Home | home | Revoltător: Bătrână plimbată printre spitale

Revoltător: Bătrână plimbată printre spitale

Mai bine de patru ore a aşteptat o bătrână aproape paralizată, din Răuseni, soacra unui cunoscut polițist dorohoian pensionar acum, să fie internată la Spitalul de Recuperare din municipiu, acolo unde a fost adusă de la Spitalul Clinic de Boli Infecţioase din Iaşi. După mai bine de patru luni petrecute prin spitale din judeţul vecin, Elvira S. de 73 de ani urma ieri să ajungă la Botoşani pentru continuarea tratamentului. Femeia are mai multe afecţiuni cronice, la care s-a adăugat şi o dizenterie, iar luni, conf. dr. Egidia Miftode de la Iaşi şi specialistul neurolog Hanora Ivanov de la Botoşani s-au înţeles în privinţa aducerii ei în municipiu. La Recuperare, însă, cadrele medicale au refuzat internarea, pe motiv că transferul nu figura în scripte. Ioan Aramă, ginerele femeii aflat la Dorohoi a aflat de această situație și a sunat la redacția Opinia municipiului Dorohoi. Asistenta şi ambulanţierul au plecat cu tot cu pacientă în staţie şi, după ce au încercat s-o interneze la Judeţean, şi-au sunat şefii şi colegii din Botoşani, Iaşi şi Bucureşti, astfel că vestea a ajuns inclusiv la Ministerul Sănătăţii. „La ora 14 am ajuns în curtea Spitalului de Recuperare, iar pe la 16:30 am venit în staţie, iar bătrânica e în maşină şi acum (n.r. – ora 17.45). Le-am spus celor de la Recuperare că o iau la mine acasă la noapte dacă îmi dau garanţia că mâine (n.r. – azi) o internează”, a declarat ambulanţierul. Asistenta a spus că situaţia trebuia să se rezolve în maxim 15 minute. „Putea să fie mama mea, a ta, a domnului. Nu se face aşa ceva”, a spus asistenta. După atâtea ore de aşteptare, femeia se simţea rău, era slăbită şi amorţise. Nici glas nu mai avea, iar tensiunea îi crescuse, astfel că a primit îngrijiri în curtea Serviciului de Ambulanţă. Într-un final a fost internată la Recuperare, medicul Marius Pralea punând situaţia pe seama lipsei de comunicare. „Doamna doctor Ivanov a spus că nu şi-a dat avizul pentru transfer, ci pentru o programare la un consult”, a menţionat Marius Pralea.

Comentarii

comentarii postate

---
Regulament comentarii
Pentru a instaura un cadru civilizat de discuţii, de eliminare a "postacilor" de partid sau a celor plătiţi ca să blocheze un articol civilizat, am adoptat următoarele soluţii, în privinţa comentariilor:

1) Moderarea comentariilor lăsate în formularul de la finalul articolelor o dată la patru ore – în acest caz, comentariile nu vor apărea instant.
2) Postarea instant a comentariilor lăsate prin intermediul contului de facebook – în acest caz comentariile vor fi postate imediat. Puteţi să vă faceţi cont de Facebook aici.

Orice critică este acceptată pe site-ul opiniadedorohoi.ro, cu condiţia păstrării unui limbaj civilizat, toate aceste măsuri fiind şi în sprijinul celor interesaţi să-şi expună punctele de vedere fără a mai fi hărţuiţi.
Sperăm că veţi înţelege adevărata valoare a demersului opiniadedorohoi.ro şi vă veţi asuma responsabilitatea alături de noi.
----

Mai bine de patru ore a aşteptat o bătrână aproape paralizată, din Răuseni, soacra unui cunoscut polițist dorohoian pensionar acum, să fie internată la Spitalul de Recuperare din municipiu, acolo unde a fost adusă de la Spitalul Clinic de Boli Infecţioase din Iaşi. După mai bine de patru luni petrecute prin spitale din judeţul vecin, Elvira S. de 73 de ani urma ieri să ajungă la Botoşani pentru continuarea tratamentului. Femeia are mai multe afecţiuni cronice, la care s-a adăugat şi o dizenterie, iar luni, conf. dr. Egidia Miftode de la Iaşi şi specialistul neurolog Hanora Ivanov de la Botoşani…

Calificativ

User Rating: 4.72 ( 6 voturi)
0
Jordie Benn Authentic Jersey 
detergenti rufe
cabinet kinetoterapie Bucuresti beton amprentat laminina
case in rate iasi
montaj tapet
hotel barlad
beton amprentat afterschool sector 2 bucuresti
tractari auto nadlac web design Abu Dhabi
creare magazin online
promovare site
creare site web
all night escort amsterdam inchiriere cabina foto inchiriere apartamente Iasi contabilitate pentru firme Bucuresti body-uri bumbac copii cazare eforie nord transport auto germania romania- pahar carton
- hormigon impreso alicante
- cursuri contabilitate Bucuresti
expert contabil bucuresti
inchirieri apartamente iasi
- realizare site web
servicii contabilitate Iasi
traduceri autorizate Iasi
creare magazin online
promovare site web
creare portal imobiliar
creare portal stiri
stiri botosani
videochat constanta pelerinaj israel
vacante exotice