Home | Investigatii | Hoți de pește prinși de polițiști

Hoți de pește prinși de polițiști

Vineri, 5 ianuarie a.c., în jurul orei 12:00, poliţiştii din comuna Unțeni au oprit în trafic, pe un drum sătesc din satul Mînăstireni, un autoturism condus de un tânăr de 24 de ani, din comuna Nicşeni şi în care se mai aflau doi tineri, de 19 şi 21 de ani, din comuna Răchiţi.

În urma efectuării controlului, în portbagajul autovehiculului au fost găsiţi şapte saci din rafie în care se afla cantitatea de 255 de kg de peşte, de diferite specii, fără documente legale de provienienţă.

Cu ocazia verificărilor efectuate, s-a stabilit că întreaga cantitate de peşte a fost sustrasă de cei doi tineri din comuna Răchiţi, în noaptea de 04/05.01.2018, de la o fermă piscicolă de pe raza comunei de domiciliu.

În cauză, poliţiştii efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt calificat și deținerea, transportul sau comercializarea fără documente legale a peștelui și a altor viețuitoare acvatice obținute din pescuit ori a altor produse din pește”.

Comentarii

comentarii postate

---
Regulament comentarii
Pentru a instaura un cadru civilizat de discuţii, de eliminare a "postacilor" de partid sau a celor plătiţi ca să blocheze un articol civilizat, am adoptat următoarele soluţii, în privinţa comentariilor:

1) Moderarea comentariilor lăsate în formularul de la finalul articolelor o dată la patru ore – în acest caz, comentariile nu vor apărea instant.
2) Postarea instant a comentariilor lăsate prin intermediul contului de facebook – în acest caz comentariile vor fi postate imediat. Puteţi să vă faceţi cont de Facebook aici.

Orice critică este acceptată pe site-ul opiniadedorohoi.ro, cu condiţia păstrării unui limbaj civilizat, toate aceste măsuri fiind şi în sprijinul celor interesaţi să-şi expună punctele de vedere fără a mai fi hărţuiţi.
Sperăm că veţi înţelege adevărata valoare a demersului opiniadedorohoi.ro şi vă veţi asuma responsabilitatea alături de noi.
----

Vineri, 5 ianuarie a.c., în jurul orei 12:00, poliţiştii din comuna Unțeni au oprit în trafic, pe un drum sătesc din satul Mînăstireni, un autoturism condus de un tânăr de 24 de ani, din comuna Nicşeni şi în care se mai aflau doi tineri, de 19 şi 21 de ani, din comuna Răchiţi. În urma efectuării controlului, în portbagajul autovehiculului au fost găsiţi şapte saci din rafie în care se afla cantitatea de 255 de kg de peşte, de diferite specii, fără documente legale de provienienţă. Cu ocazia verificărilor efectuate, s-a stabilit că întreaga cantitate de peşte a fost sustrasă…

Calificativ

User Rating: 4.75 ( 1 voturi)
0
Jordie Benn Authentic Jersey 
detergenti rufe
cabinet kinetoterapie Bucuresti beton amprentat laminina
case in rate iasi
montaj tapet
hotel barlad
beton amprentat afterschool sector 2 bucuresti
tractari auto nadlac web design Abu Dhabi
creare magazin online
promovare site
creare site web
all night escort amsterdam inchiriere cabina foto inchiriere apartamente Iasi contabilitate pentru firme Bucuresti body-uri bumbac copii cazare eforie nord transport auto germania romania- pahar carton
- hormigon impreso alicante
- cursuri contabilitate Bucuresti
expert contabil bucuresti
inchirieri apartamente iasi
- realizare site web
servicii contabilitate Iasi
traduceri autorizate Iasi
creare magazin online
promovare site web
creare portal imobiliar
creare portal stiri
stiri botosani
videochat constanta pelerinaj israel
vacante exotice