Home | Invatamant | Au început inspecțiile școlare în județ! Ce verifică inspectorii

Au început inspecțiile școlare în județ! Ce verifică inspectorii

În perioada 6-10 noiembrie 2017, inspectorii din cadrul Inspectoratului Școlar Județean  vor efectua  inspecții de specialitate în unitățile de învățământ din întreg județul.

”Asta înseamnă inspecții curente și speciale pentru acordarea gradelor didactice și definitivatului. Totodată, se urmărește consilierea cadrelor didactice pentru utilizarea unor metode de învățare diferențiată, evaluarea competențelor cadrelor didactice de a utiliza metode de învățare diferențiată centrată pe elev și consilierea profesorilor debutanți”, a declarat Ciprian Manolache, purtătorul de cuvânt al IȘJ.

 Totodată, în perioada 13-17 noiembrie, vor avea loc două inspecții școlare generale la două unități de învățământ din județul Botoșani. Verificările vor fi făcute la  Școala Gimnazială Păltiniș și Școala Gimnazială nr.1 Rădăuți-Prut.În cadrul acestei inspecții școlare generale, inspectorii școlari vor evalua managementul școlar, managementul calității, dezvoltarea instituțională, modul de aplicare a curriculumului naţional și activitatea personalului didactic.

Comentarii

comentarii postate

---
Regulament comentarii
Pentru a instaura un cadru civilizat de discuţii, de eliminare a "postacilor" de partid sau a celor plătiţi ca să blocheze un articol civilizat, am adoptat următoarele soluţii, în privinţa comentariilor:

1) Moderarea comentariilor lăsate în formularul de la finalul articolelor o dată la patru ore – în acest caz, comentariile nu vor apărea instant.
2) Postarea instant a comentariilor lăsate prin intermediul contului de facebook – în acest caz comentariile vor fi postate imediat. Puteţi să vă faceţi cont de Facebook aici.

Orice critică este acceptată pe site-ul opiniadedorohoi.ro, cu condiţia păstrării unui limbaj civilizat, toate aceste măsuri fiind şi în sprijinul celor interesaţi să-şi expună punctele de vedere fără a mai fi hărţuiţi.
Sperăm că veţi înţelege adevărata valoare a demersului opiniadedorohoi.ro şi vă veţi asuma responsabilitatea alături de noi.
----

În perioada 6-10 noiembrie 2017, inspectorii din cadrul Inspectoratului Școlar Județean  vor efectua  inspecții de specialitate în unitățile de învățământ din întreg județul. ”Asta înseamnă inspecții curente și speciale pentru acordarea gradelor didactice și definitivatului. Totodată, se urmărește consilierea cadrelor didactice pentru utilizarea unor metode de învățare diferențiată, evaluarea competențelor cadrelor didactice de a utiliza metode de învățare diferențiată centrată pe elev și consilierea profesorilor debutanți”, a declarat Ciprian Manolache, purtătorul de cuvânt al IȘJ.  Totodată, în perioada 13-17 noiembrie, vor avea loc două inspecții școlare generale la două unități de învățământ din județul Botoșani. Verificările vor fi făcute la  Școala Gimnazială…

Calificativ

User Rating: Be the first one !
0
detergenti rufe
cabinet kinetoterapie Bucuresti Photo booth nunta Iasi beton amprentat beton amprentat apartamente in regim hotelier Iasi
afterschool sector 2 bucuresti
tractari auto nadlac avocat ploiesti bijuterii argint Pandora
cazare pensiune Sinaia
gradinita sector 1
creer site web Paris
web design Abu Dhabi
transport auto pe platforma
creare magazin online
promovare site
creare site web
Imobiliare Iasi
- pahar carton
- hormigon impreso alicante
- cursuri contabilitate Bucuresti
- dezmembrari microbuze Iasi
- realizare site web
servicii contabilitate Iasi
traduceri autorizate Iasi
creare magazin online
promovare site web
creare portal imobiliar
creare portal stiri
stiri botosani
videochat constanta avocat ploiesti
pelerinaj israel
vacante exotice
Haine Botosani
Garsoniera Berceni
- Vila Popesti Leordeni
- Apartament 2 camere Berceni