Home | Stiri locale | FOTO: Progromul a fost comemorat în Israel de peste 500 de persoane

FOTO: Progromul a fost comemorat în Israel de peste 500 de persoane

În data de joi, 11.06.2015, a avut loc în pădurea ,, Sores” din Ierusalim, întrunirea tuturor evreilor de origine română născuţi în Dorohoi şi împrejurimi dedicată pomenirii memoriei victimelor Holocaustului. La manifestare au participat peste 500 de persoane iar atmosfera a fost una regală. Anul acesta se împlinesc 75 de ani de la aceste triste evenimente care au început la Dorohoi pe data de 1 iulie 1940. Comemorarea a avut loc la Andarta şi a fost dedicată celor căzuţi din localităţile Dorohoi, Săveni, Darabani, Herţa şi Rădăuţi Prut. La această comemorare organizată de Dr. Coler Doron –preşedintele organizaţiei, originali din Dorohoi şi împrejurimi au fost prezenţi şi D-na Andreea Păstârnac -ambasadoarea României în Israel, D-na Colet Avital -preşedinta vieţuitorilor de la Holocaust, Dl. Zeev Sfartz -preşedintele organizaţiei românilor din Israel precum şi rabinul Iosi Vaserman şi rabinul Iuda Vaserman, amândoi născuţi la Dorohoi. Rabinul Iuda Vaserman a făcut şi rugăciunea adecvată acestui eveniment.

Moshe Blanaru

Comentarii

comentarii postate

---
Regulament comentarii
Pentru a instaura un cadru civilizat de discuţii, de eliminare a "postacilor" de partid sau a celor plătiţi ca să blocheze un articol civilizat, am adoptat următoarele soluţii, în privinţa comentariilor:

1) Moderarea comentariilor lăsate în formularul de la finalul articolelor o dată la patru ore – în acest caz, comentariile nu vor apărea instant.
2) Postarea instant a comentariilor lăsate prin intermediul contului de facebook – în acest caz comentariile vor fi postate imediat. Puteţi să vă faceţi cont de Facebook aici.

Orice critică este acceptată pe site-ul opiniadedorohoi.ro, cu condiţia păstrării unui limbaj civilizat, toate aceste măsuri fiind şi în sprijinul celor interesaţi să-şi expună punctele de vedere fără a mai fi hărţuiţi.
Sperăm că veţi înţelege adevărata valoare a demersului opiniadedorohoi.ro şi vă veţi asuma responsabilitatea alături de noi.
----

În data de joi, 11.06.2015, a avut loc în pădurea ,, Sores” din Ierusalim, întrunirea tuturor evreilor de origine română născuţi în Dorohoi şi împrejurimi dedicată pomenirii memoriei victimelor Holocaustului. La manifestare au participat peste 500 de persoane iar atmosfera a fost una regală. Anul acesta se împlinesc 75 de ani de la aceste triste evenimente care au început la Dorohoi pe data de 1 iulie 1940. Comemorarea a avut loc la Andarta şi a fost dedicată celor căzuţi din localităţile Dorohoi, Săveni, Darabani, Herţa şi Rădăuţi Prut. La această comemorare organizată de Dr. Coler Doron –preşedintele organizaţiei, originali din…

Calificativ

User Rating: 4.85 ( 2 voturi)
0
detergenti rufe
cabinet kinetoterapie Bucuresti beton amprentat beton amprentat afterschool sector 2 bucuresti
tractari auto nadlac web design Abu Dhabi
creare magazin online
promovare site
creare site web
all night escort amsterdam inchiriere cabina foto inchiriere apartamente Iasi contabilitate pentru firme Bucuresti body-uri bumbac copii cazare eforie nord transport auto germania romania- pahar carton
- hormigon impreso alicante
- cursuri contabilitate Bucuresti
expert contabil bucuresti
inchirieri apartamente iasi
- realizare site web
servicii contabilitate Iasi
traduceri autorizate Iasi
creare magazin online
promovare site web
creare portal imobiliar
creare portal stiri
stiri botosani
videochat constanta pelerinaj israel
vacante exotice