Home | Stiri locale | Intervenţie neobişnuită în blocul în care a fost găsit un bărbat mort

Intervenţie neobişnuită în blocul în care a fost găsit un bărbat mort

Pentru a fi siguri că blocul în care miercuri a fost găsit într-un apartament un bărbat decedat de mai bine de 7 zile, nu va deveni un focar de infecţie, echipa operativă a Poliţiei Dorohoi a fost nevoită să efectueze o intervenţie mai puţin obişnuită. După ce corpul lui Mihai G. de 58 de ani, aflat în avansată stare de putrefracţie, a fost scos cu ajutorul pompierilor echipaţi cu măşti pe figură şi tuburi de oxigen, poliţiştii au decis să scoată din apartament şi canapeaua pe care acesta a fost găsit decedat Astfel o echipă de la firma de salubrizare a Dorohoiului a venit la faţa locului şi au ridicat canapeaua care a fost mai apoi distrusă. „Dacă nu interveneam, mirosul constinua să persiste şi chiar era mai puternic. Era un focat de infecţie. Am mai solicitat şi efectuarea unei dezinfecţii a apartamentului şi pe casa scării”, a declarat unul dintre anchetatori.

Reamintim că miercuri dimineaţă Poliţia Dorohoi a fost sesizată printr-un apel 112 despre faptul că într-un bloc de garsoniere de pe Aleea Criva persistă un miros greu de suportat, iar proprietarul locuinţei din care iese mirosul nu răspunde la uşă. Un echipaj al Poliţiei Dorohoi a ajuns şi după primele verificări s-a stabilit că în apartament zace fără viaţă Mihai G. de 58 de ani. După toate aparenţele bărbatul, care a fost găsit decedat pe patul din cameră, era decedat de cel puţin o săptămână. Corpul acestuia era intrat în putrefacţie şi era complet negru. Anchetatorii cu experienţă au presupus, fără însă a avea vreo confirmare oficială de la legişti, că decesul s-a datorat unui stop cardio respirator. „De regulă corpul persoanelor decedate din cauza unor afecţiuni ale inimii capătă o culoare neagră. Aşteptăm însă Medicina legală şi vom stabili cu exactitate cauzele acestei morţi suspecte”, a precizat unul dintre anchetatori. Întrucât aerul din apartament era insuportabil poliţiştii au solicitat în sprijin un echipaj de la Detaşamentul de Pompieri Dorohoi. Pompierii au venit echipaţi cu tuburi de oxigen şi au ajutat la preluarea cadavrului de către Medicina Legală. Şi criminaliştii Poliţiei Dorohoi şi-au luat măsuri speciale de protecţie pentru a efectua cercetările la faţa locului. Procedurile de intervenţie sunt cu totul şi cu totul speciale în astfel de cazuri întrucât lucrătorii pot contacta afecţiuni grave. Bărbatul locuia singur, mai obişnuia să consume alcool însă apropiaţii nu-l ştiau cu afecţiuni medicale. El era de profesie croitor şi avea în Dorohoi un atelier unde mai câştiga un ban.

Comentarii

comentarii postate

---
Regulament comentarii
Pentru a instaura un cadru civilizat de discuţii, de eliminare a "postacilor" de partid sau a celor plătiţi ca să blocheze un articol civilizat, am adoptat următoarele soluţii, în privinţa comentariilor:

1) Moderarea comentariilor lăsate în formularul de la finalul articolelor o dată la patru ore – în acest caz, comentariile nu vor apărea instant.
2) Postarea instant a comentariilor lăsate prin intermediul contului de facebook – în acest caz comentariile vor fi postate imediat. Puteţi să vă faceţi cont de Facebook aici.

Orice critică este acceptată pe site-ul opiniadedorohoi.ro, cu condiţia păstrării unui limbaj civilizat, toate aceste măsuri fiind şi în sprijinul celor interesaţi să-şi expună punctele de vedere fără a mai fi hărţuiţi.
Sperăm că veţi înţelege adevărata valoare a demersului opiniadedorohoi.ro şi vă veţi asuma responsabilitatea alături de noi.
----

Pentru a fi siguri că blocul în care miercuri a fost găsit într-un apartament un bărbat decedat de mai bine de 7 zile, nu va deveni un focar de infecţie, echipa operativă a Poliţiei Dorohoi a fost nevoită să efectueze o intervenţie mai puţin obişnuită. După ce corpul lui Mihai G. de 58 de ani, aflat în avansată stare de putrefracţie, a fost scos cu ajutorul pompierilor echipaţi cu măşti pe figură şi tuburi de oxigen, poliţiştii au decis să scoată din apartament şi canapeaua pe care acesta a fost găsit decedat Astfel o echipă de la firma de salubrizare…

Calificativ

User Rating: 4.95 ( 4 voturi)
0
detergenti rufe
cabinet kinetoterapie Bucuresti beton amprentat beton amprentat afterschool sector 2 bucuresti
tractari auto nadlac web design Abu Dhabi
creare magazin online
promovare site
creare site web
all night escort amsterdam inchiriere cabina foto inchiriere apartamente Iasi contabilitate pentru firme Bucuresti body-uri bumbac copii cazare eforie nord transport auto germania romania- pahar carton
- hormigon impreso alicante
- cursuri contabilitate Bucuresti
expert contabil bucuresti
inchirieri apartamente iasi
- realizare site web
servicii contabilitate Iasi
traduceri autorizate Iasi
creare magazin online
promovare site web
creare portal imobiliar
creare portal stiri
stiri botosani
videochat constanta pelerinaj israel
vacante exotice