Home | Invatamant | Victor Teișanu – O carte a cărţilor

Victor Teișanu – O carte a cărţilor

Așa am simţit că trebuie să numesc acest text de prezentare a recentei cărţi semnate de scriitorul Victor Teişanu şi intitulată, atât de neorgolios, „Cărţi şi autori” (Ed.Pim,Iaşi 2017). Ea adună sub umbrela coperţilor sale o sumă de  referiri la cărţi mai noi sau mai vechi scrise, în genere, de autori botoşăneni, dar nu neapărat, pe care le sondează cu un instrument analitic quasi infailibil ce face – declar din prima – ca lectura lot să fie nu numai lesnicioasă, ci chiar captivantă. Asta şi pentru că pe cei mai mulţi autori luminaţi astfel de raza laserului său  hermenutic îi cunoaştem intrucâtva, şi vrând –nevrând, aveam oarecum o imagine sau chiar o opinie deja formată despre cărţile şi specificul lor. Dar nu, Victor Teişanu reciteşte aceste cărţi ca pe nişte lucruri noi, necunoscute,  angajându-se temeinic şi cu serioasă acribie în cercetarea şi relevarea lor. De fapt, am putea spune, în revelarea lor, pentru că, într-adevăr, privirea sa pătrunzătoare şi calificată produce parcă, la fiecare pas, mai mult sau mai puţin, revelaţii deosebit de interesante despre fiecare. El poposeşte fară grabă în materia cărţii luate în atenţie, atât cât îi este necesar ca să o decanteze pe deplin, să-i surprindă esenţa, specificitatea, sunetul personal şi starea definitorie sau, precum spunea Eminescu, să afle „monogramul indivizilor”, adică acel ADN inconfundabil şi inimitabil care face ca o entitate să nu semene sau să nu se confunde cu nici o alta.

Despre fiecare autor sau carte el scoate la lumină formula cea mai potrivită ca un fel de diagnoză precisă, folosind pentru asta un lexic foarte flexibil şi bogat în nuanţe, probând, iar şi iar, faptul că cel ce citeşte şi povesteşte aici cărţile altora este el însuşi un scriitor cu vechi şi temeinice acumulări. Mostre doveditoare pot fi prelevate de oriunde şi cele câteva exemple ce urmează sunt doar aleatorii. De pildă, despre cărţile prozatorului Dorin Baciu citim următoarea aserţiune: ”Textele lui îndeamnă la reflecţii majore pentru că, monografiind agonia satului şi ţăranului din nordul Moldovei, el radiografiază, de fapt, prin extrapolare, însăşi condiţia umană, atinsă tragic de criza civilizaţiei.”

Încumetându-se a comenta mult discutata carte a lui Lucian Boia despre Eminescu, după ce străbate la pas parcursul ei încercând a-i releva cu obiectivitate atât meritele cât şi scăderile, el conchide astfel: „Cartea (…) poate fi socotită o lectură necesară (…), alcătuind istoria creşterii mitului eminescian cu avatarurile şi protagoniştii acestuia. Despre o descreştere a mitului nu poate fi însă vorba. E ca şi cum am spune, cu infinită aroganţă, că Shakespeare, care ar fi ceva mai vârstnic decât Eminescu, este pentru cei de astăzi mort şi îngropat.”.

Despre deja celebrul, mult premiatul şi tradusul roman Tema pentru acasă al lui Nicolae Dabija citim un comentariu corezonant romanului şi pensăm unul dintre multele citate aforistice: ”Rămânem după lectură nu doar cu imaginea atrocităţilor, cât mai ales cu sentimentul unei nobile şi roditoare jertfelnicii umane. Eroul lui e omul asaltat de istorie şi supus vremelnic, dar niciodată înfrânt definitiv.”  Despre Apofaze-le preotului scriitor Theodor Damian putem citi: „Notabilă meditaţie asupra sensurilor ontice, Apofaze reprezintă semnul luminos al unei conştiinţe poetice care nu vrea să-şi piardă prin rătăciri şi sub presiunea vremurilor, dimensiunea sacră a identităţii.”

Victor Teişanu comentează aplicat şi pe larg adevăratul eveniment editorial şi cultural reprezentat de editarea celor 9 volume din opera preotului căturar Dumitru Furtună, concluzionând astfel: „vom putea reconstitui, fie şi extrem de palid, imaginea grandioasă a unui cărturar de o rară frenezie intelectuală, cu contribuţii remarcabile, uneori sclipitoare, în multe direcţii culturale. Dar mai ales, vom reconstitui figura unui mare patriot, pe mormântul căruia ar putea fi scrise cuvintele referitoare la Pestalozzi:”totul pentru alţii, nimic pentru mine.”

Aplecându-se cu neascunsă admiraţie asupra personalităţii marii eseiste  elveţiene Svetlana Paleologu Matta cu referire la două dintre carţile acesteia, Calicantus şi  Existenţa poetică a lui Bacovia (traducere de Lucia Olaru Nenati), autorul dă cu prisosinţă măsura propriei sale dexterităţi hermeneutice reuşind, atât în primul text, dar, mai ales, în cel de-al doilea, intitulat Moment crucial în redescoperirea poeziei bacoviene, una dintre cele mai profunde exegeze dintre numeroasele prilejuite de apariţia,după şase decenii, a acestor cărţi în cultura română. Fiind dificil de selectat doar un citat dintr-un text citabil integral, ne rezumăm doar la un singur pasaj: ”Cu ştiinţă şi impecabilă metodă, difuzând valorile româneşti şi mizând pe valabilitatea lor, Svetlana Paleologu Matta aduce astfel servicii imense culturii naţionale.”

