Home | home | Ne vom topi la soare! De luni sunt așteptate temperaturi de peste 37 de grade!

Ne vom topi la soare! De luni sunt așteptate temperaturi de peste 37 de grade!

Judeţul Botoşani va fi afectat de duminica de un val de aer foarte cald, ce va urca temperaturile până la pragul de caniculă, apărând astfel disconfortul termic. Mai exact, dacă mâine temperaturile vor oscila între 31ºC şi 16ºC, luni maxima va urca până la 34ºC, iar minma va fi de 20ºC. În următoarele zile, temperaturile vor creşte, maximum fiind prognozat pentru miercuri, când se estimează că vor fi 37ºC. Ca atare, medicii au recomandări pentru a trece cu bine peste perioada caniculară. Astfel, dacă persoanele nu au aparate de aer condiţionat în locuinţă sau la locul de muncă, acestea trebuie să petreacă 2-3 ore zilnic în spaţii care beneficiază de aer condiţionat (cinematografe, spaţii publice, magazine); să poarte pălării de soare, haine lejere şi ample, din fibre naturale, de culori deschise; pe parcursul zilei sunt indicate duşuri calduţe, fără a se şterge de apă; să se bea zilnic între 1,5 – 2 litri de lichide, fără a aştepta să apară senzaţia de sete. În perioadele de caniculă se recomandă consumul unui pahar de apă (sau echivalentul acestuia) la fiecare 15 – 20 de minute. De asemenea, se recomandă evitarea consumului de alcool (inclusiv bere sau vin), a băuturilor cu conţinut ridicat de cofeina (cafea, ceai, cola) sau de zahăr (sucuri racoritoare carbogazoase). În perioadele caniculare este recomandat consumul de fructe şi legume proaspete (pepene galben, roşu, prune, castarveţi, roşii) deorece acestea conţin o mare cantitate de apă. De asemenea, se reaminteşte că o doză de iaurt produce aceeaşi hidratare ca şi un pahar de apă. Pentru a limita creşterea temperaturii în locuinţe este recomandată închiderea ferestrelor expuse la soare, tragerea jaluzelele şi/sau draperiilor; ţinerea ferestrelor închise pe toată perioada cât temperatura exterioară este superioară celei din locuinţă, iar acestea să fie deschise seara târziu, noaptea şi dimineaţa devreme, provocând curenţi de aer, pe perioada cât temperatura exterioară este inferioară celei din locuinţă.

Comentarii

comentarii postate

---
Regulament comentarii
Pentru a instaura un cadru civilizat de discuţii, de eliminare a "postacilor" de partid sau a celor plătiţi ca să blocheze un articol civilizat, am adoptat următoarele soluţii, în privinţa comentariilor:

1) Moderarea comentariilor lăsate în formularul de la finalul articolelor o dată la patru ore – în acest caz, comentariile nu vor apărea instant.
2) Postarea instant a comentariilor lăsate prin intermediul contului de facebook – în acest caz comentariile vor fi postate imediat. Puteţi să vă faceţi cont de Facebook aici.

Orice critică este acceptată pe site-ul opiniadedorohoi.ro, cu condiţia păstrării unui limbaj civilizat, toate aceste măsuri fiind şi în sprijinul celor interesaţi să-şi expună punctele de vedere fără a mai fi hărţuiţi.
Sperăm că veţi înţelege adevărata valoare a demersului opiniadedorohoi.ro şi vă veţi asuma responsabilitatea alături de noi.
----

Judeţul Botoşani va fi afectat de duminica de un val de aer foarte cald, ce va urca temperaturile până la pragul de caniculă, apărând astfel disconfortul termic. Mai exact, dacă mâine temperaturile vor oscila între 31ºC şi 16ºC, luni maxima va urca până la 34ºC, iar minma va fi de 20ºC. În următoarele zile, temperaturile vor creşte, maximum fiind prognozat pentru miercuri, când se estimează că vor fi 37ºC. Ca atare, medicii au recomandări pentru a trece cu bine peste perioada caniculară. Astfel, dacă persoanele nu au aparate de aer condiţionat în locuinţă sau la locul de muncă, acestea trebuie să petreacă…

Calificativ

User Rating: Be the first one !
0
detergenti rufe
cabinet kinetoterapie Bucuresti beton amprentat laminina
case in rate iasi
montaj tapet
hotel barlad
beton amprentat afterschool sector 2 bucuresti
tractari auto nadlac web design Abu Dhabi
creare magazin online
promovare site
creare site web
all night escort amsterdam inchiriere cabina foto inchiriere apartamente Iasi contabilitate pentru firme Bucuresti body-uri bumbac copii cazare eforie nord transport auto germania romania- pahar carton
- hormigon impreso alicante
- cursuri contabilitate Bucuresti
expert contabil bucuresti
inchirieri apartamente iasi
- realizare site web
servicii contabilitate Iasi
traduceri autorizate Iasi
creare magazin online
promovare site web
creare portal imobiliar
creare portal stiri
stiri botosani
videochat constanta pelerinaj israel
vacante exotice