Home | Stiri locale | Continuă programul Euro 200 – Comunicat DAS Dorohoi

Continuă programul Euro 200 – Comunicat DAS Dorohoi

ANUNŢ IMPORTANT

Conform  H.G.nr.228/2010 privind modificarea şi completarea Normelor metodologice pentru aplicarea Legii nr. 269/2004 privind acordarea unui ajutor financiar în vederea stimulării achizitionarii de calculatoare de către elevi şi studenti,

CALENDARUL de desfăşurare a Programului   ,,Euro 200 ” Conform. ANEXEI nr.1

 Depunerea cererilor la Direcţiei de Asistenţă Socială Dorohoi :     

01 aprilie-21 aprilie 2015

Efectuarea anchetelor sociale şi evaluarea eligibilităţii cererilor depuse de către comisii :

19 aprilie- 19 mai  2015

Beneficiari ai acestui ajutor sunt persoanele care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:

  1. a) sunt elevi/studenţi în învăţământul de stat sau particular acreditat, în vârstă de până la 26 de ani;
  2. b) au un venit brut pe membru de familie sub 150 lei.

    Pentru depunerea cererilor privind efectuarea anchetei sociale vă adresaţi Direcţiei de Asistenţă Socială Dorohoi, din str. Dumitru Furtuna nr. 14,  în perioada:   01 aprilie-21 aprilie 2015 cu următoarele acte:

Cerere adresată directorului Direcţiei de Asistenţă Socială Dorohoi;

  • Dosar cu şină;
  • Copie dupa actele de identitate a membrilor familiei(copie dupa certificatele de   nastere sau  actele de identitate)
  • adeverinta de la institutiile de învatamânt din care sa rezulte ca elevul pentru care se solicita ancheta sociala nu a mai beneficiat de programul ,,Euro 200 ”;
  • adeverinta de la institutiile de învatamânt/unitatile din care sa rezulte calitatea de elev sau student a celorlalti frati/surori;
  • Acte doveditoare privind veniturile brute ale membrilor familiei (adeverinţă de salariat, cupon de pensie, cupon pensie alimentara etc);
  • Adeverinta privind starea materiala (camera 9-Primărie) cu specificarea tipului de teren detinut(intravilan si / sau extravilan) pentru persoanele majore
  • Adeverinta de la Administratia Financiara (cu venit impozabil sau că nu sunt privatizaţi) pentru persoanele majore;
  • Adeverinţă de la serviciul impozite şi taxe locale care să ateste existenţa bunurilor mobile şi immobile pentru persoanele majore;
  • declaratie pe propria raspundere a parintelui, tutorelui, reprezentantului legal sau a ocrotitorului legal, dupa caz, ca familia nu a mai beneficiat de  acest ajutor.
  • declaratie pe propria raspundere a parintelui, tutorelui, reprezentantului legal sau a ocrotitorului legal, dupa caz, ca nu obtine venituri;

Notă: Conform Hotărârii nr. 1294/2004, actualizată, ancheta socială se efectuează în conformitate cu procedura stabilită prin Legea nr.416/2001, cu modificările şi completările ulterioare şi a normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii 416/2001, privind venitul minim garantat.

                                                  DIRECTOR,

                                                 ec.RADU DAN SURDU

Comentarii

comentarii postate

---
Regulament comentarii
Pentru a instaura un cadru civilizat de discuţii, de eliminare a "postacilor" de partid sau a celor plătiţi ca să blocheze un articol civilizat, am adoptat următoarele soluţii, în privinţa comentariilor:

1) Moderarea comentariilor lăsate în formularul de la finalul articolelor o dată la patru ore – în acest caz, comentariile nu vor apărea instant.
2) Postarea instant a comentariilor lăsate prin intermediul contului de facebook – în acest caz comentariile vor fi postate imediat. Puteţi să vă faceţi cont de Facebook aici.

Orice critică este acceptată pe site-ul opiniadedorohoi.ro, cu condiţia păstrării unui limbaj civilizat, toate aceste măsuri fiind şi în sprijinul celor interesaţi să-şi expună punctele de vedere fără a mai fi hărţuiţi.
Sperăm că veţi înţelege adevărata valoare a demersului opiniadedorohoi.ro şi vă veţi asuma responsabilitatea alături de noi.
----

ANUNŢ IMPORTANT Conform  H.G.nr.228/2010 privind modificarea şi completarea Normelor metodologice pentru aplicarea Legii nr. 269/2004 privind acordarea unui ajutor financiar în vederea stimulării achizitionarii de calculatoare de către elevi şi studenti, CALENDARUL de desfăşurare a Programului   ,,Euro 200 ” Conform. ANEXEI nr.1  Depunerea cererilor la Direcţiei de Asistenţă Socială Dorohoi :      01 aprilie-21 aprilie 2015 Efectuarea anchetelor sociale şi evaluarea eligibilităţii cererilor depuse de către comisii : 19 aprilie- 19 mai  2015 Beneficiari ai acestui ajutor sunt persoanele care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii: a) sunt elevi/studenţi în învăţământul de stat sau particular acreditat, în vârstă de până la 26 de…

Calificativ

User Rating: Be the first one !
0
detergenti rufe
jucarii ieftine
Photo booth nunta Iasi beton amprentat beton amprentat apartamente in regim hotelier Iasi
afterschool sector 2 bucuresti
tractari auto nadlac avocat ploiesti pizzerie oradea
bijuterii argint Pandora
cazare pensiune Sinaia
gradinita sector 1
creer site web Paris
web design Abu Dhabi
transport auto pe platforma
creare magazin online
promovare site
creare site web
Imobiliare Iasi
- pahar carton
- hormigon impreso alicante
- cursuri contabilitate Bucuresti
- dezmembrari microbuze Iasi
- realizare site web
servicii contabilitate Iasi
traduceri autorizate Iasi
creare magazin online
promovare site web
creare portal imobiliar
creare portal stiri
stiri botosani
videochat constanta avocat ploiesti
pelerinaj israel
vacante exotice
Haine Botosani
Garsoniera Berceni
- Vila Popesti Leordeni
- Apartament 2 camere Berceni