Home | Stiri locale | Din seria să supravieţuim bine: de la 1 septembrie se aplică timbru de mediu şi pentru maşinile Euro 6

Din seria să supravieţuim bine: de la 1 septembrie se aplică timbru de mediu şi pentru maşinile Euro 6

De la 1 septembrie 2015 a intrat în vigoare norma de poluare Euro 6. Astfel, toate mașinile noi comercializate după această dată vor respecta noile norme.

Pentru români, acest lucru se traduce și prin aplicarea timbrului de mediu pentru mașinile Euro 6. Dacă până la 1 septembrie 2015 vehiculele Euro 6 erau scutite de la plata acestei taxe, după această dată toți proprietarii vor fi nevoiți să o achite.

Limitările cu privire la emisiile poluante ale vehiculelor au fost introduse în Europa începând cu luna iulie a anului 1992. În ianuarie 1996 s-a trecut la norma Euro 2, iar din 2000 a fost introdusă norma Euro 3. Euro 4 a fost implementat începând cu 2005, iar la Euro 5 s-a trecut din septembrie 2009.

Comentarii

comentarii postate

---
Regulament comentarii
Pentru a instaura un cadru civilizat de discuţii, de eliminare a "postacilor" de partid sau a celor plătiţi ca să blocheze un articol civilizat, am adoptat următoarele soluţii, în privinţa comentariilor:

1) Moderarea comentariilor lăsate în formularul de la finalul articolelor o dată la patru ore – în acest caz, comentariile nu vor apărea instant.
2) Postarea instant a comentariilor lăsate prin intermediul contului de facebook – în acest caz comentariile vor fi postate imediat. Puteţi să vă faceţi cont de Facebook aici.

Orice critică este acceptată pe site-ul opiniadedorohoi.ro, cu condiţia păstrării unui limbaj civilizat, toate aceste măsuri fiind şi în sprijinul celor interesaţi să-şi expună punctele de vedere fără a mai fi hărţuiţi.
Sperăm că veţi înţelege adevărata valoare a demersului opiniadedorohoi.ro şi vă veţi asuma responsabilitatea alături de noi.
----

De la 1 septembrie 2015 a intrat în vigoare norma de poluare Euro 6. Astfel, toate mașinile noi comercializate după această dată vor respecta noile norme. Pentru români, acest lucru se traduce și prin aplicarea timbrului de mediu pentru mașinile Euro 6. Dacă până la 1 septembrie 2015 vehiculele Euro 6 erau scutite de la plata acestei taxe, după această dată toți proprietarii vor fi nevoiți să o achite. Limitările cu privire la emisiile poluante ale vehiculelor au fost introduse în Europa începând cu luna iulie a anului 1992. În ianuarie 1996 s-a trecut la norma Euro 2, iar din…

Calificativ

User Rating: 4.95 ( 6 voturi)
0
detergenti rufe
cabinet kinetoterapie Bucuresti beton amprentat beton amprentat afterschool sector 2 bucuresti
tractari auto nadlac web design Abu Dhabi
creare magazin online
promovare site
creare site web
all night escort amsterdam contabilitate pentru firme Bucuresti body-uri bumbac copii cazare eforie nord transport auto germania romania- pahar carton
- hormigon impreso alicante
- cursuri contabilitate Bucuresti
- dezmembrari microbuze Iasi
- realizare site web
servicii contabilitate Iasi
traduceri autorizate Iasi
creare magazin online
promovare site web
creare portal imobiliar
creare portal stiri
stiri botosani
videochat constanta pelerinaj israel
vacante exotice