Home | Invatamant | Premii mai mari la „Mărţişor Dorohoian”

Premii mai mari la „Mărţişor Dorohoian”

Premiile la ediţia din acest an la Festivalului de Muzică Uşoară „Mărţişor Dorohoian” vor fi mai mari. Organizatorii au decis majorarea premiilor, astfel, câştigătorul trofeului, va pleca acasă cu 4500 de lei, comparativ cu 4000 de lei, cât a fost valoarea trofeului la ediţia de anul trecut. La fel, în cazul premiilor valoarea a fost majorată, la ambele categorii de vârstă. Astfel, premiul I la categoria 11-15 ani va fi de 1500 de lei, premiul II de 1300 de lei, premiul III de 1100 de lei şi menţiunile, 500 de lei. La categoria 16-29 de ani, câştigătorul premiului I va primi 2100 de lei, premiul II va avea o valoare de 1800 de lei, premiul III 1500 de lei şi menţiunile 700 de lei. De asemenea se vor mai acorda şi alte premii oferite de sponsori .Potrivit regulamentului organizării festivalului, în urma preselecţiei ce va avea loc pe data de 27 februarie, la Sala Teatrului din Dorohoi, în concurs vor rămâne aproximativ 30 de concurenţi, la cele două categorii de vârstă, 11-15 ani şi 16-29 de ani. Fiecare concurent va trebui să prezinte pentru preselecţie şi concurs, două piese de muzică uşoară din repertoriu românesc, fiind admise şi compoziţii proprii.

Comentarii

comentarii postate

---
Regulament comentarii
Pentru a instaura un cadru civilizat de discuţii, de eliminare a "postacilor" de partid sau a celor plătiţi ca să blocheze un articol civilizat, am adoptat următoarele soluţii, în privinţa comentariilor:

1) Moderarea comentariilor lăsate în formularul de la finalul articolelor o dată la patru ore – în acest caz, comentariile nu vor apărea instant.
2) Postarea instant a comentariilor lăsate prin intermediul contului de facebook – în acest caz comentariile vor fi postate imediat. Puteţi să vă faceţi cont de Facebook aici.

Orice critică este acceptată pe site-ul opiniadedorohoi.ro, cu condiţia păstrării unui limbaj civilizat, toate aceste măsuri fiind şi în sprijinul celor interesaţi să-şi expună punctele de vedere fără a mai fi hărţuiţi.
Sperăm că veţi înţelege adevărata valoare a demersului opiniadedorohoi.ro şi vă veţi asuma responsabilitatea alături de noi.
----

detergenti rufe
cabinet kinetoterapie Bucuresti beton amprentat laminina
case in rate iasi
montaj tapet
hotel barlad
beton amprentat afterschool sector 2 bucuresti
tractari auto nadlac web design Abu Dhabi
creare magazin online
promovare site
creare site web
all night escort amsterdam inchiriere cabina foto inchiriere apartamente Iasi contabilitate pentru firme Bucuresti body-uri bumbac copii cazare eforie nord transport auto germania romania- pahar carton
- hormigon impreso alicante
- cursuri contabilitate Bucuresti
expert contabil bucuresti
inchirieri apartamente iasi
- realizare site web
servicii contabilitate Iasi
traduceri autorizate Iasi
creare magazin online
promovare site web
creare portal imobiliar
creare portal stiri
stiri botosani
videochat constanta pelerinaj israel
vacante exotice