Home | Editorial | Tehnica intimidării la români

Tehnica intimidării la români

Nu ne mai miră absolut nimic din ceea ce se întâmplă în România de astăzi. Zilnic ne este dat să asistăm la ciudăţenii care mai de care mai aiurite prin care diferite autorităţi încearcă să ne impună cu forţa, utilizând tehnici de intimidare să acceptăm lucruri pe care de regulă numai conştiinţa noastră ni le poate impune să le acceptăm. Parcă am fi un lagăr de concentrare, fără garduri în care mai marii noştrii au dreptul să ne supună la orice tratament, să ne impună orice regulă de convieţuire fără scupule trecând cu bocancii înnoroiaţi peste toate lucrurile care până nu de mult noi le consideram sacre. Uite aşa am ajuns să fim ameninţaţi de responsabilii din sănătate că vom fi obligaţi să ne plătim din buzunare serviciile medicale în cazul în care ajungel la spitale în afara programului de lucru. Adică vom avea sistem de sănătate de stat dar şi privat în acelaşi cabinet. Toate acestea se întâmplă cică într-un stat democratic. Pe lângă că plăteşti din leafă asigurări de sănătate iar angajatorul la rândul lui contribuie şi el la acest fond mai trebuie să faci şi ecomonii în perspectiva că te loveşte vreo molimă. Halal mod de abordare şi halal proiect de protejare a populaţiei. Mai pe româneşte se aplică regula parului de care românul ştie de frică deşi problema asta în priveşte personal şi doar personal. Tot în acest domeniu năştruşnic al sănătăţii am asistat anii trecuţi şi la un alt circ ieftin şi anume cel al vaccinării micuţelor contra cancerului de col uterin. Practic responsabilii noştrii văzându-se atunci cu didamai stocurile de medicamente pe cap, pe care s-au plătit sume fabuloase şi care erau aproape de data de expirare încearcau cu ameninţări să ni le bage pe gât cu forţa. Nu spunem că vaccinarea nu este necesară dar ameninţarea părinţilor care refuzau şi mai ales decizia de a vaccina obligatoriu şi fără acordul tutorilor, copii cu o chestiune controversată de ţările în care se face într-adevăr ştiinţă şi cercetare, mi se pare o atingere gravă a libertăţii de decizie şi o limitare a drepturilor umane. Condiţionaţi am fost şi condiţionaţi vom rămâne pe viaţă. Aşteptăm să vedem şi alte forme de constrângere care în mod sigur vor apărea în viitorul apropiat. Nu este exclus ca pe viitor să fim obligaţi să respirăm cu porţia sau să clipim doar din oră în oră.

Marius PRELIPCEANU

Comentarii

comentarii postate

---
Regulament comentarii
Pentru a instaura un cadru civilizat de discuţii, de eliminare a "postacilor" de partid sau a celor plătiţi ca să blocheze un articol civilizat, am adoptat următoarele soluţii, în privinţa comentariilor:

1) Moderarea comentariilor lăsate în formularul de la finalul articolelor o dată la patru ore – în acest caz, comentariile nu vor apărea instant.
2) Postarea instant a comentariilor lăsate prin intermediul contului de facebook – în acest caz comentariile vor fi postate imediat. Puteţi să vă faceţi cont de Facebook aici.

Orice critică este acceptată pe site-ul opiniadedorohoi.ro, cu condiţia păstrării unui limbaj civilizat, toate aceste măsuri fiind şi în sprijinul celor interesaţi să-şi expună punctele de vedere fără a mai fi hărţuiţi.
Sperăm că veţi înţelege adevărata valoare a demersului opiniadedorohoi.ro şi vă veţi asuma responsabilitatea alături de noi.
----

Nu ne mai miră absolut nimic din ceea ce se întâmplă în România de astăzi. Zilnic ne este dat să asistăm la ciudăţenii care mai de care mai aiurite prin care diferite autorităţi încearcă să ne impună cu forţa, utilizând tehnici de intimidare să acceptăm lucruri pe care de regulă numai conştiinţa noastră ni le poate impune să le acceptăm. Parcă am fi un lagăr de concentrare, fără garduri în care mai marii noştrii au dreptul să ne supună la orice tratament, să ne impună orice regulă de convieţuire fără scupule trecând cu bocancii înnoroiaţi peste toate lucrurile care până…

Calificativ

User Rating: 4.78 ( 4 voturi)
0
gene false
jucarii ieftine
afterschool sector 2 bucuresti
tractari auto nadlac avocat ploiesti pizzerie oradea
bijuterii argint Pandora
cazare pensiune Sinaia
gradinita sector 1
creer site web Paris
web design Abu Dhabi
transport auto pe platforma
creare magazin online
promovare site
creare site web
Imobiliare Iasi
servicii contabilitate Iasi
traduceri autorizate Iasi
creare magazin online
promovare Google Adwords
dezvoltare aplicatii web
promovare site web
Campanii de link building
Promovare Google
creare portal imobiliar
creare portal stiri
pelerinaj israel
stiri botosani
miere de albine
avocat ploiesti
pelerinaj israel
vacante exotice
Haine Botosani
Garsoniera Berceni
- Vila Popesti Leordeni
- Apartament 2 camere Berceni