Home | home | Hoți de animale dați de gol și băgați la pușcărie după behăitul unei oi!

Hoți de animale dați de gol și băgați la pușcărie după behăitul unei oi!

Patru tineri din municipiul Dorohoi, printre care şi un minor, acuzaţi că i-au furat păsările unui bărbat din satul Pârâul Negru (comuna Mihăileni), au fost condamnaţi de Judecătoria Dorohoi. Cea mai aspră pedeapsă a primit-o Cătălin G., de 34 de ani, care a primit un an şi 8 luni de închisoare cu executare, în timp ce Ciprian P., de 32 de ani, a scăpat cu un an şi 7 luni de închisoare cu suspendare sub supraveghere. La rândul său, un alt complice, Daniel M, de 18 ani, a fost condamnat la un an şi cinci luni de închisoare cu suspendare, în timp ce în cazul minorului E.M., de 16 ani, magistraţii au dispus măsura educativă a supravegherii pe o durată de cinci luni. Sentinţa nu este însă definitivă şi poate fi atacată cu apel. Potrivit poliţiştilor, furtul a avut loc în noaptea de 24 spre 25 februarie, când cei patru au urcat într-o Mazda înmatriculată în judeţul Mureş şi au început să cutreiere satele, la volan aflându-se Daniel M. Ajunşi în satul Pârâul Negru, minorul a rămas de „şase” în timp ce ceilalţi doi au dat iama în gospodăria lui Teodor M. de unde au furat 12 găini şi o oaie, pe care le-au băgat mai apoi în portbagajul maşinii. Pe traseu, autoturismul a fost oprit de poliţişti, moment în care au fost daţi de gol de mioară. Bărbații și au fost susprinși cu portbagajul unei Mazda plin cu găini și o oaie. Cele 12 găini erau băgate în saci de rafie iar oaia a fost legată de picioare și trântită lângă roata de rezervă. Mașina înmatriculatăîn județul Mureș, a fost oprită în trafic de un echipaj de polițiști în noaptea de 24 spre 25 februarie, în jurul orei 2.00. La volan se afla M. D., de 18 ani, din municipiul Dorohoi. iar în autoturism se mai aflau M. E., de 16 ani, P. C., de 32 ani, şi G. C., de 34 ani, toţi din municipiul Dorohoi.

Comentarii

comentarii postate

---
Regulament comentarii
Pentru a instaura un cadru civilizat de discuţii, de eliminare a "postacilor" de partid sau a celor plătiţi ca să blocheze un articol civilizat, am adoptat următoarele soluţii, în privinţa comentariilor:

1) Moderarea comentariilor lăsate în formularul de la finalul articolelor o dată la patru ore – în acest caz, comentariile nu vor apărea instant.
2) Postarea instant a comentariilor lăsate prin intermediul contului de facebook – în acest caz comentariile vor fi postate imediat. Puteţi să vă faceţi cont de Facebook aici.

Orice critică este acceptată pe site-ul opiniadedorohoi.ro, cu condiţia păstrării unui limbaj civilizat, toate aceste măsuri fiind şi în sprijinul celor interesaţi să-şi expună punctele de vedere fără a mai fi hărţuiţi.
Sperăm că veţi înţelege adevărata valoare a demersului opiniadedorohoi.ro şi vă veţi asuma responsabilitatea alături de noi.
----

Patru tineri din municipiul Dorohoi, printre care şi un minor, acuzaţi că i-au furat păsările unui bărbat din satul Pârâul Negru (comuna Mihăileni), au fost condamnaţi de Judecătoria Dorohoi. Cea mai aspră pedeapsă a primit-o Cătălin G., de 34 de ani, care a primit un an şi 8 luni de închisoare cu executare, în timp ce Ciprian P., de 32 de ani, a scăpat cu un an şi 7 luni de închisoare cu suspendare sub supraveghere. La rândul său, un alt complice, Daniel M, de 18 ani, a fost condamnat la un an şi cinci luni de închisoare cu suspendare,…

Calificativ

User Rating: 5.7 ( 6 voturi)
0
detergenti rufe
cabinet kinetoterapie Bucuresti beton amprentat laminina
case in rate iasi
montaj tapet
hotel barlad
beton amprentat afterschool sector 2 bucuresti
tractari auto nadlac web design Abu Dhabi
creare magazin online
promovare site
creare site web
all night escort amsterdam inchiriere cabina foto inchiriere apartamente Iasi contabilitate pentru firme Bucuresti body-uri bumbac copii cazare eforie nord transport auto germania romania- pahar carton
- hormigon impreso alicante
- cursuri contabilitate Bucuresti
expert contabil bucuresti
inchirieri apartamente iasi
- realizare site web
servicii contabilitate Iasi
traduceri autorizate Iasi
creare magazin online
promovare site web
creare portal imobiliar
creare portal stiri
stiri botosani
videochat constanta pelerinaj israel
vacante exotice