Home | Uncategorized | Lecturile OPINIEI: Sfârşit de veac în Dorohoi

Lecturile OPINIEI: Sfârşit de veac în Dorohoi

La sfârşitul veacului al XIX lea , la 1890, Dorohoiul avea 9313 locuitori, din care 4637 bărbaţi şi 4676 femei, numărul femeilor fiind cu 40 suflete mai mare decât cel al bărbaţilor. După starea civilă existau 29 de divorţaţi, 190 văduvi şi văduve, 3246 persoane căsătorite şi 5848 necăsătorite.  După naţionalitate, populaţia evreiască era de 4332 locuitori, reprezentând 47,44% din totalul populaţiei oraşului, formând o uşoară majoritate, pe locul al doilea populaţia de naţionalitate română cu 4152 persoane, reprezentând 44,58%, restul fiind ruşi, 312 persoane, lipoveni 22 persoane , armeni 17 persoane, italieni 1 persoană şi nemţi 477 persoane.  După instrucţiune, numai 1884 de persoane erau ştiutoare de carte iar 7429 erau persoane analfabete. Procentul ştiutorilor de carte era de 25,36%, un sfert din populaţia oraşului, iar situaţia se consemna la exact 20 de ani de la adoptarea în 1864 a Legii instrucţiunii publice prin care învăţământul de stat devenea obligatoriu şi gratuit. În ceea ce priveşte structura confesională, populaţia de religie ortodoxă era în număr de 4483 persoane, reprezentând 48,13% din total, cea de religie mozaică era de 4432, reprezentând 47,58%, diferenţa reprezentând-o catolicii cu 348 de persoane, protestanţi 17 persoane, gregorieni 11 persoane, lipoveni 22 persoane. Ocupaţiile la care se dedau locuitorii sunt profesiunile liberale, comerţul în diferite ramuri, industria în diferite specialităţi iar în mare parte locuitorii practică agricultura şi îndeosebi viticultura. La Dorohoi se afla reşedinţa Prefecturii, a Consiulului judeţean, Tribunalului, Casieria generală, Judecătoria de ocol, Serviciul percepţiei,Corpul tehnic al judeţului, reşedinţele protoereului, a medicului primar al judeţului, al veterinarului judeţului,Consiliul de igienă, biroul de poştă-telegraf şiun Stabiliment penitenciar.Comuna era condusă de un primar şi doi ajutori de primar, ordinea publică fiind asigurată de un poliţai, 3 comisari, 3 subcomisari şi 32 de sergenţi. Serviciul pompierilor cuprindea 12 soldaţi conduşi de un sergent-major iar supravegherea zonei se făcea dintr-un foişor de lemn înalt, pentru observare. La capătul liniei ferate, în partea de nord a oraşului, Leorda-Dorohoi, dată în folosinţă la 15 decemrie 1888, funcţiona un stabiliment de băi sistematice, alimentat cu apă sulfuroasă din izvoarele Ezerului. Acest stabiliment a fost înfiinţat în anul 1869. În oraş se găseau ateliere de sticlărie, rotărie, brutărie, caretăşie, lăcătuşărie, ferărie, hamurărie, tinichigerie, căldărărie, croitorie, cizmărie, blănărie, cojocărie, magazie de coloniale, băuturi, manufacturiale, depozit de făină, ferărie, lemnărie, două dubălării, o lumănărie, 4 mori de cai şi o moară mare cu aburi după cel mai nou sistem, proprietatea evreului Herşcu Zoller, având un motor de 180 C.P. şi care macină săptămânal 1000 mirte sau 2155 hectolitri de grâu, în valoare de 500000 lei, cea mai mare investiţie din Dorohoi. Moara fondată în anul 1869, produce făină de grâu de 7 calităţi şi în 1910 va ajunge în proprietatea marilor arendaşi din zona Moldovei, fraţii M.C. Fischer .Deasemeni se mai aflau: o cofetărie şi o dulceţărie, o fabrică pentru apă gazoasă ce folosea apa din izvorul Ezerului, o tipografie bine asortată , proprietatea lui I.G.Racliş, chiar şi o “farmacie completă „. Evreii aveau şi un feredeu, proprietatea comunităţii. Ziua de târg era marţea iar anual între 12-24 iunie pe şesul dintre Jijia şi Buhai se organiza iarmarocul Dorohoiului unde veneau oameni din toată zona Moldovei.  În anul 1888, în Dorohoi, au fost înregistraţi 12.035 locuitori pentru ca doar peste doi ani mai târziu, în 1890, populaţia înregistrată să fie de 9313 locuitori, cu un minus de 2722 locuitori. Cauzele se pot regăsi în procesul de migraţie a populaţiei evreieşti spre zonele din sudul ţării, mai prospere şi deci mai atractive dar şi în mortalitatea destul de ridicată provocată condiţiile grele de viaţă şi muncă pentru populaţia majoritară, săracă. La cauzele menţionate trebuie adăugate lipsa unităţilor medicale şi a personalului calificat din sistem. La o populaţie de 137576 locuitori ai judeţului Dorohoi exista doar un spital judeţean cu 40 paturi, ceea ce revine – un pat de spital pentru 3439, 4 locuitori.