Cartea autorului de la Darabani cuprinde încă multe abordări precum aceea despre un valoros dicţionar  teologic al unui preot de mare cultură, Aristide Cucu şi desigur, mai multe articole cuprinse într-un întreg capitol despre personalitatea lui Lucian Valea, atât de importantă pentru botoşăneni, dar şi pentru formarea personală a poetului-cronicar de azi. Numeroşi autori contemporani sunt abordaţi şi definiţi cu precizie ştiinţifică, precum regretatul Dumitru Ţiganiuc, Dumitru Ignat, George Luca, Constantin Iftime, George Mărgărit,Vasile Iftime, Mircea Petean, Mircea Oprea, Constatin Arcu, Adi Cristi, Grigore Crigan, Lucia Olaru Nenati, Gellu Dorian, scriitori evrei din Darabani şi alţii dar şi, într-un capitol final, autori aflaţi, aşa cum îi defineşte autorul, în căutarea unui drum.

Şi încă ceva important: trimiterile bibliografice se află mereu în chip firesc şi natural la îndemâna acestui maestru bibliotecar, dovedind cum, pentru un om definit ca intelectual creator şi bazat pe cultură, hălăduirea de o viaţă printre rafturile cu cărţi nu înseamnă câtuşi de puţin pierdere de timp şi aşteptarea salariului, ci comuniune organică, vie, cu lumea cărţilor din care aspiră mereu valori, repere axiologice, temeiuri fundamentale. Toate acestea fiindu-i la îndemnână atunci când are a situa în context un autor sau altul, un motiv, o temă sau un element livresc şi oferindu-i preţios ajutor  în a se orienta cu precizie privitor la genul proxim şi diferenţele specifice ale acestora în raport cu lumea literară, spre deosebire de atâția alți comentatori care analizează cărțile doar în sine, fără elementele comparatistice oferite de un asemenea bagaj cultural.

Volumul are şi un rol de sociologie culturală căci în actualele circumstanţe în care carţile nu circulă şi lumea s-a cam dezvăţat să mai citească  – având mereu alte ocupaţii şi oferte de petrecere a timpului – textele lui Victor Teișanu au darul de a suplini oarecum lipsa de informaţie sau chiar de accedere la titlurile în cauză, oferind  o orientare în universul acestora şi un bagaj de informaţii privitoare la ele şi, nu de puţine ori, având un  rol de stimulare a cititorilor de-a căuta să găsească acele cărţi spre a le citi ei înşişi. Altfel şi mai simplu spus, e o provocare care deschide pofta de-a citi cărţile prezentate şi nu numai, ci de-a citi în general.

În totului-tot, prin această nouă carte, Victor Teişanu îşi consolidează cu decizie o dexteritate descoperită târziu, dar cu incontestabilă virtute: talentul hermeneutic.

Lucia Olaru Nenati

Comentarii

comentarii postate

---
Regulament comentarii
Pentru a instaura un cadru civilizat de discuţii, de eliminare a "postacilor" de partid sau a celor plătiţi ca să blocheze un articol civilizat, am adoptat următoarele soluţii, în privinţa comentariilor:

1) Moderarea comentariilor lăsate în formularul de la finalul articolelor o dată la patru ore – în acest caz, comentariile nu vor apărea instant.
2) Postarea instant a comentariilor lăsate prin intermediul contului de facebook – în acest caz comentariile vor fi postate imediat. Puteţi să vă faceţi cont de Facebook aici.

Orice critică este acceptată pe site-ul opiniadedorohoi.ro, cu condiţia păstrării unui limbaj civilizat, toate aceste măsuri fiind şi în sprijinul celor interesaţi să-şi expună punctele de vedere fără a mai fi hărţuiţi.
Sperăm că veţi înţelege adevărata valoare a demersului opiniadedorohoi.ro şi vă veţi asuma responsabilitatea alături de noi.
----

Așa am simţit că trebuie să numesc acest text de prezentare a recentei cărţi semnate de scriitorul Victor Teişanu şi intitulată, atât de neorgolios, „Cărţi şi autori” (Ed.Pim,Iaşi 2017). Ea adună sub umbrela coperţilor sale o sumă de  referiri la cărţi mai noi sau mai vechi scrise, în genere, de autori botoşăneni, dar nu neapărat, pe care le sondează cu un instrument analitic quasi infailibil ce face - declar din prima - ca lectura lot să fie nu numai lesnicioasă, ci chiar captivantă. Asta şi pentru că pe cei mai mulţi autori luminaţi astfel de raza laserului său  hermenutic îi…

Calificativ

User Rating: Be the first one !
0
detergenti rufe
jucarii ieftine
apartamente in regim hotelier Iasi
afterschool sector 2 bucuresti
tractari auto nadlac avocat ploiesti pizzerie oradea
bijuterii argint Pandora
cazare pensiune Sinaia
gradinita sector 1
creer site web Paris
web design Abu Dhabi
transport auto pe platforma
creare magazin online
promovare site
creare site web
Imobiliare Iasi
- mutari internationale
servicii contabilitate Iasi
traduceri autorizate Iasi
creare magazin online
promovare Google Adwords
dezvoltare aplicatii web
promovare site web
Campanii de link building
Promovare Google
creare portal imobiliar
creare portal stiri
pelerinaj israel
stiri botosani
miere de albine
avocat ploiesti
pelerinaj israel
vacante exotice
Haine Botosani
Garsoniera Berceni
- Vila Popesti Leordeni
- Apartament 2 camere Berceni