Home | Invatamant | 70.000 de absolvenți de studii neautorizate se vor trezi licențiați

70.000 de absolvenți de studii neautorizate se vor trezi licențiați

Decizie fără precedent în educaţie! Ministerul va recunoaşte diplomele a peste 70 de mii de absolvenţi care au finalizat studii neautorizate. Majoritatea sunt absolvenţi ai Universităţii „Spiru Haret”, iar decizia vine ca urmare a numeroaselor procese pierdute în ultimii ani de stat. Ministerul Educaţiei a publicat pe site-ul instituţiei un proiect de ordonanţă de guvern care prevede şi sancţiuni viitoare pentru universităţi, arată stiri.tvr.ro, citate de stiri.botosani. Adrian Cuculis este avocatul a peste 9.000 de absolvenţi ai Universitaţii „Spiru Haret” care au dat în judecată Ministerul Educaţiei. Spune că lipsa diplomei de absolvire a creat multe probleme pentru clienţii săi. Ministerul Educaţiei a pierdut 7.400 de procese şi mai are pe rol încă 2.300 din partea a peste 47 de mii de absolvenţi. Per total, 70 de mii de persoane au absolvit studii neautorizate în ultimii ani. Prin proiectul de ordonanţă iniţiat de Ministerul Educaţiei, toate diplomele acestor absolvenţi înmatriculați până în anul universitar 2014 – 2015 inclusiv vor fi recunoscute. Asta nu înseamnă însă că procesele nu vor continua. Acelaşi proiect de ordonanţă prevede şi că universităţile care înmatriculează studenţi peste capacitatea maximă, ori la programe de studii neautorizate, se sancţionează cu plata integrală către stat a contravalorii taxelor de şcolarizare. O măsură mult prea blândă, spun specialiştii în educaţie. Beneficiari ai acestor ordonanţe sunt cei care au absovit forme de învăţământ şi programe neautorizate sau neacreditate şi cei care au fost înmatriculaţi peste cifra de şcolarizare. Proiectul va intra în discuţie în următoarea şedinţă de guvern.

Comentarii

comentarii postate

---
Regulament comentarii
Pentru a instaura un cadru civilizat de discuţii, de eliminare a "postacilor" de partid sau a celor plătiţi ca să blocheze un articol civilizat, am adoptat următoarele soluţii, în privinţa comentariilor:

1) Moderarea comentariilor lăsate în formularul de la finalul articolelor o dată la patru ore – în acest caz, comentariile nu vor apărea instant.
2) Postarea instant a comentariilor lăsate prin intermediul contului de facebook – în acest caz comentariile vor fi postate imediat. Puteţi să vă faceţi cont de Facebook aici.

Orice critică este acceptată pe site-ul opiniadedorohoi.ro, cu condiţia păstrării unui limbaj civilizat, toate aceste măsuri fiind şi în sprijinul celor interesaţi să-şi expună punctele de vedere fără a mai fi hărţuiţi.
Sperăm că veţi înţelege adevărata valoare a demersului opiniadedorohoi.ro şi vă veţi asuma responsabilitatea alături de noi.
----

Decizie fără precedent în educaţie! Ministerul va recunoaşte diplomele a peste 70 de mii de absolvenţi care au finalizat studii neautorizate. Majoritatea sunt absolvenţi ai Universităţii "Spiru Haret", iar decizia vine ca urmare a numeroaselor procese pierdute în ultimii ani de stat. Ministerul Educaţiei a publicat pe site-ul instituţiei un proiect de ordonanţă de guvern care prevede şi sancţiuni viitoare pentru universităţi, arată stiri.tvr.ro, citate de stiri.botosani. Adrian Cuculis este avocatul a peste 9.000 de absolvenţi ai Universitaţii "Spiru Haret" care au dat în judecată Ministerul Educaţiei. Spune că lipsa diplomei de absolvire a creat multe probleme pentru clienţii săi.…

Calificativ

User Rating: 4.98 ( 6 voturi)
0
detergenti rufe
cabinet kinetoterapie Bucuresti beton amprentat beton amprentat afterschool sector 2 bucuresti
tractari auto nadlac web design Abu Dhabi
creare magazin online
promovare site
creare site web
all night escort amsterdam contabilitate pentru firme Bucuresti body-uri bumbac copii cazare eforie nord transport auto germania romania- pahar carton
- hormigon impreso alicante
- cursuri contabilitate Bucuresti
- dezmembrari microbuze Iasi
- realizare site web
servicii contabilitate Iasi
traduceri autorizate Iasi
creare magazin online
promovare site web
creare portal imobiliar
creare portal stiri
stiri botosani
videochat constanta pelerinaj israel
vacante exotice