Home | Stiri locale | Graniţa de nord a judeţului nu este ameninţată de incendiul de la Cernobîl

Graniţa de nord a judeţului nu este ameninţată de incendiul de la Cernobîl

Graniţa de nord a judeţului nu este deocamdată ameninţată de incendiile de proporţie din nordul Ucrainei. Focul ameninţă să se extindă în direcţia centralei nucleare abandonate de la Cernobîl, unde a avut loc explozia nucleară în 1986. Prefectul Costică Macaleţi dar şi directorul Agenţiei pentru Protecţia Mediului (APM), Eugen Mateciuc, dau asigurări botoşănenilor că, la ora actuală, nu sunt puşi în pericol. Mai mult, deocamdată nu a fost necesară nici dispunerea de măsuri speciale de siguranţă însă oficialii comunică în permanenţă cu autorităţile centrale, având în vedere că la Ministerul Mediului s-a instituit celulă de urgenţă. De asemenea, situaţia din judeţ este monitorizată. „Din toate măsurătorile pe care le-am realizat azi, au fost indicate valori scăzute faţă de pragul de atenţie în ce priveşte nivelul de  radioactivitate din judeţ”, a precizat Eugen Mateciuc, directorul APM.

În această primăvară ucrainenii ne-au incendiat în repetate rânduri frontiera de stat pe raza comunelor suharău, cristineşi şi Pomârla. Ultimul incendiu de proporţii  s-a înregistrat în urmă cu două săptămâni la Fundu Herţii, a distrus peste 25 de hectare de vegetaţie şi a fost la un pas să ajungă la pădurea din localitate a fost produs de vecinii ucraineni şi a traversat fâşia de frontieră. Incendiu a fost observat joi la ora 14 de un pădurar care a anunţat incidentul la 112 . Flăcările scăpate de sub control se apropiau vertiginos de pădure şi din acest motiv pentru stingere au fost solicitate efectivele de la Dorohoi şi Botoşani. Detaşamentul Dorohoi a trimis în zonă şi tehnica cu şenile iar la întreaga operaţiune au participat 150 de pompieri şi voluntari. Datorită întervenției  zecilor de pompieri pădurea de la frontieră a fost salvată. Şi în luna februarie vecinii noştrii ucrainenii ne-au incendiat fâşia de frontieră de pe raza comunei Cristineşti. Focul a fost observat tot de un pădurar din cadrul cantonului Pilipăuţi care a sunat imediat la 112 spunând că din zona de frontieră se observă un foc mare. La faţa locului au sosit de urgenţă membbrii Serviciului de Voluntari pentru Situaţii de Urgenţă Cristineşti care au reuşit să stingă singuri incediul fără ca acesta să se propage la locuinţele din zonă. Oamenii au constatat la final că incendiul a ars mai bine de patru kilometri de vegentaţie pe o lăţine de circa 20 de metri în interiorul teritoriului ţării noastre.

Comentarii

comentarii postate

---
Regulament comentarii
Pentru a instaura un cadru civilizat de discuţii, de eliminare a "postacilor" de partid sau a celor plătiţi ca să blocheze un articol civilizat, am adoptat următoarele soluţii, în privinţa comentariilor:

1) Moderarea comentariilor lăsate în formularul de la finalul articolelor o dată la patru ore – în acest caz, comentariile nu vor apărea instant.
2) Postarea instant a comentariilor lăsate prin intermediul contului de facebook – în acest caz comentariile vor fi postate imediat. Puteţi să vă faceţi cont de Facebook aici.

Orice critică este acceptată pe site-ul opiniadedorohoi.ro, cu condiţia păstrării unui limbaj civilizat, toate aceste măsuri fiind şi în sprijinul celor interesaţi să-şi expună punctele de vedere fără a mai fi hărţuiţi.
Sperăm că veţi înţelege adevărata valoare a demersului opiniadedorohoi.ro şi vă veţi asuma responsabilitatea alături de noi.
----

Graniţa de nord a judeţului nu este deocamdată ameninţată de incendiile de proporţie din nordul Ucrainei. Focul ameninţă să se extindă în direcţia centralei nucleare abandonate de la Cernobîl, unde a avut loc explozia nucleară în 1986. Prefectul Costică Macaleţi dar şi directorul Agenţiei pentru Protecţia Mediului (APM), Eugen Mateciuc, dau asigurări botoşănenilor că, la ora actuală, nu sunt puşi în pericol. Mai mult, deocamdată nu a fost necesară nici dispunerea de măsuri speciale de siguranţă însă oficialii comunică în permanenţă cu autorităţile centrale, având în vedere că la Ministerul Mediului s-a instituit celulă de urgenţă. De asemenea, situaţia din judeţ este…

Calificativ

User Rating: Be the first one !
0
detergenti rufe
cabinet kinetoterapie Bucuresti beton amprentat beton amprentat afterschool sector 2 bucuresti
tractari auto nadlac web design Abu Dhabi
creare magazin online
promovare site
creare site web
all night escort amsterdam inchiriere cabina foto inchiriere apartamente Iasi contabilitate pentru firme Bucuresti body-uri bumbac copii cazare eforie nord transport auto germania romania- pahar carton
- hormigon impreso alicante
- cursuri contabilitate Bucuresti
expert contabil bucuresti
inchirieri apartamente iasi
- realizare site web
servicii contabilitate Iasi
traduceri autorizate Iasi
creare magazin online
promovare site web
creare portal imobiliar
creare portal stiri
stiri botosani
videochat constanta pelerinaj israel
vacante exotice