Home | Sanatate | Cardul de sănătate, amânat din nou

Cardul de sănătate, amânat din nou

Deşi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) anunţase în luna mai că din 1 august cardul de sănătate va deveni obligatoriu fără nicio excepţie, preşedintele instituţiei Vasile Ciurchea spune că termenul a fost amânat. Preşedintele CNAS, Vasile Ciurchea, a declarat pentru Digi24 că în ultimele două săptămâni a crescut numărul cardurilor activate, dar nu a crescut numărul cardurilor eliberate de la casele de asigurări. „Ne-am gândit că fiind lună de concedii, probabil că din acest motiv cetăţenii care încă nu au intrat în posesia cardului nu şi-au găsit timpul să vină la casă să îşi ridice cardul. La Casa Bucureşti, din cele 14.000 de carduri care au fost identificate persoanele anunţate să vină să le ridice, aproximativ 2000 au venit să ridice cardurile, deci mai sunt încă 11.000 şi împreună cu cardurile de la OPSNAJ mai sunt 70.000 la Casa Bucureşti. La nivel naţional, situaţia e mult mai bună ca în Bucureşti”, a explicat Vasile Ciurchea.

Despre când va deveni cardul obligatoriu, preşedintele CNAS a spus că probabil abia în septembrie. „Mai au foarte puţin timp pentru că va veni foarte repede data când va fi folosit doar cardul. Pentru cei care au intrat în posesia cardului, iar pentru cei care nu a fost emis cardul, primesc servicii medicale şi cardul va fi emis automat, fără să facă cetăţeanul ceva. Sigur, nu vreau să dau o dată fixă exactă, dar cu certitudine luna septembrie va fi lună de folosire doar a cardului”, a declarat preşedintele CNAS, informează digi24.ro.

Comentarii

comentarii postate

---
Regulament comentarii
Pentru a instaura un cadru civilizat de discuţii, de eliminare a "postacilor" de partid sau a celor plătiţi ca să blocheze un articol civilizat, am adoptat următoarele soluţii, în privinţa comentariilor:

1) Moderarea comentariilor lăsate în formularul de la finalul articolelor o dată la patru ore – în acest caz, comentariile nu vor apărea instant.
2) Postarea instant a comentariilor lăsate prin intermediul contului de facebook – în acest caz comentariile vor fi postate imediat. Puteţi să vă faceţi cont de Facebook aici.

Orice critică este acceptată pe site-ul opiniadedorohoi.ro, cu condiţia păstrării unui limbaj civilizat, toate aceste măsuri fiind şi în sprijinul celor interesaţi să-şi expună punctele de vedere fără a mai fi hărţuiţi.
Sperăm că veţi înţelege adevărata valoare a demersului opiniadedorohoi.ro şi vă veţi asuma responsabilitatea alături de noi.
----

Deşi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) anunţase în luna mai că din 1 august cardul de sănătate va deveni obligatoriu fără nicio excepţie, preşedintele instituţiei Vasile Ciurchea spune că termenul a fost amânat. Preşedintele CNAS, Vasile Ciurchea, a declarat pentru Digi24 că în ultimele două săptămâni a crescut numărul cardurilor activate, dar nu a crescut numărul cardurilor eliberate de la casele de asigurări. „Ne-am gândit că fiind lună de concedii, probabil că din acest motiv cetăţenii care încă nu au intrat în posesia cardului nu şi-au găsit timpul să vină la casă să îşi ridice cardul. La Casa Bucureşti, din cele 14.000 de…

Calificativ

User Rating: 4.93 ( 4 voturi)
0
detergenti rufe
jucarii ieftine
Photo booth nunta Iasi beton amprentat beton amprentat apartamente in regim hotelier Iasi
afterschool sector 2 bucuresti
tractari auto nadlac avocat ploiesti pizzerie oradea
bijuterii argint Pandora
cazare pensiune Sinaia
gradinita sector 1
creer site web Paris
web design Abu Dhabi
transport auto pe platforma
creare magazin online
promovare site
creare site web
Imobiliare Iasi
- pahar carton
- hormigon impreso alicante
- cursuri contabilitate Bucuresti
- dezmembrari microbuze Iasi
- realizare site web
servicii contabilitate Iasi
traduceri autorizate Iasi
creare magazin online
promovare site web
creare portal imobiliar
creare portal stiri
stiri botosani
videochat constanta avocat ploiesti
pelerinaj israel
vacante exotice
Haine Botosani
Garsoniera Berceni
- Vila Popesti Leordeni
- Apartament 2 camere Berceni