Home | Stiri locale | Accident în Dorohoi datorat alcoolului
foto: odat.ro

Accident în Dorohoi datorat alcoolului

 

La data de 08.08., în jurul orei 21.25, în timp ce conducea un autoturism pe strada Mihai Viteazul din municipiul Dorohoi, B. D. de 36 ani, din comuna Broscăuţi, judeţul Botoşani, la efectuarea unui viraj la dreapta, a pătruns pe sensul opus, intrând în coliziune cu un alt vehicul. Conducătorul auto a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind de 0,82 mg/l alcool pur în aerul expirat. Conducătorului auto i-au fost recoltate probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere, de către o persoană care la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge.

 

 

 

Comentarii

comentarii postate

---
Regulament comentarii
Pentru a instaura un cadru civilizat de discuţii, de eliminare a "postacilor" de partid sau a celor plătiţi ca să blocheze un articol civilizat, am adoptat următoarele soluţii, în privinţa comentariilor:

1) Moderarea comentariilor lăsate în formularul de la finalul articolelor o dată la patru ore – în acest caz, comentariile nu vor apărea instant.
2) Postarea instant a comentariilor lăsate prin intermediul contului de facebook – în acest caz comentariile vor fi postate imediat. Puteţi să vă faceţi cont de Facebook aici.

Orice critică este acceptată pe site-ul opiniadedorohoi.ro, cu condiţia păstrării unui limbaj civilizat, toate aceste măsuri fiind şi în sprijinul celor interesaţi să-şi expună punctele de vedere fără a mai fi hărţuiţi.
Sperăm că veţi înţelege adevărata valoare a demersului opiniadedorohoi.ro şi vă veţi asuma responsabilitatea alături de noi.
----

  La data de 08.08., în jurul orei 21.25, în timp ce conducea un autoturism pe strada Mihai Viteazul din municipiul Dorohoi, B. D. de 36 ani, din comuna Broscăuţi, judeţul Botoşani, la efectuarea unui viraj la dreapta, a pătruns pe sensul opus, intrând în coliziune cu un alt vehicul. Conducătorul auto a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind de 0,82 mg/l alcool pur în aerul expirat. Conducătorului auto i-au fost recoltate probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede…

Calificativ

User Rating: 4.9 ( 1 voturi)
0
detergenti rufe
jucarii ieftine
Photo booth nunta Iasi beton amprentat beton amprentat apartamente in regim hotelier Iasi
afterschool sector 2 bucuresti
tractari auto nadlac avocat ploiesti pizzerie oradea
bijuterii argint Pandora
cazare pensiune Sinaia
gradinita sector 1
creer site web Paris
web design Abu Dhabi
transport auto pe platforma
creare magazin online
promovare site
creare site web
Imobiliare Iasi
- pahar carton
- hormigon impreso alicante
- cursuri contabilitate Bucuresti
- dezmembrari microbuze Iasi
- realizare site web
servicii contabilitate Iasi
traduceri autorizate Iasi
creare magazin online
promovare site web
creare portal imobiliar
creare portal stiri
stiri botosani
videochat constanta avocat ploiesti
pelerinaj israel
vacante exotice
Haine Botosani
Garsoniera Berceni
- Vila Popesti Leordeni
- Apartament 2 camere Berceni