Prof.dr. Vasile Adăscăliţei

Comentarii

comentarii postate

---
Regulament comentarii
Pentru a instaura un cadru civilizat de discuţii, de eliminare a "postacilor" de partid sau a celor plătiţi ca să blocheze un articol civilizat, am adoptat următoarele soluţii, în privinţa comentariilor:

1) Moderarea comentariilor lăsate în formularul de la finalul articolelor o dată la patru ore – în acest caz, comentariile nu vor apărea instant.
2) Postarea instant a comentariilor lăsate prin intermediul contului de facebook – în acest caz comentariile vor fi postate imediat. Puteţi să vă faceţi cont de Facebook aici.

Orice critică este acceptată pe site-ul opiniadedorohoi.ro, cu condiţia păstrării unui limbaj civilizat, toate aceste măsuri fiind şi în sprijinul celor interesaţi să-şi expună punctele de vedere fără a mai fi hărţuiţi.
Sperăm că veţi înţelege adevărata valoare a demersului opiniadedorohoi.ro şi vă veţi asuma responsabilitatea alături de noi.
----

La sfârşitul veacului al XIX lea , la 1890, Dorohoiul avea 9313 locuitori, din care 4637 bărbaţi şi 4676 femei, numărul femeilor fiind cu 40 suflete mai mare decât cel al bărbaţilor. După starea civilă existau 29 de divorţaţi, 190 văduvi şi văduve, 3246 persoane căsătorite şi 5848 necăsătorite.  După naţionalitate, populaţia evreiască era de 4332 locuitori, reprezentând 47,44% din totalul populaţiei oraşului, formând o uşoară majoritate, pe locul al doilea populaţia de naţionalitate română cu 4152 persoane, reprezentând 44,58%, restul fiind ruşi, 312 persoane, lipoveni 22 persoane , armeni 17 persoane, italieni 1 persoană şi nemţi 477 persoane.  După…

Calificativ

User Rating: 4.9 ( 1 voturi)
0
detergenti rufe
cabinet kinetoterapie Bucuresti beton amprentat laminina
case in rate iasi
montaj tapet
hotel barlad
beton amprentat afterschool sector 2 bucuresti
tractari auto nadlac web design Abu Dhabi
creare magazin online
promovare site
creare site web
all night escort amsterdam inchiriere cabina foto inchiriere apartamente Iasi contabilitate pentru firme Bucuresti body-uri bumbac copii cazare eforie nord transport auto germania romania- pahar carton
- hormigon impreso alicante
- cursuri contabilitate Bucuresti
expert contabil bucuresti
inchirieri apartamente iasi
- realizare site web
servicii contabilitate Iasi
traduceri autorizate Iasi
creare magazin online
promovare site web
creare portal imobiliar
creare portal stiri
stiri botosani
videochat constanta pelerinaj israel
vacante exotice