Home | Invatamant | Luni, o nouă şedinţă publică pentru repartizarea posturilor de profesor

Luni, o nouă şedinţă publică pentru repartizarea posturilor de profesor

Sute de profesori nu ştiu la ce şcoală vor lucra în anul şcolar 2015-2016. Luni, începând cu ora 10.00, Aula Colegiului Laurian va găzdui şedinţa publică de  soluționare a cererilor de completare a normei didactice și soluționare a cererilor de continuitate pentru detașare la cerere. Tot mâine vor fi repartizare pe posturi cadrele didactice titulare prin detașare la cerere, care au obținut cel puțin media 5 în ordinea descrescătoare a mediilor obținute la concursul pentru ocuparea posturilor vacante în unităţile de învăţământ preuniversitar, sesiunea 2015. În aceeași ședință vor fi repartizate cadrele didactice prin detașare la cerere, în ordinea descrescătoare a punctajelor. Pe 25 august, de la ora 10.00, tot la Colegiul  Laurian, va avea loc ședința publică pentru rezolvarea cererilor de repartizare a candidaților cu media de minim 5 la concursul de titularizare, sesiunea 2015, la nivelul județului în care au susținut atât proba practică sau inspecția special la clasă în profilul postului, cât și proba scrisă, ori în alte județe în care au susținut proba practică sau inspecția specială, în ordinea descrescătoare a mediilor de repartizare. Şedinţele publice vor fi monitorizate de către reprezentanţii celor două sindicate din educaţia botoşăneană.

Comentarii

comentarii postate

---
Regulament comentarii
Pentru a instaura un cadru civilizat de discuţii, de eliminare a "postacilor" de partid sau a celor plătiţi ca să blocheze un articol civilizat, am adoptat următoarele soluţii, în privinţa comentariilor:

1) Moderarea comentariilor lăsate în formularul de la finalul articolelor o dată la patru ore – în acest caz, comentariile nu vor apărea instant.
2) Postarea instant a comentariilor lăsate prin intermediul contului de facebook – în acest caz comentariile vor fi postate imediat. Puteţi să vă faceţi cont de Facebook aici.

Orice critică este acceptată pe site-ul opiniadedorohoi.ro, cu condiţia păstrării unui limbaj civilizat, toate aceste măsuri fiind şi în sprijinul celor interesaţi să-şi expună punctele de vedere fără a mai fi hărţuiţi.
Sperăm că veţi înţelege adevărata valoare a demersului opiniadedorohoi.ro şi vă veţi asuma responsabilitatea alături de noi.
----

Sute de profesori nu ştiu la ce şcoală vor lucra în anul şcolar 2015-2016. Luni, începând cu ora 10.00, Aula Colegiului Laurian va găzdui şedinţa publică de  soluționare a cererilor de completare a normei didactice și soluționare a cererilor de continuitate pentru detașare la cerere. Tot mâine vor fi repartizare pe posturi cadrele didactice titulare prin detașare la cerere, care au obținut cel puțin media 5 în ordinea descrescătoare a mediilor obținute la concursul pentru ocuparea posturilor vacante în unităţile de învăţământ preuniversitar, sesiunea 2015. În aceeași ședință vor fi repartizate cadrele didactice prin detașare la cerere, în ordinea descrescătoare…

Calificativ

User Rating: 4.89 ( 5 voturi)
0
detergenti rufe
cabinet kinetoterapie Bucuresti beton amprentat laminina
case in rate iasi
montaj tapet
hotel barlad
beton amprentat afterschool sector 2 bucuresti
tractari auto nadlac web design Abu Dhabi
creare magazin online
promovare site
creare site web
all night escort amsterdam inchiriere cabina foto inchiriere apartamente Iasi contabilitate pentru firme Bucuresti body-uri bumbac copii cazare eforie nord transport auto germania romania- pahar carton
- hormigon impreso alicante
- cursuri contabilitate Bucuresti
expert contabil bucuresti
inchirieri apartamente iasi
- realizare site web
servicii contabilitate Iasi
traduceri autorizate Iasi
creare magazin online
promovare site web
creare portal imobiliar
creare portal stiri
stiri botosani
videochat constanta pelerinaj israel
vacante exotice