Home | Politica | Andrei Dolineaschi a demisionat de la conducerea PSD Botoșani din solidaritate cu Dragnea

Andrei Dolineaschi a demisionat de la conducerea PSD Botoșani din solidaritate cu Dragnea

Președintele PSD Botoșani, deputatul Andrei Dolineaschi, a anunțat vineri, 29 mai, că și-a depus demisia de la conducerea organizației județene, în semn de solidaritate cu fostul președinte executiv al PSD, Liviu Dragnea, care a renunțat la toate funcțiile politice în urma condamnării la un an cu suspendare în așa-numitul „Dosar al referendumului”. „Renunț la conducerea PSD Botoșani pentru că această organizație a avut printre cele mai bune rezultate în toate campaniile electorale conduse de fostul președinte executiv al partidului, domnul Liviu Dragnea. Dacă a fost condamnat că a chemat oamenii la vot în timpul referendumului, cred că e normal să fiu solidar cu dânsul, pentru că și organizația pe care am condus-o a avut o contribuție importantă la acel rezultat”, a explicat Andrei Dolineaschi. Liderul PSD a declarat că va continua să lucreze în cadrul PSD în calitate de Secretar general al partidului. „Demisia de la conducerea PSD Botoșani este un gest simbolic de solidaritate față de domnul Liviu Dragnea, alături de care am lucrat foarte multă vreme. Voi continua însă să îmi îndeplinesc atribuțiile care mi-au fost date în partid atunci când am fost desemnat secretar general. Voi rămâne în acestă funcție atât timp cât va dori conducerea partidului”, a precizat Dolineaschi.  Totodată, deputatul PSD a afirmat că va continua să susțină proiectele județului Botoșani în calitate de parlamentar și că va fi deschis pentru colaborarea cu toți primarii din județ, la fel cum a făcut-o și până în prezent. „Cred că pot să îmi ajut județul la fel de bine, chiar dacă nu voi mai conduce organizația politică. Acest Guvern a fost alături de botoșăneni și cred că vom putea găsi întodeauna un sprijin la domnul prim-ministru Victor Ponta și la ceilalți miniștri ai Cabinetului”, a adăugat liderul PSD.
În perioada în care Andrei Dolineaschi a fost președintele PSD Botoșani, organizația județeană a obținut următoarele rezultate:
-La referendumul din 2012 pentru demiterea președintelui României, prezența la vot în județul Botoșani a fost de 54%, respectiv locul întâi în Moldova, alături de Vrancea, și locul 10 pe țară.
-La alegerile parlamentare din 2012, toți candidații USL din partea PSD, la Camera Deputaților și la Senat au câștigat mandatele, cu scoruri între 63% și 73%.
-La alegerile europarlamentare din 2014, PSD Botoșani a obținut 41,6% din voturile botoșănenilor, ocupând locul 12 pe țară, marcând totodată cel mai bun rezultat din istoria organizației la acest tip de alegeri (față de 30% în 2007 și 32% în 2009).
-La alegerile prezidențiale din 2014, PSD Botoșani a obținut 55,6% din voturi în primul tur de scrutin, ocupând locul 6 pe țară și 62,7% în turul al II-lea, ocupând locul 5 pe țară.

Comunicat de presa PSD Botosani

Comentarii

comentarii postate

---
Regulament comentarii
Pentru a instaura un cadru civilizat de discuţii, de eliminare a "postacilor" de partid sau a celor plătiţi ca să blocheze un articol civilizat, am adoptat următoarele soluţii, în privinţa comentariilor:

1) Moderarea comentariilor lăsate în formularul de la finalul articolelor o dată la patru ore – în acest caz, comentariile nu vor apărea instant.
2) Postarea instant a comentariilor lăsate prin intermediul contului de facebook – în acest caz comentariile vor fi postate imediat. Puteţi să vă faceţi cont de Facebook aici.

Orice critică este acceptată pe site-ul opiniadedorohoi.ro, cu condiţia păstrării unui limbaj civilizat, toate aceste măsuri fiind şi în sprijinul celor interesaţi să-şi expună punctele de vedere fără a mai fi hărţuiţi.
Sperăm că veţi înţelege adevărata valoare a demersului opiniadedorohoi.ro şi vă veţi asuma responsabilitatea alături de noi.
----

Președintele PSD Botoșani, deputatul Andrei Dolineaschi, a anunțat vineri, 29 mai, că și-a depus demisia de la conducerea organizației județene, în semn de solidaritate cu fostul președinte executiv al PSD, Liviu Dragnea, care a renunțat la toate funcțiile politice în urma condamnării la un an cu suspendare în așa-numitul "Dosar al referendumului". "Renunț la conducerea PSD Botoșani pentru că această organizație a avut printre cele mai bune rezultate în toate campaniile electorale conduse de fostul președinte executiv al partidului, domnul Liviu Dragnea. Dacă a fost condamnat că a chemat oamenii la vot în timpul referendumului, cred că e normal să fiu…

Calificativ

User Rating: 4.9 ( 1 voturi)
0
detergenti rufe
jucarii ieftine
Photo booth nunta Iasi beton amprentat beton amprentat apartamente in regim hotelier Iasi
afterschool sector 2 bucuresti
tractari auto nadlac avocat ploiesti pizzerie oradea
bijuterii argint Pandora
cazare pensiune Sinaia
gradinita sector 1
creer site web Paris
web design Abu Dhabi
transport auto pe platforma
creare magazin online
promovare site
creare site web
Imobiliare Iasi
- pahar carton
- hormigon impreso alicante
- cursuri contabilitate Bucuresti
- dezmembrari microbuze Iasi
- realizare site web
servicii contabilitate Iasi
traduceri autorizate Iasi
creare magazin online
promovare site web
creare portal imobiliar
creare portal stiri
stiri botosani
videochat constanta avocat ploiesti
pelerinaj israel
vacante exotice
Haine Botosani
Garsoniera Berceni
- Vila Popesti Leordeni
- Apartament 2 camere Berceni