Home | Stiri nationale | Accident rutier făcut sub influența băuturilor alcoolice
foto: odat.ro

Accident rutier făcut sub influența băuturilor alcoolice

Joi, 9 aprilie, in jurul orei, A. M. din comuna Mihai Eminescu, a sesizat politia cu privire la faptul că, în calitate de conducător auto, a fost implicată într-un accident rutier soldat cu pagube materiale, iar conducătorul celuilat autoturism implicat în coliziune se află sub influența băuturilor alcoolice. La fata locului a fost identificat conducatorul auto S. I. de 38 ani, din comuna Mihaileni, iar in urma verificărilor s-a stabilit că acesta a condus autoturismul marca VW Golf, BT-04-LGN, pe D.N. 29 C pe raza comunei Mihăileni, județul Botoșani, în timp ce se afla sub influenta bauturilor alcoolice. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest rezultând valoarea de 0.55 mg/l alcool pur în aerul expirat, dupa care a fost condus la Spitalul Municipal Dorohoi pentru recoltarea de probe biologice.

În cauză se efectuează cercetări pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană care, la momentul prelevării monstrelor biologice, are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge.

Comentarii

comentarii postate

---
Regulament comentarii
Pentru a instaura un cadru civilizat de discuţii, de eliminare a "postacilor" de partid sau a celor plătiţi ca să blocheze un articol civilizat, am adoptat următoarele soluţii, în privinţa comentariilor:

1) Moderarea comentariilor lăsate în formularul de la finalul articolelor o dată la patru ore – în acest caz, comentariile nu vor apărea instant.
2) Postarea instant a comentariilor lăsate prin intermediul contului de facebook – în acest caz comentariile vor fi postate imediat. Puteţi să vă faceţi cont de Facebook aici.

Orice critică este acceptată pe site-ul opiniadedorohoi.ro, cu condiţia păstrării unui limbaj civilizat, toate aceste măsuri fiind şi în sprijinul celor interesaţi să-şi expună punctele de vedere fără a mai fi hărţuiţi.
Sperăm că veţi înţelege adevărata valoare a demersului opiniadedorohoi.ro şi vă veţi asuma responsabilitatea alături de noi.
----

Joi, 9 aprilie, in jurul orei, A. M. din comuna Mihai Eminescu, a sesizat politia cu privire la faptul că, în calitate de conducător auto, a fost implicată într-un accident rutier soldat cu pagube materiale, iar conducătorul celuilat autoturism implicat în coliziune se află sub influența băuturilor alcoolice. La fata locului a fost identificat conducatorul auto S. I. de 38 ani, din comuna Mihaileni, iar in urma verificărilor s-a stabilit că acesta a condus autoturismul marca VW Golf, BT-04-LGN, pe D.N. 29 C pe raza comunei Mihăileni, județul Botoșani, în timp ce se afla sub influenta bauturilor alcoolice. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest rezultând valoarea de…

Calificativ

User Rating: Be the first one !
0
detergenti rufe
cabinet kinetoterapie Bucuresti beton amprentat beton amprentat afterschool sector 2 bucuresti
tractari auto nadlac web design Abu Dhabi
creare magazin online
promovare site
creare site web
all night escort amsterdam inchiriere cabina foto inchiriere apartamente Iasi contabilitate pentru firme Bucuresti body-uri bumbac copii cazare eforie nord transport auto germania romania- pahar carton
- hormigon impreso alicante
- cursuri contabilitate Bucuresti
expert contabil bucuresti
inchirieri apartamente iasi
- realizare site web
servicii contabilitate Iasi
traduceri autorizate Iasi
creare magazin online
promovare site web
creare portal imobiliar
creare portal stiri
stiri botosani
videochat constanta pelerinaj israel
vacante exotice