Home | Stiri locale | Gospodărie din Mihăileni distrusă de flăcări
Foto generic

Gospodărie din Mihăileni distrusă de flăcări

O casă din comuna Mihăileni a fost cuprinsă de flăcări, duminică după-amiază, focul fiind stins cu ajutorul pompierilor militari de la Gardă de Intervenție Siret. Focul a izbucnit în gospodăria lui Gheorghe M., în sprijinul militarilor intervenind și patru lucrători de la Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență din localitate. „La sosirea echipajelor, ardeau violent două anexe gospodărești, construcții corp comun din lemn, cu învelitoare din azbociment, existând pericolul de propagare la casa de locuit”, se precizează într-un comunicat de presă emis de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Suceava. În ciuda intervenţiei, focul a distrus acoperișul construcției corp comun, ce îngloba adăpostul de animale și șura, pe o suprafață de 80 de metri pătrați, circa cinci tone de furaje, opt metri cubi lemn de foc, un motoscuter și utilaje agricole. Flăcările au degradat planșeul adăpostului de animale, pe 30 de metri pătrați. „Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost un foc deschis în spații deschise lăsat nesupravegheat”, se mai precizează în comunicat. Incendiul a fost lichidat la ora 19,15, iar pompierii au salvat locuința proprietarului.

Comentarii

comentarii postate

---
Regulament comentarii
Pentru a instaura un cadru civilizat de discuţii, de eliminare a "postacilor" de partid sau a celor plătiţi ca să blocheze un articol civilizat, am adoptat următoarele soluţii, în privinţa comentariilor:

1) Moderarea comentariilor lăsate în formularul de la finalul articolelor o dată la patru ore – în acest caz, comentariile nu vor apărea instant.
2) Postarea instant a comentariilor lăsate prin intermediul contului de facebook – în acest caz comentariile vor fi postate imediat. Puteţi să vă faceţi cont de Facebook aici.

Orice critică este acceptată pe site-ul opiniadedorohoi.ro, cu condiţia păstrării unui limbaj civilizat, toate aceste măsuri fiind şi în sprijinul celor interesaţi să-şi expună punctele de vedere fără a mai fi hărţuiţi.
Sperăm că veţi înţelege adevărata valoare a demersului opiniadedorohoi.ro şi vă veţi asuma responsabilitatea alături de noi.
----

O casă din comuna Mihăileni a fost cuprinsă de flăcări, duminică după-amiază, focul fiind stins cu ajutorul pompierilor militari de la Gardă de Intervenție Siret. Focul a izbucnit în gospodăria lui Gheorghe M., în sprijinul militarilor intervenind și patru lucrători de la Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență din localitate. „La sosirea echipajelor, ardeau violent două anexe gospodărești, construcții corp comun din lemn, cu învelitoare din azbociment, existând pericolul de propagare la casa de locuit”, se precizează într-un comunicat de presă emis de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Suceava. În ciuda intervenţiei, focul a distrus acoperișul construcției corp comun, ce…

Calificativ

User Rating: 4.98 ( 5 voturi)
0
detergenti rufe
cabinet kinetoterapie Bucuresti beton amprentat laminina
case in rate iasi
montaj tapet
hotel barlad
beton amprentat afterschool sector 2 bucuresti
tractari auto nadlac web design Abu Dhabi
creare magazin online
promovare site
creare site web
all night escort amsterdam inchiriere cabina foto inchiriere apartamente Iasi contabilitate pentru firme Bucuresti body-uri bumbac copii cazare eforie nord transport auto germania romania- pahar carton
- hormigon impreso alicante
- cursuri contabilitate Bucuresti
expert contabil bucuresti
inchirieri apartamente iasi
- realizare site web
servicii contabilitate Iasi
traduceri autorizate Iasi
creare magazin online
promovare site web
creare portal imobiliar
creare portal stiri
stiri botosani
videochat constanta pelerinaj israel
vacante exotice