Home | Stiri locale | Un zâmbet pentru mama din partea elevilor Seminarului Dorohoi

Un zâmbet pentru mama din partea elevilor Seminarului Dorohoi

Ieri, 9 martie Sala Teatrului din Dorohoi a găzduit spectacolul „Un zâmbet şi un gând frumos pentru mama!”. Liceul Teologic „Sf. Ioan Iacob”, în compania publicului de toate vârstele a prezentat un program artistic divers.Zeci de elevi ai liceului au urcat pe scenă pe parcursul a aproximativ trei ore. Scenete, cântece de muzică uşoară şi populară, dansuri pupulare şi moderne au adus adus zâmbetul pe feţele părinţior din sală. Au fost alese melodii care amintesc de părinţi, dragostea mamei şi respectul copiilor pentru persoanele care i-au crescut şi educat. După fiecare moment publicul a ţinut să răsplătească munca tinerilor cu sute de aplauze. De apreciat a fost momentul lui Răzvan Sarafim, care pe parcursul unui cântec a împărţit lalele la câteva doamne din sală. La final, directorul Constantin Muha a mulţumit celor prezenţi. În ultimile clipe pe un fond muzical au fost afişate gânduri legate de mama şi iubirea ei pentru copii, scrise de personalităţi din lumea întreagă.

Comentarii

comentarii postate

---
Regulament comentarii
Pentru a instaura un cadru civilizat de discuţii, de eliminare a "postacilor" de partid sau a celor plătiţi ca să blocheze un articol civilizat, am adoptat următoarele soluţii, în privinţa comentariilor:

1) Moderarea comentariilor lăsate în formularul de la finalul articolelor o dată la patru ore – în acest caz, comentariile nu vor apărea instant.
2) Postarea instant a comentariilor lăsate prin intermediul contului de facebook – în acest caz comentariile vor fi postate imediat. Puteţi să vă faceţi cont de Facebook aici.

Orice critică este acceptată pe site-ul opiniadedorohoi.ro, cu condiţia păstrării unui limbaj civilizat, toate aceste măsuri fiind şi în sprijinul celor interesaţi să-şi expună punctele de vedere fără a mai fi hărţuiţi.
Sperăm că veţi înţelege adevărata valoare a demersului opiniadedorohoi.ro şi vă veţi asuma responsabilitatea alături de noi.
----

Ieri, 9 martie Sala Teatrului din Dorohoi a găzduit spectacolul „Un zâmbet şi un gând frumos pentru mama!". Liceul Teologic „Sf. Ioan Iacob”, în compania publicului de toate vârstele a prezentat un program artistic divers.Zeci de elevi ai liceului au urcat pe scenă pe parcursul a aproximativ trei ore. Scenete, cântece de muzică uşoară şi populară, dansuri pupulare şi moderne au adus adus zâmbetul pe feţele părinţior din sală. Au fost alese melodii care amintesc de părinţi, dragostea mamei şi respectul copiilor pentru persoanele care i-au crescut şi educat. După fiecare moment publicul a ţinut să răsplătească munca tinerilor cu…

Calificativ

User Rating: 4.9 ( 1 voturi)
0
detergenti rufe
jucarii ieftine
Photo booth nunta Iasi beton amprentat apartamente in regim hotelier Iasi
afterschool sector 2 bucuresti
tractari auto nadlac avocat ploiesti pizzerie oradea
bijuterii argint Pandora
cazare pensiune Sinaia
gradinita sector 1
creer site web Paris
web design Abu Dhabi
transport auto pe platforma
creare magazin online
promovare site
creare site web
Imobiliare Iasi
- mutari internationale
servicii contabilitate Iasi
traduceri autorizate Iasi
creare magazin online
promovare Google Adwords
dezvoltare aplicatii web
promovare site web
Campanii de link building
Promovare Google
creare portal imobiliar
creare portal stiri
pelerinaj israel
stiri botosani
miere de albine
avocat ploiesti
pelerinaj israel
vacante exotice
Haine Botosani
Garsoniera Berceni
- Vila Popesti Leordeni
- Apartament 2 camere Berceni