Home | Stiri nationale | Guvernul înființează Garda Forestieră

Guvernul înființează Garda Forestieră

Noua structură va avea 926 de angajați. Salariile vor fi echivalente cu cele angajaților ANAF. Pentru 2015 efortul bugetar va fi de 500 de milioane de lei. Ministerul Mediului a elaborat un proiect de Ordonanță de Urgență prin care se înființează nouă gărzi forestiere teritoriale, cu rolul „implementării și controlului aplicării regimului silvic și cinegetic”, informează evz.ro. Intenția ministerului vine în contextul în care CSAT a decis că defrișările ilegale constituie o problemă de siguranță națională. În nota de fundamentare a Ordonanței de Urgență se arată că, anual, se taie ilegal aproximativ 8,8 milioane de metri cubi de lemn, adică aproximativ o treime din tot volumul recoltat în România. Astfel, potrivit Institutului de Cercetări și Amenajări Silvice – Serviciul Forestier, între 2008 și 2014, s-au recoltat anual, în medie, 26,69 milioane metri cubi lemn. Dar, potrivit INS, volumul autorizat pentru recoltare este de doar 17,9 milioane metri cubi lemn. Ministerul Mediului apreciază că diferența dintre volumul total de lemn recoltat și cel recoltat legal „se apreciază a fi recoltată ilegal”. Potrivit acestui minister, valoarea lemnului recoltat ilegal este circa 1,05 miliarde lei. În plus, ministerul Mediului menționează că, în prezent, urmare a procesului de retrocedare, numărul proprietăților foresteiere este de 800.000.

Comentarii

comentarii postate

---
Regulament comentarii
Pentru a instaura un cadru civilizat de discuţii, de eliminare a "postacilor" de partid sau a celor plătiţi ca să blocheze un articol civilizat, am adoptat următoarele soluţii, în privinţa comentariilor:

1) Moderarea comentariilor lăsate în formularul de la finalul articolelor o dată la patru ore – în acest caz, comentariile nu vor apărea instant.
2) Postarea instant a comentariilor lăsate prin intermediul contului de facebook – în acest caz comentariile vor fi postate imediat. Puteţi să vă faceţi cont de Facebook aici.

Orice critică este acceptată pe site-ul opiniadedorohoi.ro, cu condiţia păstrării unui limbaj civilizat, toate aceste măsuri fiind şi în sprijinul celor interesaţi să-şi expună punctele de vedere fără a mai fi hărţuiţi.
Sperăm că veţi înţelege adevărata valoare a demersului opiniadedorohoi.ro şi vă veţi asuma responsabilitatea alături de noi.
----

Noua structură va avea 926 de angajați. Salariile vor fi echivalente cu cele angajaților ANAF. Pentru 2015 efortul bugetar va fi de 500 de milioane de lei. Ministerul Mediului a elaborat un proiect de Ordonanță de Urgență prin care se înființează nouă gărzi forestiere teritoriale, cu rolul „implementării și controlului aplicării regimului silvic și cinegetic”, informează evz.ro. Intenția ministerului vine în contextul în care CSAT a decis că defrișările ilegale constituie o problemă de siguranță națională. În nota de fundamentare a Ordonanței de Urgență se arată că, anual, se taie ilegal aproximativ 8,8 milioane de metri cubi de lemn, adică…

Calificativ

User Rating: Be the first one !
0
detergenti rufe
cabinet kinetoterapie Bucuresti beton amprentat laminina
case in rate iasi
montaj tapet
hotel barlad
beton amprentat afterschool sector 2 bucuresti
tractari auto nadlac web design Abu Dhabi
creare magazin online
promovare site
creare site web
all night escort amsterdam inchiriere cabina foto inchiriere apartamente Iasi contabilitate pentru firme Bucuresti body-uri bumbac copii cazare eforie nord transport auto germania romania- pahar carton
- hormigon impreso alicante
- cursuri contabilitate Bucuresti
expert contabil bucuresti
inchirieri apartamente iasi
- realizare site web
servicii contabilitate Iasi
traduceri autorizate Iasi
creare magazin online
promovare site web
creare portal imobiliar
creare portal stiri
stiri botosani
videochat constanta pelerinaj israel
vacante exotice