienţilor care ar fi trebuit să beneficieze de servicii medicale la domiciliu erau refuzaţi în detrimentul dosarelor cu pacienţi fictivi.

Pentru a nu fi depistaţi, arată sursele judiciare, se redactau raportări lunare de servicii medicale folosite pentru decontări în fals, în paralel fiind introduse şi şterse date din sistemul CNAS, în aşa fel încât să apară că serviciile medicale au fost efectuate.

Mai mult, angajaţi ai CASMB şi CNAS, inclusiv cei care deţineau atribuţii de control şi constatare a contravenţiilor din cadrul celor două instituţii, ar fi cerut mai multe foloase de la reprezentanţii unei firme ce se ocupa cu asistenţă medicală la domiciliu, pentru a se renunţa pe viitor la controlarea în exces a activităţii respectivei societăţi.
În contextul unui control efectuat de Curtea de Conturi, mai multe persoane din sistemul asigurărilor de sănătate au încercat să împiedice descoperirea decontărilor anumitor medicamente pentru pacienţi fictivi. Astfel, arată sursele, medicamente în valoare de peste şapte milioane de euro au fost decontate prin întocmirea unor documente medicale ce trebuiau să creeze impresia că neregulile descoperite de Curtea de Conturi s-ar încadra într-o excepţie prevăzută de unele norme elaborare de CNAS. Prejudiciul s-ar ridica la aproximativ trei milioane de euro.

Sursele judiciare au menţionat că, în acest caz, anchetatorii investighează infracţiuni de luare şi dare de mită, trafic de influenţă, constituire a unui grup infracţional organizat, înşelăciune, abuz în serviciu, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, fals intelectual, fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals, fals informatic, comise în perioada ianuarie 2016 – august 2017.

Ieri, procurorii DNA au efectuat percheziţii în 50 de locaţii, dintre care două sunt sedii ale unor instituţii publice din Bucureşti. Printre acestea se regăsesc CASMB şi CNAS. După finalizarea percheziţiilor, mai multe persoane urmau a fi duse la audieri.

Comentarii

comentarii postate

---
Regulament comentarii
Pentru a instaura un cadru civilizat de discuţii, de eliminare a "postacilor" de partid sau a celor plătiţi ca să blocheze un articol civilizat, am adoptat următoarele soluţii, în privinţa comentariilor:

1) Moderarea comentariilor lăsate în formularul de la finalul articolelor o dată la patru ore – în acest caz, comentariile nu vor apărea instant.
2) Postarea instant a comentariilor lăsate prin intermediul contului de facebook – în acest caz comentariile vor fi postate imediat. Puteţi să vă faceţi cont de Facebook aici.

Orice critică este acceptată pe site-ul opiniadedorohoi.ro, cu condiţia păstrării unui limbaj civilizat, toate aceste măsuri fiind şi în sprijinul celor interesaţi să-şi expună punctele de vedere fără a mai fi hărţuiţi.
Sperăm că veţi înţelege adevărata valoare a demersului opiniadedorohoi.ro şi vă veţi asuma responsabilitatea alături de noi.
----

Fondurile Casei de Asigurări de Sănătate a Municipiului Bucureşti (CASMB) ar fi fost fraudate prin decontarea unor servicii medicale fictive pe baza a sute de dosare medicale întocmite în fals, au declarat ieri, pentru Agerpres, surse judiciare. Sursele citate au explicat că acest lucru ar fi fost posibil cu ajutorul mai multor funcţionari din CASMB, protejaţi de persoane aflate la conducerea instituţiei şi a Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), existând situaţii când dosarele pacienţilor care ar fi trebuit să beneficieze de servicii medicale la domiciliu erau refuzaţi în detrimentul dosarelor cu pacienţi fictivi. Pentru a nu fi depistaţi,…

Calificativ

User Rating: 4.7 ( 3 voturi)
0
detergenti rufe
jucarii ieftine
apartamente in regim hotelier Iasi
afterschool sector 2 bucuresti
tractari auto nadlac avocat ploiesti pizzerie oradea
bijuterii argint Pandora
cazare pensiune Sinaia
gradinita sector 1
creer site web Paris
web design Abu Dhabi
transport auto pe platforma
creare magazin online
promovare site
creare site web
Imobiliare Iasi
- mutari internationale
servicii contabilitate Iasi
traduceri autorizate Iasi
creare magazin online
promovare Google Adwords
dezvoltare aplicatii web
promovare site web
Campanii de link building
Promovare Google
creare portal imobiliar
creare portal stiri
pelerinaj israel
stiri botosani
miere de albine
avocat ploiesti
pelerinaj israel
vacante exotice
Haine Botosani
Garsoniera Berceni
- Vila Popesti Leordeni
- Apartament 2 camere Berceni