Home | home | Accident cu patru victime la Smârdan
Comisarul şef Marcel Prichici, fostul şef al Poliţiei Dorohoi

Accident cu patru victime la Smârdan

Patru pesroane au ajuns la spital după un accident de circulație produs joi, 6 august 2015,pe drumul Dorohoi-Darabani, în localitatea Smârdan, comuna Suharău. Din primele cercetări se pare că un tânăr de 18 ani din Suharău aflat la volanul unui autoturism Volskwagen, se deplasa din direcția Smârdan spre Dorohoi. Acesta a pierdut controlul într-o curbă, a intrat pe acostament și a derapat, a pierdut controlul volanului și a ajuns pe contrasens unde s-a izbit într-un alt autoturism Volskwagen care circula din sens opus. În urma impactului, la Spitalul Municipal Dorohoi au fost aduse patru persoane, toate pasageri în ambele autoturisme implicate în accident: Angela G. în vârstă de 59 de ani cu o contuzie de articulație scapulo-umerală stânga, Gabriel G. în vârstă de 35 de ani cu o contuzie în regiunea lombară, Laura Nicoleta Z. în vârstă de 25 de ani cu traumatism cranio cerebral acut și Ioana P. în vârstă de 17 ani cu escoriații la membrele inferioare. Prima dintre acestea, respectiv Angela G. în vârstă de 59 de ani ce a suferit o contuzie de articulație scapulo-umerală stânga, va fi transportată la Botoșani pentru investigații și tratament de specialitate.„Din primele cercetări se pare că șoferul a pierdut controlul, a ajuns pe contrasens unde s-a izbit într-un alt autoturism Volskwagen care circula din sens opus. Rezultatul etilotestului a fost negativ în cazul ambilor șoferi.”, a declarat comisar șef Marcel Prichici, șeful Poliței Dorohoi. Poliția va continua cercetările la fața locului pentru a stabili cauzele exacte ale producerii accidentului.

Comentarii

comentarii postate

---
Regulament comentarii
Pentru a instaura un cadru civilizat de discuţii, de eliminare a "postacilor" de partid sau a celor plătiţi ca să blocheze un articol civilizat, am adoptat următoarele soluţii, în privinţa comentariilor:

1) Moderarea comentariilor lăsate în formularul de la finalul articolelor o dată la patru ore – în acest caz, comentariile nu vor apărea instant.
2) Postarea instant a comentariilor lăsate prin intermediul contului de facebook – în acest caz comentariile vor fi postate imediat. Puteţi să vă faceţi cont de Facebook aici.

Orice critică este acceptată pe site-ul opiniadedorohoi.ro, cu condiţia păstrării unui limbaj civilizat, toate aceste măsuri fiind şi în sprijinul celor interesaţi să-şi expună punctele de vedere fără a mai fi hărţuiţi.
Sperăm că veţi înţelege adevărata valoare a demersului opiniadedorohoi.ro şi vă veţi asuma responsabilitatea alături de noi.
----

Patru pesroane au ajuns la spital după un accident de circulație produs joi, 6 august 2015,pe drumul Dorohoi-Darabani, în localitatea Smârdan, comuna Suharău. Din primele cercetări se pare că un tânăr de 18 ani din Suharău aflat la volanul unui autoturism Volskwagen, se deplasa din direcția Smârdan spre Dorohoi. Acesta a pierdut controlul într-o curbă, a intrat pe acostament și a derapat, a pierdut controlul volanului și a ajuns pe contrasens unde s-a izbit într-un alt autoturism Volskwagen care circula din sens opus. În urma impactului, la Spitalul Municipal Dorohoi au fost aduse patru persoane, toate pasageri în ambele autoturisme implicate în…

Calificativ

User Rating: Be the first one !
0
detergenti rufe
cabinet kinetoterapie Bucuresti beton amprentat beton amprentat afterschool sector 2 bucuresti
tractari auto nadlac web design Abu Dhabi
creare magazin online
promovare site
creare site web
all night escort amsterdam inchiriere cabina foto inchiriere apartamente Iasi contabilitate pentru firme Bucuresti body-uri bumbac copii cazare eforie nord transport auto germania romania- pahar carton
- hormigon impreso alicante
- cursuri contabilitate Bucuresti
expert contabil bucuresti
inchirieri apartamente iasi
- realizare site web
servicii contabilitate Iasi
traduceri autorizate Iasi
creare magazin online
promovare site web
creare portal imobiliar
creare portal stiri
stiri botosani
videochat constanta pelerinaj israel
vacante exotice