Home | Stiri locale | Dosar penal pentru uz de fals la frontieră

Dosar penal pentru uz de fals la frontieră

Un bărbat care a vrut să intre în România cu un Mercedes, în baza unor documente false, s-a ales cu un dosar penal. Bărbatul, Emilian D., în vârstă de 40 de ani, s-a prezentat ieri la prânz în Punctul de Trecere a Frontierei (PTF) Rădăuţi Prut, conducând un autoturism marca Mercedes clasa A, înmatriculat în Italia. Întrucât poliţiştii de frontieră au avut suspiciuni cu privire la autenticitatea documentelor prezentate la control, aceştia au efectuat verificări suplimentare în urma cărora au stabilit faptul că talonul care atestă efectuarea inspecţiei tehnice periodice şi asigurarea tip carte verde nu îndeplinesc condiţiile de formă şi fond ale unor documente autentice, fiind false.Bărbatul a susţinut că nu avea cunoştinţă despre faptul că documentele sunt false, inspecţia tehnică periodică şi asigurarea auto fiind obţinute din Italia, contra sumei de aproximativ 900 euro. Poliţiştii de frontieră au întocmit pe numele bărbatului lucrare penală sub aspectul săvârşirii infraţiunii de uz de fals.

Comentarii

comentarii postate

---
Regulament comentarii
Pentru a instaura un cadru civilizat de discuţii, de eliminare a "postacilor" de partid sau a celor plătiţi ca să blocheze un articol civilizat, am adoptat următoarele soluţii, în privinţa comentariilor:

1) Moderarea comentariilor lăsate în formularul de la finalul articolelor o dată la patru ore – în acest caz, comentariile nu vor apărea instant.
2) Postarea instant a comentariilor lăsate prin intermediul contului de facebook – în acest caz comentariile vor fi postate imediat. Puteţi să vă faceţi cont de Facebook aici.

Orice critică este acceptată pe site-ul opiniadedorohoi.ro, cu condiţia păstrării unui limbaj civilizat, toate aceste măsuri fiind şi în sprijinul celor interesaţi să-şi expună punctele de vedere fără a mai fi hărţuiţi.
Sperăm că veţi înţelege adevărata valoare a demersului opiniadedorohoi.ro şi vă veţi asuma responsabilitatea alături de noi.
----

Un bărbat care a vrut să intre în România cu un Mercedes, în baza unor documente false, s-a ales cu un dosar penal. Bărbatul, Emilian D., în vârstă de 40 de ani, s-a prezentat ieri la prânz în Punctul de Trecere a Frontierei (PTF) Rădăuţi Prut, conducând un autoturism marca Mercedes clasa A, înmatriculat în Italia. Întrucât poliţiştii de frontieră au avut suspiciuni cu privire la autenticitatea documentelor prezentate la control, aceştia au efectuat verificări suplimentare în urma cărora au stabilit faptul că talonul care atestă efectuarea inspecţiei tehnice periodice şi asigurarea tip carte verde nu îndeplinesc condiţiile de formă…

Calificativ

User Rating: Be the first one !
0
detergenti rufe
cabinet kinetoterapie Bucuresti beton amprentat beton amprentat afterschool sector 2 bucuresti
tractari auto nadlac web design Abu Dhabi
creare magazin online
promovare site
creare site web
all night escort amsterdam inchiriere cabina foto inchiriere apartamente Iasi contabilitate pentru firme Bucuresti body-uri bumbac copii cazare eforie nord transport auto germania romania- pahar carton
- hormigon impreso alicante
- cursuri contabilitate Bucuresti
expert contabil bucuresti
inchirieri apartamente iasi
- realizare site web
servicii contabilitate Iasi
traduceri autorizate Iasi
creare magazin online
promovare site web
creare portal imobiliar
creare portal stiri
stiri botosani
videochat constanta pelerinaj israel
vacante exotice