Home | Stiri nationale | Atenționare de la Poliția de Frontieră!

Atenționare de la Poliția de Frontieră!

Având în vedere că lucrările de reabilitare la podul Giurgiu-Ruse, efectuate de Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România, vor continua pe toată perioada sezonului estival, traficul auto desfăşurându-se alternativ pe un singur sens, Poliţia de Frontieră recomandă celor care doresc să tranziteze frontiera româno-bulgară să utilizeze şi celelalte puncte de trecere de la frontiera cu Bulgaria.

Începând cu data de 23.04.2015, CNADR a demarat reabilitarea căilor de comunicaţie din Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu, inclusiv a podului Giurgiu-Ruse. Ca urmare a acestui fapt, circulaţia pe pod se desfăşoară alternativ, pe o singură bandă, iar dirijarea circulaţiei se realizează atât semaforizat, cât şi de către personal de dirijare a traficului din cadrul CNADR.

Având în vedere că în perioada sezonului estival sunt înregistrate creşteri ale traficului de pasageri prin punctele de frontieră, pentru evitarea aglomerărilor recomandăm participanţilor la trafic, în special şoferilor de automarfare, să folosească şi celelalte puncte de trecere de la frontiera cu Bulgaria:

  • T.F. Vama Veche – jud. Constanţa;
  • T.F. Negru Vodă – jud. Constanţa;
  • T.F. Ostrov – jud. Constanta (trecere cu bacul)
  • T.F. Calafat – jud. Dolj;
  • T.F. Bechet – jud. Dolj (trecere cu bacul)
  • T.F. Zimnicea – jud. Teleorman (trecere cu bacul, doar pe timp de zi)
  • T.F. Turnu-Măgurele – jud. Teleorman (trecere cu bacul, doar pe timp de zi)

Menţionăm că la nivelul Poliţiei de Frontieră s-au dispus măsurile necesare pentru derularea formalităţilor de frontieră cu operativitate şi s-a luat legătura cu autorităţile de frontieră din R. Bulgaria, în vederea stabilirii măsurilor care se impun în astfel de situaţii. Totodată, poliţiştii de frontieră din cadrul celorlalte puncte de trecere informează permanent participanţii la trafic cu privire la creşterea timpilor de aşteptare la traversarea podului Giurgiu-Ruse.

Informaţii suplimentare despre punctele de trecere a frontierei deschise în regim internaţional, precum şi harta punctelor de trecere sunt disponibile pe site-ul www.politiadefrontiera.ro .

Comunicat de presă

Comentarii

comentarii postate

---
Regulament comentarii
Pentru a instaura un cadru civilizat de discuţii, de eliminare a "postacilor" de partid sau a celor plătiţi ca să blocheze un articol civilizat, am adoptat următoarele soluţii, în privinţa comentariilor:

1) Moderarea comentariilor lăsate în formularul de la finalul articolelor o dată la patru ore – în acest caz, comentariile nu vor apărea instant.
2) Postarea instant a comentariilor lăsate prin intermediul contului de facebook – în acest caz comentariile vor fi postate imediat. Puteţi să vă faceţi cont de Facebook aici.

Orice critică este acceptată pe site-ul opiniadedorohoi.ro, cu condiţia păstrării unui limbaj civilizat, toate aceste măsuri fiind şi în sprijinul celor interesaţi să-şi expună punctele de vedere fără a mai fi hărţuiţi.
Sperăm că veţi înţelege adevărata valoare a demersului opiniadedorohoi.ro şi vă veţi asuma responsabilitatea alături de noi.
----

Având în vedere că lucrările de reabilitare la podul Giurgiu-Ruse, efectuate de Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România, vor continua pe toată perioada sezonului estival, traficul auto desfăşurându-se alternativ pe un singur sens, Poliţia de Frontieră recomandă celor care doresc să tranziteze frontiera româno-bulgară să utilizeze şi celelalte puncte de trecere de la frontiera cu Bulgaria. Începând cu data de 23.04.2015, CNADR a demarat reabilitarea căilor de comunicaţie din Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu, inclusiv a podului Giurgiu-Ruse. Ca urmare a acestui fapt, circulaţia pe pod se desfăşoară alternativ, pe o singură bandă, iar dirijarea circulaţiei se…

Calificativ

User Rating: 4.98 ( 5 voturi)
0
detergenti rufe
cabinet kinetoterapie Bucuresti beton amprentat beton amprentat afterschool sector 2 bucuresti
tractari auto nadlac web design Abu Dhabi
creare magazin online
promovare site
creare site web
all night escort amsterdam contabilitate pentru firme Bucuresti body-uri bumbac copii cazare eforie nord transport auto germania romania- pahar carton
- hormigon impreso alicante
- cursuri contabilitate Bucuresti
expert contabil bucuresti
inchirieri apartamente iasi
- realizare site web
servicii contabilitate Iasi
traduceri autorizate Iasi
creare magazin online
promovare site web
creare portal imobiliar
creare portal stiri
stiri botosani
videochat constanta pelerinaj israel
vacante exotice