Home | home | Doi ani de la moartea Niculinei! Oribila crimă care a zguduit judeţul!

Doi ani de la moartea Niculinei! Oribila crimă care a zguduit judeţul!

La sfârşitul acestei luni se împlinesc doi ani de la oribila crimă care a zguduit judeţul. Niculina Bacinschi, eleva de 17 ani ucisă din gelozie de un tânăr de 23 de ani a fost condusă pe ultimul drum de întreaga suflare din comună. Alături de familie, rude şi prieteni au plâns la căpătâiul copilei colegii de clasă de la Liceul Regina Maria din Dorohoi, profesorii dar şi peste 200 de săteni oripilaţi de întâmplarea care a putut să aibă loc într-o comună în care până nu demult domnea liniştea şi înţelegerea. Pe lângă jale, lacrimi şi ţipete de durere, atmosfera a fost una apăsătoare, mai ales că pe parcursul funeraliilor oficiate de trei preoţi s-au auzit şi ameninţări, cuvinte grele şi cu adevărat înspăimântătoare care făceau referire la răzbunare. Mulţi din participanţii la funeralii, mai ales din rândul rudelor fetei ucise au putut fi auziţi spunând că băiatul merită o cu totul altă pedeapsă decât închisoarea pe viaţă. „Nu merită să stea închis pe banii noştri. Un copil sărman primeşte 42 de lei alocaţie pe lună iar el (n.r. Cătălin Andronicesei) stă şi belfereşte primind raţie de hrană de peste 250 de lei pe lună. ”După această cruzime legile româneşti ar trebui schimbate”, a spus revoltat unul dintre participanţii la înmormântare. Tocmai datorită acestei stări tensionate şi a ameninţărilor zona a fost împânzită atunci de poliţiştii Secţiei Rurale Pomârla, mai multe echipaje fiind la faţa locului pentru a preveni unele evenimente neplăcute dar şi pentru a fluidiza traficul pe uliţele şi aşa înguste ale satului Hilişeu Crişan. „Deoarece există la acestă înmormântare o situaţie cu adevărat tensionată. am luat măsura de a veghea pentru a nu avea şi alte neplăceri. Pe lângă poliţişti, tot personalul de pază al comunei a fost convocat să asigure paza atât la locuinţa celui arestat cât şi la locuinţa fetei ucise. Oricum după acest episod care nu ne face cinste, voi solicita autorităţilor judeţene măsuri speciale în ce priveşte mai ales siguranţa cetăţeanului întrucât există semnale că în această comună s-a format un grup de tineri care pot deveni infractori în orice clipă”, a declarat Ioan Butnaru, primarul comunei Hilişeu Horia. De asemeni primarul a mai spus că autorităţile locale s-au implicat atât „psihologic cât şi material” în organizarea funerariilor, sumele alocate depăşind neoficial 5000 de lei. Pe tot parcursul înmormântării, părinţii şi rudele fetei au plâns încontinuu şi au avut de câteva ori nevoie de apă după ce în mai multe rânduri au leşinat. Mama fetei abia mai putea plânge şi repeta la infinit ultimele cuvinte pe care le-a spus Niculina după ce a fost înjunghiată nu mai puţin de 12 ori şi incendiată. „Ai spus floarea mamii că vei rezista! Ai spus să nu-mi fac griji şi să-ți dau doar o cană cu apă că îți arde sufleţelul! De ce te-ai dus atât de repede?”, a spus de mai multe ori Irina Bacinschi. Colegii din comună au desenat pe asfalt, pe toată şoseaua care duce spre Hilişeu Crişan inimi imense pe care au scris mesaje de adio, de dragoste şi compasiune.

Dumnezeu să o odihnească în pace!

Reamintim că eleva a murit, într-o zi de luni după-amiază, după ce a fost înjunghiată de cel care se credea în mintea lui, fostul iubit, Cătălin Andronicesei, în vârstă de 23 de ani. Acesta i-a aplicat mai multe lovituri de cuţit în piept şi abdomen după care a stropit-o cu benzină şi a incendiat-o. Tragedia a fost loc în staţia de autobuz din Hilişeu Crişan, la scurt timp după ce fata tocmai coborâse din mijlocul de transport, întorcându-se de la şcoală. Declaraţiile autorului i-a înspăimântat până şi pe anchetatori care au concluzionat că acesta şi-a premeditat fapta şi a stabilit din timp planul de acţiune. Planul iniţial al acestuia era, potrivit mesajelor lăsate, să se sinucidă. Potrivit rudelor, tânărul a avut mai multe încercări în care intenţiona să se sinucidă dar şi să ia viaţa fetei pe care nu suporta să o vadă cu altcineva. Cătălin Andronicesei a fost reţinut imediat după incident şi a fost condamnat la 25 de ani de închisoare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de omor calificat.

Comentarii

comentarii postate

---
Regulament comentarii
Pentru a instaura un cadru civilizat de discuţii, de eliminare a "postacilor" de partid sau a celor plătiţi ca să blocheze un articol civilizat, am adoptat următoarele soluţii, în privinţa comentariilor:

1) Moderarea comentariilor lăsate în formularul de la finalul articolelor o dată la patru ore – în acest caz, comentariile nu vor apărea instant.
2) Postarea instant a comentariilor lăsate prin intermediul contului de facebook – în acest caz comentariile vor fi postate imediat. Puteţi să vă faceţi cont de Facebook aici.

Orice critică este acceptată pe site-ul opiniadedorohoi.ro, cu condiţia păstrării unui limbaj civilizat, toate aceste măsuri fiind şi în sprijinul celor interesaţi să-şi expună punctele de vedere fără a mai fi hărţuiţi.
Sperăm că veţi înţelege adevărata valoare a demersului opiniadedorohoi.ro şi vă veţi asuma responsabilitatea alături de noi.
----

La sfârşitul acestei luni se împlinesc doi ani de la oribila crimă care a zguduit judeţul. Niculina Bacinschi, eleva de 17 ani ucisă din gelozie de un tânăr de 23 de ani a fost condusă pe ultimul drum de întreaga suflare din comună. Alături de familie, rude şi prieteni au plâns la căpătâiul copilei colegii de clasă de la Liceul Regina Maria din Dorohoi, profesorii dar şi peste 200 de săteni oripilaţi de întâmplarea care a putut să aibă loc într-o comună în care până nu demult domnea liniştea şi înţelegerea. Pe lângă jale, lacrimi şi ţipete de durere, atmosfera…

Calificativ

User Rating: 2.8 ( 5 voturi)
0
detergenti rufe
cabinet kinetoterapie Bucuresti beton amprentat beton amprentat afterschool sector 2 bucuresti
tractari auto nadlac web design Abu Dhabi
creare magazin online
promovare site
creare site web
all night escort amsterdam inchiriere cabina foto inchiriere apartamente Iasi contabilitate pentru firme Bucuresti body-uri bumbac copii cazare eforie nord transport auto germania romania- pahar carton
- hormigon impreso alicante
- cursuri contabilitate Bucuresti
expert contabil bucuresti
inchirieri apartamente iasi
- realizare site web
servicii contabilitate Iasi
traduceri autorizate Iasi
creare magazin online
promovare site web
creare portal imobiliar
creare portal stiri
stiri botosani
videochat constanta pelerinaj israel
vacante exotice